Un adolescent în vârstă de 16 ani a fost rănit, luni, după ce un copac a căzut peste el, într-o pădure din judeţul Braşov. Primele date arată că acesta este conştient. Un elicopter SMURD a fost solicitat să intervină pentru a-l transporta la spital.
ACTUALIZARE 15.00 Minorul în vârstă de 16 ani, care a fost rănit, luni, după ce un copac a căzut peste el, într-o pădure din localitatea braşoveană Budila, zona Valea Popii, a fost transportat la spital, conştient, cu mai multe traumatisme.
Potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, copilul a fost transportat la Spitalul de Pediatrie, el suferind un traumatism cranio-cerebral şi fractură de femur.
De asemenea, există suspiciunea ca băiatul să fi suferit şi o fractură de bazin, mai precizează sursa citată.
Incidentul s-a produs luni, într-o pădure din zona Valea Popii din localitatea Budila, transmite ISU Braşov, citat de News.ro.
La ora transmiterii acestei ştiri, un echipaj medical a ajuns acolo, constatând că adolescentul este conştient. El primeşte asistenţă medicală, în zonă fiind chemat un elicopter SMURD pentru a-l prelua şi a-l transporta la spital.
Nu se cunosc, până în prezent, împrejurările în care copacul s-a prăbuşit peste adolescent.
Editor : I.C