Cine este bărbatul care a câștigat 2,6 milioane de euro la loto

Data actualizării: Data publicării:
daniel-andrei-poenita-121

Premiul la categoria I în valoare de 11.906.912,95 lei (peste 2,6 milioane euro) a fost câştigat joi, cu un bilet jucat la o agenţie din Bârlad, preţul biletului fiind de 148,90 lei. Presa locală a aflat cine este câștigătorul, iar acesta a dezvăluit ce vrea să facă cu banii.

Daniel Andrei este un om de afaceri din Bârlad și, spune el, joacă frecvent la loto. În 2012, a candidat la Primăria Bârlad din partea PPDD și a obținut puțin peste 20%. El a mai fost și consilier județean din partea PSD.

De altfel, bârlădeanul a mai câștigat marele premiu la loto, în 1998, însă atunci câștigurile au fost mai mici, undeva în jur de 10-20.000 de dolari. În plus, cu o săptămână înainte să câștige 2,6 milioane de euro, el a mai câștigat la loto 1.600 de lei.

„Am jucat o schemă de 8 numere la întreg, pentru care am plătit, așa cum se știe 148,98 lei. Am urmărit extragerea de joi și am văzut numerele care au ieșit. Mi-am dat seama că biletul câștigător este al meu. M-am bucurat, evident, pentru că am planuri mari. Eu joc frecvent la Loto, chiar săptămâna trecută am câștigat cu patru numere 1600 de lei”, a mai spus Daniel Andrei, potrivit site-ului vremeanouă.ro.

Vineri, el a mers la loteria unde a jucat biletul cu opt variante și i-a confirmat vânzătoarei, ea însă bănuind cine este câștigătorul, pentru că era singurul care a jucat opt variante la extragerea de joi.

După plata impozitelor, acesta va rămâne în buzunar cu 1,9 milioane de euro, adică aproape 9 milioane de lei.

Daniel Andrei a spus că intenționează să facă un bloc de locuințe și să le vândă fără niciun adoas comercial, doar la prețul de construcție.

„Vreau să fac un bloc de locuințe pe care să le vând fără să am niciun câștig, pentru ca să arăt că se poate face ceva și fără câștiguri, doar pentru oameni. Dar mai întâi trebuie să facem socotelile să vedem dacă iese un preț bun. Vom vedea”, a spus Daniel Andrei.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri