Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, mai multe atenționări Cod galben și Cod portocaliu atât de instabilitate atmosferică, cât și de caniculă, valabile pe durata zilelor de 7 și 8 august în diferite zone ale țării, precum și o informare de disconfort termic pe parcursul zilei de marți, relatează Agerpres.
Astfel, luni, până la ora 20:00, va fi cod portocaliu de căldură excesivă în nouă județe din sud și sud-est. Valul de căldură va persista în Oltenia, Muntenia și Dobrogea, unde disconfortul termic se va menține deosebit de accentuat. Temperaturile minime nu vor coborî sub 20 de grade. În județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călărași, Ialomița, Constanța și îndeosebi în zona joasă a județului Mehedinți, dar și în Municipiul București, temperaturile maxime se vor situa frecvent între 36 și 39 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va fi de 82 — 84 de unități.
În același interval orar, în regiunile vestice, nordice, centrale și nord-estice și în zonele de munte, va fi cod galben de instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin vijelii, averse torențiale, frecvente descărcări electrice și grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp și izolat 40 — 50 l/mp. Fenomene meteo extreme se vor produce în cursul serii și în regiunile sudice, dar pe arii mai restrânse.
Pe de altă parte, în nordul Olteniei, Munteniei și al Dobrogei temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 34 și 36 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 7 august, ora 20:00 — 8 august, ora 8:00, în 23 de județe din sudul și estul Transilvaniei, din cea mai mare parte a Moldovei, Carpații Orientali și Meridionali, și din jumătatea nordică a Munteniei și Olteniei, temporar instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp și izolat 40 l/mp. Astfel de fenomene se vor semnala și în Dobrogea, sudul Olteniei și al Munteniei, dar pe spații restrânse.
De asemenea, pe durata zilei de marți, 8 august, va fi în vigoare o informare meteorologică de disconfort termic în majoritatea regiunilor. În după-amiaza zilei de marți, local în Oltenia, Muntenia și Dobrogea disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură umezeală se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități. Totodată, în sudul Olteniei și în sud-vestul Munteniei temperaturile maxime se vor situa în general între 34 și 36 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat.
Conform hărților ANM, patru județe din sudul țării (Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman) se vor afla sub Cod galben de căldură pe durata zilei de 8 august.
Începând de miercuri, 9 august, valul de căldură se va extinde treptat și se va intensifica.
ANM precizează că, în funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza atenționările, avertizările și informările emise luni.