Exclusiv Ce spun salvatorii italieni despre imaginile de la Colectiv: „Le lipsește ce este cel mai important: organizarea”
Italia a trecut prin multe tragedii în ultimii ani. Pe unele le-am trăit și eu în calitate de jurnalist, despre altele doar am citit - cutremurele din L'Aquila, Amatrice, prăbușirea podului din Genova, accidentul feroviar de la Pioltello, accidentul feroviar de la Torino.
În L'Aquila au fost 309 morți și 1600 de răniți. La Amatrice au fost aproape 300 de morți în prima noapte, dar încă pe atâția au fost salvați de pompieri. Mii de răniți și zeci de mii de oameni au fost afectați doar în aceste două catastrofe.
Au fost cele mai mari pentru mine și am cunoscut pe viu modul în care se intervine în asemenea situații. Mai ales că la două dintre ele am fost printre primii ajunși la locul tragediei. În Amatrice am ajuns când încă erau oamenii vii care urlau după ajutor de sub dărâmături și mă revoltam, la fel ca toți ceilalți, când pompierii ocoleau casele unde localnicii puteau garanta că se află persoane.
Foto: Sergiu Balaban
La deraierea trenului din Pioltello am făcut parte din prima echipă de jurnaliști cărora li s-a permis accesul pe calea ferată. Am văzut că, indiferent de unitatea prezentă - fie că vorbim de voluntari, fie că vorbim de polițiști -, fiecare știe ce are de făcut.
Până și jurnaliștii au rolul lor și niciodată nu am văzut exagerări sau imagini forțate pentru exclusivitate. Dar cel mai important, am aflat că există un protocol pe care îl respectă cu toții și care se actualizează de la an la an.
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
Despre acest protocol am vorbit, (pe tura lui, de la 12 noaptea) cu Alessandro Zambelan, comandantul unei unități de paramedici din Milano și instructor al salvatorilor. Lucrează în SOS Novate Milanese de mai bine de 13 ani și rolul său este acela de a coordona mijloacele de salvare, ambulanțele și serviciile, dar și de a se asigura că tot ce se întâmplă în subordinea sa este după regulament. Asta pentru că, deși o mare parte din salvatori sunt voluntari, ei trebuie să respecte niște reguli stricte și trec printr-o pregătire riguroasă teoretică și practică înainte de a fi trimiși pe teren.
Am vrut să aflu cât mai mult despre protocolul de situații de criză și să-mi spună cine trebuie să intervină, în Italia, la asemenea catastrofe. Cine dă ordine, cine organizează totul. Ce trebuie să știe cei care au datoria să salveze cât mai multe vieți și ce nevoi logistice au pe teren. Ce presupune pregătirea lor. I-am propus un exercițiu de imaginație și i-am oferit un scenariu asemănător cu cel de la Colectiv, pentru a înțelege cum se intervine după „manual” în Italia. Iar la urmă, i-am arătat filmul care a apărut joi în România.
„Noi avem în dotare cinci ambulanțe de bază, trei dube pentru persoanele cu handicap și mai multe mașini pe care le folosim în scopuri diverse. Acoperim o rază de numai cinci kilometri, în teorie. Pentru că vezi, în cartierul următor este o altă structură la fel ca a noastră. Dar, dacă ar fi nevoie de ambulanțe în centrul orașului, sau în partea opusă din Milano, putem și suntem obligați să intervenim dacă suntem disponibili”, spune el.
Stația pe care o coordonează el este un punct luminos în periferia întunecoasă a orașului. Vorbim de Milano, fruntea economică a Italiei și cartea lor de vizită când vorbim despre altceva în afară de turism și istorie. Dincolo de poartă și de parcare, sunt așezate într-o ordine bine gândită mijloacele de intervenție. Nu sunt noi, dar sunt foarte bine îngrijite. Au o sală de mese, una pentru ședințe, o cameră pentru apeluri și câteva birouri, iar în toate se află câte o hartă a orașului împărțită în mod frățește de Regiunea Lombardia. Ne-am oprit la prima, ca să-mi arate care este zona lor de intervenție.
„Avem stații din 5 în 5 kilometri”
-Toate unitățile sunt independente, dar au un protocol unic?
