CNAIR anunță restricţii de circulaţie pe drumurile naţionale din cauza caniculei

Data publicării:
indicator trafic de pe E60 cu kilometri pana la bcuresti si brasov
Restricții de trafic din cauza caniculei. Foto: Profimedia Images

Circulaţia rutieră pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone va fi restricţionată duminică, în intervalul orar 10:00 - 20:00, pe drumurile naţionale din judeţele Teleorman, Dâmboviţa, Argeş, Prahova, Giurgiu, Ilfov, Olt, Dolj, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi şi Constanţa, din cauza codului portocaliu de caniculă emis de meteorologi, care vizează aceste zone.

"Măsura este adoptată pentru protejarea şi conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformaţiilor majore ireversibile (ce implică şi pierderea stabilităţii straturilor rutiere) care pot apărea pe reţeaua rutieră, ca efect al desfăşurării traficului greu în condiţiile climatice de caniculă", se arată într-un comunicat al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Pe de altă parte, tot duminică, se va ridica restricţia de circulaţie pentru judeţele care vor ieşi de sub incidenţa Codului portocaliu, respectiv Satu Mare, Bihor, Sălaj, Arad, Timiş şi Caraş - Severin.

"Amintim conducătorilor auto că măsurile adoptate de CNAIR sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin. 2 şi 3 al Ordonanţei de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului poate interzice temporar circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, drumurile naţionale din judeţele afectate de codul portocaliu, cu excepţia: transporturilor de persoane; transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală; vehicule care participă la intervenţii în caz de forţă majoră; transporturi funerare; transporturi poştale; transporturi de echipamente de prim ajutor; transporturi pentru distribuire de carburanţi; transporturi de mărfuri sub temperatura controlată; transporturi pentru tractări vehicule avariate; transporturi pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate; transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării; transporturi apă îmbuteliată; transporturi produse provenite din exploatări agricole; transporturi militare implicate în exerciţii multinaţionale", se precizează în documentul citat.

De asemenea, pe perioada restricţiilor vor fi exceptate utilajele proprii ale CNAIR, cât şi utilajele închiriate de la firmele cu care CNAIR are contracte de lucrări în derulare.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Sunteți mulțumit, tovarășe Ceaușescu?”: Gorbaciov și ultima confruntare în...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei