Vremea se răcește brusc. Lapoviță și ninsoare la munte

Data actualizării: Data publicării:
Meteo toamna
Foto: Profimedia

Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că începând de duminică temperaturile vor scădea semnificativ în toată ţara, vremea devenind mult mai rece, după perioada neobişnuit de caldă pentru mijlocul toamnei, consemnată în aceste zile.

Dacă în cursul zilei de sâmbătă ne vom bucura încă de temperaturi blânde, mai ales în Capitală, dar şi în alte regiuni din ţară, cu maxime de până la 22 de grade, duminică, vremea se va răci brusc, iar maximele nu vor depăşi 13 grade şi minimele vor coborî până la -5 grade.

Sâmbătă

Sâmbătă, în nordul, centrul şi nord-estul ţării, valorile termice vor scădea faţă de intervalul anterior şi se vor situa în jurul normelor perioadei, în timp ce în celelalte regiuni nu vor avea variaţii semnificative şi vor caracteriza o vreme mult mai caldă decât în mod normal, mai ales în sud. Cerul va fi variabil, cu înnorări ziua în jumătatea de nord a teritoriului, iar noaptea în cea sudică. Va ploua slab, în prima parte a intervalului pe arii restrânse în Maramureş, Transilvania şi Moldova şi izolat în Crişana, apoi pe spaţii mici în Oltenia, Muntenia, sudul Banatului şi sud-estul Transilvaniei.

Lapoviță și ninsoare la munte

Pe crestele montane, trecător vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla moderat, temporar cu intensificări în majoritatea zonelor, cu viteze mai mari în regiunile extracarpatice, local cu 55...65 km/h, precum şi la munte, unde rafalele vor depăşi 70...90 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 12 şi 22 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în marea lor majoritate, între -4 şi 7 grade. Mai ales dimineaţa, pe arii restrânse va fi ceaţă.

Citește și

Prognoza meteo pentru patru săptămâni

Vremea la București

La Bucureşti, sâmbătă vremea va fi deosebit de caldă pentru începutul lunii noiembrie, cu o temperatură maximă de 21...22 de grade. Cerul va fi mai mult senin în prima parte a zilei, dar în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, vor fi înnorări şi trecător posibil ploaie slabă. După orele serii, vântul se va intensifica şi va avea, la rafală, viteze de 50...55 km/h. Minima termică va fi de 4...6 grade.

Prognoza pentru săptămâna viitoare

La începutul săptămânii viitoare, valorice termice vor creşte faţă de ziua precedentă în regiunile extracarpatice şi se vor situa în general în jurul normelor perioadei, iar în restul teritoriului nu vor fi variaţii semnificative, însă dimineaţa şi noaptea vremea va fi rece în majoritatea zonelor. Spre seară şi noaptea, este psobil să plouă slab nordul Moldovei şi în zona Carpaţilor Orientali. În Carpaţii de Curbură, dar local şi temporar şi în estul şi în sud-vestul teritoriului va bate vântul. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 7 şi 16 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -5 şi 5 grade. Dimineaţa şi noaptea, izolat va fi ceaţă. La Bucureşti, luni se va încălzi şi va fi senin, însă dimineaţa şi noaptea va fi relativ rece. Temperatura maximă va fi de 15...16 grade, iar minima de 2...4 grade, uşor mai coborâtă în zona periurbană.

Totuși, vești bune

Începând de miercuri şi până la sfârşitul săptămânii viitoare, valorile termice vor creşte uşor şi se vor situa în jurul celor normale pentru prima decadă a lunii noiembrie. Nu vor fi precipitaţii, dar în orele dimineţilor, pe arii restrânse, va fi ceaţă. La Bucureşti, vremea va fi predominant frumoasă, iar valorile termice îndeosebi cele diurne vor fi în creştere uşoară de la o zi la alta, se mai arată în prognoza meteorologică pe şapte zile a ANM/.

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Putin e pe moarte! Anunţul lui Zelenski zguduie lumea, zvonurile despre boala preşedintelui au fost...
Digi FM
Mihai Trăistariu, despre relația dintre CRBL și iubita tinerică: "A divorțat, a lăsat tot. După ce ai o...
Pro FM
Duffy, prima apariție la cinci ani de când a dezvăluit că a fost răpită, drogată și violată. Cum arată la 40...
Film Now
Cum arată fiica de 30 de ani a lui Mr. Bean. Lily e pictoriță, după ce a încercat să facă dans burlesque și...
Adevarul
Turist britanic, erou în Amsterdam: a imobilizat atacatorul care a înjunghiat cinci persoane
Newsweek
Pensiile la Mica Recalculare cresc doar la vară. Datele pensionarilor nu pot fi introduse OFICIAL
Digi FM
Adrian Mutu: "Aş fi putut câştiga Balonul de Aur dacă nu consumam cocaină”
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Până și unii fani cred că această serie de acțiune s-a prelungit la nesfârșit: "Dacă ai cheltuit 200 de...
UTV
Megan Fox a devenit mamă pentru a patra oară! Actrița și Machine Gun Kelly, părinți în mijlocul unui scandal