-Sunt independente în sensul că fiecare asociație este de sine stătătoare la nivel intern, dar în ce privește intervenția sau urgențele sanitare suntem toți egali și toți răspundem la centralele operative de urgență. Din punctul meu de vedere, în acest moment noi suntem la un nivel de pregătire mai mult decât bun, dar investiția în pregătire și încercarea de a îmbunătăți cât mai mult pregătirea este cu siguranță punctul în care ar trebui fiecare națiune să investească. Pentru că doar cu pregătire poți apoi într-adevăr să le oferi cetățenilor un serviciu eficient și de calitate. Dacă eu știu perfect ce am de făcut, dar nu sunt organizat, foarte greu de crezut că voi reuși să fac ceva bine. Dacă sunt perfect organizat, dar nu știu ce să fac, cum intervin? Da, poate am toate ambulanțele așezate frumos, condiții de intervenție de grad înalt, toți intervin în forță și la momentul potrivit, dar cum? Cum intervin? Organizarea derivă cu siguranță din a ști ce ai de făcut. Numai dacă eu știu bine ce am de făcut, pot să fac niște planuri de intervenție și de organizare eficiente.
De câțiva ani, Italia a adoptat sistemul de urgență european 112. Acolo este centrala care primește toate apelurile. Se localizează automat persoana sau evenimentul și se face legătura către departamentul oportun. Forțe de ordine, pompieri sau urgențe sanitare, adică 118.
- Se localizează automat?
- Evident. În câteva minute primim coordonatele exacte și informații cât de cât clare despre ce urmează să facem.
A fost momentul în care mi-am dat seama cât de interesantă va deveni discuția. Nici nu începusem interviul când a sunat alarma pentru intervenție. Alessandro a ieșit cu voluntarii și le-a dat ultimele sfaturi. Am văzut cum au verificat repede ambulanța și au confirmat intervenția, în timp ce Alessandro îmi arăta dotările și geanta pentru „situații de criză”. O geantă cu brățările pentru triaj și un plic sigilat pe care îl pot deschide numai în fața unei situații de criză. Acolo au protocolul și toate indicațiile.
Pe ușă au și căștile pentru situații de criză, două albe și una roșie, a coordonatorului. Mi-a arătat și defibrilatorul și mi-a confirmat că pe toate ambulanțele din Lombardia există aceste dotări.
Le-a urat apoi baftă colegilor și, în timp ce ieșeau pe poarta stației, mi-a spus cât de importantă este colaborarea între forțele de intervenție în Italia.
-Este un 112, aici, aproape. O agresiune. Cu siguranță sunt implicate două sau mai multe persoane. Dacă vorbim de o agresiune, cu siguranță este și agresorul prin apropiere. Ar putea fi un pericol pentru salvatori. Ce se întâmplă în acest caz? Centrala operativă ne-a spus că a fost trimisă și o patrulă de Carabinieri, deci noi putem interveni mai liniștiți. Știm că este sigur.
-Ce înseamnă să fii salvator?
-Multe. Pentru un voluntar înseamnă chiar mai multe. Înseamnă să sacrifici timp pentru pregătirea teoretică și practică, iar ulterior pentru intervenții. Înseamnă multe sacrificii în viața privată sau familie. Înseamnă să dedici mult timp celorlalți și într-o manieră cu totul gratuită. Este o responsabilitate în plus. Înseamnă și să dai piept cu situații complet diferite decât cele din viața de zi cu zi a unei persoane.
Pregătirea presupune fiziologie și anatomie de la bază. Plecăm de la zero, dar nu suntem doctori. Trebuie să înțelegem într-un fel simplu și eficient cum funcționează corpul uman. Apoi se învață protocoalele de intervenție pentru diverse situații. De la pacientul cu infarct sau pacientul de medic, cum spunem noi, până la pacientul cu traumă - care cade, are o arsură. Se învață protocoalele și pentru situații particulare, de exemplu situațiile de criză.
-Ce înseamnă pentru voi o situație de criză?
-Este o urgență maximă, de grad înalt, este o catastrofă atât de mare încât cerința de prim-ajutor depășește posibilitățile structurilor obișnuite. De exemplu dacă am un tren deraiat, câte persoane sunt într-un tren? 100, 200? Sau poate mai mult, 300, 500. Orice număr de persoane care pățesc ceva în același timp și în același loc este pentru noi un eveniment problematic. Pentru că de obicei raportul este de o ambulanță la unul, maxim doi pacienți. De regulă una singură. Deja de la a treia persoană absolut trebuie să intervină un alt mijloc de salvare. Când vorbim de 100, 200, 300 de persoane, problema începe să devină serioasă. Nu mai este vorba de trimiterea unei ambulanțe, pompieri sau altcineva pentru o intervenție și atât. Acolo trebuie să ajungă multe ambulanțe, pentru că persoanele sunt multe și cu probleme diverse, mai puțin sau mai mult serioase/grave. Și cu un risc de înrăutățire a stărilor mai mult sau mai puțin ridicat.
-Voi salvatorii sunteți, prin definiție, pregătiți pentru astfel de intervenții. Cine altcineva trebuie să intervină?
-Da, suntem pregătiți. Întâi de toate și de toți, cele trei structuri principale: Poliția, paramedici/salvatori, pompieri. Nu i-am pus în ordinea importanței.
Primul sosit din fiecare departament coordonează misiunea și dă ordine
-Dacă tu ajungi primul, poți intra să salvezi oameni? Contează cine ajunge primul?
-Este o metodologie de intervenție precisă. Nu se ajunge și se intervine imediat. Intervenția ideală este atunci când, de exemplu, ambulanța ajunge prima - noi la Milano suntem foarte norocoși că avem multe mijloace de prim-ajutor avansate, cu medic, infirmier și tehnic. Salvatorii, dacă ajung primii, încep să-și facă o idee despre ce se întâmplă. Trebuie să evalueze. Eu nu mă pot arunca în cap într-o situație despre care nu știu riscurile și entitatea. Noi avem proceduri foarte definite, astfel că atunci când ajunge prima mașină de ajutor trebuie stabilită mărimea evenimentului: cât de mare este, fizic. Câte persoane sunt și pot fi implicate, dar mai ales factorii de risc. Eu nu pot interveni într-o situație în care sunt chiar eu în pericol. Trebuie ca pompierii, de exemplu, să o asigure pentru mine. Dacă este o cisternă plină cu benzină care arde și în jurul ei sunt 100 de mașini care ard, eu nu pot interveni să salvez cele 200 de persoane din mașini. Stau la distanță, pentru că pot crea alte probleme. Pot deveni o persoană care cere ajutor în loc să fiu una care oferă ajutor. Întâi îmi dau seama cât de mare e problema, câte persoane sunt implicare și care sunt riscurile.
Abia apoi se încep fazele de salvare.
-Cine comandă? Sunteți acolo mulți. Pompieri, paramedici, polițiști, dar cine comandă?
-Fiecare are propriul șef și nu trebuie să existe încâlceli. Fiecare are rolul său.
-Se poate ca un polițist să vină la tine să îți dea ordine?
-Trebuie coordonare, poate polițistul are dreptate și vrea să mut mașina pentru că blochez o cale de acces care trebuie ținută liberă. Se colaborează și se caută un fel în care serviciul să poată continua în cel mai bun mod posibil. Se creează ceea ce noi numim „Punct de Comandă Avansat”, care este format din șeful primului echipaj de pompieri ajuns la fața locului și pe care noi îl numim „casca roșie”. Apoi șeful primilor salvatori, sau a primei ambulanțe care ajunge acolo și șeful primei patrule a forțelor de ordine. Aceste trei persoane compun Punctul de Comandă. Sunt primele trei persoane care încep să vorbească, să se uite unii la alții și să caute soluții. Atenție, nu inventează ei protocolul acolo pe loc. Încearcă doar să se adapteze la situația prezentă.
Foto: Sergiu Balaban
-Cei trei superiori unde trebuie să stea?
-Absolut pe teren. Trebuie să fie acolo. Trebuie să vadă clar situația, să atingă cu mâna, să coordoneze direct. Ei sunt creierul operațiunii. Pompierii și carabinierii au modalitățile lor de acțiune, echipele de salvare au și ele roluri stabilite. Totul este pregătit în așa fel încât să nu ne încurcăm. Fiecare știe și își respectă atribuțiile. Cât despre coordonare, consultarea pe moment pentru a gestiona o problemă o vor face cei trei care compun corpul de comandă. Ei trei iau decizii extraordinare în acel moment și caută cele mai bune soluții.
Îi dau exemplu centrul vechi al orașului Milano, unde sunt mai multe cluburi ascunse de ochii curioșilor la capătul unor străduțe cu acces limitat. Și construiesc un scenariu asemănător celui de la Colectiv.
-Să presupunem că nu sunt medici acolo, pentru că ei ar fi deasupra competențelor mele. Dar dacă eu aș ajunge cu primul echipaj, obligațiile mele sunt precise: eu trebuie să evaluez. Este o discotecă, un club, deci problema este aproximativ în zona discotecii. Trebuie să estimez, să cer ajutorul cuiva care știe câte persoane sunt în interior. Trebuie să înțeleg dacă se poate înrăutăți situația și comunic centralei operative rezultatul. Cât mai repede.
Șoferul trebuie să găsească imediat un loc de intrare pentru mijloacele de urgență și să stabilească o ordine pentru a parca aceste mijloace, nu este spus că trebuie să ajungă acolo la doi pași de club. Dacă am avea toate mașinile acolo în față ar însemna să blocăm accesul. Mai bine mai departe, dar să avem spațiu.
Trebuie să garanteze un punct de acces pentru zona de urgență, dar și o cale de ieșire. Șoferul trebuie să coordoneze și celelalte echipe care ajung la fața locului. El trebuie să știe și să spună unde stau ambulanțele, cine intră pe unde, deci coordonează logistic.
„Nu avem nevoie de ordine. Noi avem totul stabilit în protocol”
-Pentru a face aceste lucruri nu ai nevoie de un ordin de la cineva? De la Regiune, de la superiori?
-Nu, nu avem nevoie de ordine. Noi avem totul stabilit în protocol. Primim instrucțiuni eventuale de la centrala operativă, care este responsabilă de noi. Medicii și infirmierii de acolo ne pot spune ce să facem, dar în general noi știm cum să ne mișcăm. Așa spune metodologia prevăzută de protocolul pe care l-am studiat în pregătiri.
Apoi, șeful de echipaj este legătura dintre centrală și celelalte forțe, care încep să ajungă. Excludem pentru moment medicii și infirmierii, să presupunem că încă nu au ajuns. Șeful de echipaj începe să facă triajul. Adică eu, că sunt prima ambulanță, încep să aplic pacienților coduri, după un protocol precis și după o evaluare rapidă. Le aplic niște brățări colorate: verzi, galbene, roșii, în funcție de cât de grav sunt răniți. Trebuie să fie ceva rapid, imediat. Nu pot evalua un pacient ca atunci când merg acasă la el - îi măsor tensiunea, îi ascult plămânii - și facem totul cu calm. Acolo trebuie să fii rapid, după parametri stabiliți, pentru că obiectivul este de a salva un număr cât mai mare de persoane. Nu de a duce acasă un singur pacient. Cât mai mulți în cel mai scurt timp.
A treia persoană a echipajului și a patra se ocupă de un lucru foarte simplu, dar deloc de subestimat. Gestionează pacienții de cod verde, adică toți acei pacienți care au fost implicați în eveniment și reușesc să stea în picioare.
-Unde trebuie duși acești pacienți?
-Trebuie grupați într-un loc stabilit chiar de acei doi salvatori. Este rolul lor. Într-un loc unde să poată primi o evaluare mai atentă și îngrijirile necesare. Trebuie, foarte important să rămână acolo. Să nu se întoarcă în locul de intervenție.
-De ce nu se pot întoarce?
-Pot deveni obstacole pentru salvatori. Acolo pot sta doar medicii, infirmierii și pompierii. Dacă sunt riscuri pentru siguranța mea, cum îți spuneam, eu nu intru unde mă simt în pericol. Pompierii trebuie să îmi asigure terenul și să îmi confirme, să îmi dea voie să acționez. Altfel, până atunci ori mă ocup de persoanele pe care le am la dispoziție ori aștept pur și simplu - chiar fară să îngrijesc niciun bolnav, nu sună bine, dar așa funcționează - până când pompierii nu îmi spun că pot acționa.
„În situații de criză trebuie să te ocupi de persoanele care au posibilităti de supraviețuire”
-Există și codul negru, pe care doar medicii și infirmierii îl aplică. De regulă, în situații de criză scenele pot fi extrem de crude. Pot vedea de exemplu o persoană care se află în stop cardiac - nu spun moartă - și nu mă pot ocupa de acea persoană. În situații de criză trebuie să te ocupi de persoanele care au posibilităti de supraviețuire. O persoană în stop cardiac va primi de la medici și infirmieri un cod negru, pentru că atunci nu are posibilități de supraviețuire. Nu am o certitudine că voi reuși să o reanimez, pot pierde timp prețios pe care îl pot folosi salvând persoane care au mai multe șanse de a trăi.
