Video Ce spune ministrul Economiei despre posibilitatea închiderii teraselor după ora 22, în contextul creșterii numărului de cazuri
Data publicării:
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, spune, la Digi24, că în cazul în care oamenii continuă să nu respecte regulile pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, ar putea fi luate noi măsuri restrictive în ceea ce privește terasele - prima dintre acestea fiind limitarea orarului lor de funcționare - până la ora 22 sau 23.
„Eu nu susțin închiderea teraselor atâta timp cât sunt respectate regulile. Dacă vedem că regulile nu se respectă și nu se respectă atunci prima măsură mai restrictivă ar fi să le limităm, evident, să le limităm orarul de deschidere și de închidere, funcționarea în timp. Dacă lucrurile se întâmplă într-un ritm mai accentuat, nerespectarea regulilor noaptea, evident că singura soluție este să nu le mai lăsăm deschise după ora 22, după ora 23.
Haideți, totuși, să vedem. N-aș susține o așa măsură bruscă atâta timp cât aș vedea că în perioada imediat următoare lucrurile intră într-o oarecare normalitate”, a spus Virgil Popescu la Digi24.