-Cum trebuie tratați pacienții cu arsuri?
-Sunt întrebări destul de complicate pentru acest scenariu, de regulă o persoană cu arsuri ar avea nevoie de un câmp steril, protecție termică, poate niște tratamente avansate pentru a reduce durerea, însă din păcate sunt toți parametri pe care nu îi pot lua în calcul într-o situație de criză. Eu atunci nu mă pot ocupa de pacient, rolul meu este de a scoate oamenii afară. Este datoria medicului să înceapă tratamentele și să evalueze răniții la punctul de comandă. Eu, ca salvator, în acel moment nu evaluez situația pacientului. Că este ars, că are un picior rupt sau că nu poate respira bine, pentru mine sunt toți la fel: de evacuat în cel mai scurt timp posibil. Nu este nicio diferență acolo. Doar la punctul de control se vor evalua pacienții.
Italienii au învățat mereu din greșeli. Din fericire sau din păcate, mereu a fost așa. Mai ales în situațiile de criză se vede care este evoluția.
-De la primele evenimente unde poate nu există organizare, nu este o ordine, se ajunge la un alt nivel. Noi avem și această parte de evoluție a situației de criză. Studiem evenimentele în așa fel încât acele greseli să nu se mai repete. Așa am ajuns la protocoalele de astăzi.
„Improvizația cu paleți este justificată. Au căutat soluții pe moment”
Neoficial, după interviu, am comentat imaginile de la Colectiv publicate de Libertatea cu mai mulți experți italieni care au făcut următoarele precizări:
-Nu se vede, cel puțin la început, niciunul din cei trei care ar fi trebuit să coordoneze din teren misiunea. Polițiștii de la rutieră, civilii, curioșii nu aveau ce căuta acolo.
Răniții și supraviețuitorii trebuiau triați într-o zonă specială și ținuți acolo. Mulți dintre ei s-au întors din dorința de a ajuta, dar ar fi putut complica intervenția. Nu cred că este cazul, se vede că au făcut mai multe decât unii dintre salvatori.
Rolul pompierilor într-o situație ca asta nu este acela de a resuscita.
Improvizația cu paleți este justificată. Au căutat soluții pe moment. Nu e de condamnat că i-au scos pe brațe, mai degrabă faptul că sunt pompieri care se învârt în loc și nu știu ce să facă, în timp ce răniții ajută, sau chiar cară alți răniți.
Le-am arătat și explicat contextul înjurăturii din video.
-Dacă era în timpul intervenției și încă mai erau persoane de extras, probabil că nu a fost o înjurătură din dispreț. Oricum, nu se face. Faptul că unul dintre pompieri vine să-l întrebe „ce facem cu morții” poate fi o dovadă clară că nu se cunosc procedurile. În cazul unui dezastru ei trebuie să se ocupe de cei vii. Că a zis „lasă-i acolo” sau ce a zis el, în teorie nu e greșit. Sigur, poate s-a exprimat prost, dar dacă a vrut să spună „nu mă interesează acum de morți, avem altceva de făcut acum, mult mai important. Mai sunt vii de salvat, de scos, pe cei morți lasă-i acolo?”
E absurd. Se vede clar la început că nu au idee de unde să înceapă și cum să se miște. Primii paramedici în zona aia apar în video după zece minute, cei care au fost acolo știu mai bine când au ajuns și unde au făcut triajul.
Acolo e o încâlceală de pompieri, ofițeri, polițiști de la rutieră, civili, politicieni, polițiști locali, răniți. Nu e clar ce protocol au respectat ei pe străduța aia, că într-un fel toată lumea dădea ordine la toată lumea.
Și le spun că unii dintre civili erau chiar superiori sau miniștri.
-Fără căști? Fără echipament? Acolo au stat toată misiunea, vorbind la telefon? Pentru unii da, pare o intervenție de lumea a treia, dar nu e deloc așa pentru că aveau instrumente moderne: ambulanțe, echipamente, targi. Păcat că, aparent, le lipsește ce este cel mai important: organizarea.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
