Ce asemănare a găsit Cristian Tudor Popescu între Paște și 1 Mai

Data publicării:
ctp

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a spus că există o asemănăre între Paște și 1 Mai, nu numai prin prisma apropierii calendaristice. El a spus că este vorba, cu diferențele de rigoare, despre martiriu. 

„Sărbătorim prin muncă, așa era o vorba înainte de '89. De Crăciun, oamenii au un motiv destul de solid ca să mănânce porc, de Paște au motiv iar solid să mănânce miel. De 1 mai, ce motiv avem să mâncăm mici și să bem bere, dom'le? Este o sărbătoare națională, este zi liberă. Băgăm micii și berea fără nicio justificare metafizică?”, a spus gazetarul.

Cristian Tudor Popescu a amintit că tradiția grătarelor a existat și înainte de 1989. 

„Asta a fost și înainte de 89, micul și miticul, astea sunt simbolurile noastre naționale. Înainte de '89 era mai bine decât acum (râde) pentru că puteai după demonstrația oamenilor muncii, în care existau inși cu șansă sau cu pile care agitau doar câte un steguleț de hârtie, de ăla puteai să scapi ușor, nu era pe inventar, dar erau cei care aveau pancarte, steaguri, construcții. Dacă erai la pancartă trebuia să scapi de el, pentru că după aia ne duceam la mici și bere. «Agitați materialele», așa striga responsabilul de la partid, care stătea în dreapta plutonului”, a spus el.

Gazetarul a vorbit și despre o imagine cu mai mulți curieri care livrează mâncare, în fața unui restaurant celebru pentru micii săi.

„Erau cunoscuți, nu mai sunt, a murit Cocoșatu. Eu mici nu mâncam, dar mă mai duceam. E o imagine care va rămâne”, a spus gazetarul.

În continuare, Cristian Tudor Popescu a vorbit despre cele două sărbători apropiate calendaristic, una creștină, alta profană.

„V-ați gândit vreodată că există o asemănare între 1 Mai și Paște? Ele sunt apropiate mereu. Există! De Paște este sărbătorită - se bea, se mănâncă la greu - moartea primului martir al creștinismului, asta este Iisus Hristos, e primul martir creștin. Și Învierea lui. 1 Mai are la baza, această zi este sărbătorită pe baza titulaturii de Ziua Muncii, cu toate că ea e o sărbătoare a venirii verii de mii de ani, de pe vremea romanilor și grecilor”, a spus el.

„La origine este tot execuția. Execuția unor martiri ai religiei comuniste, comunismul este o religie, atee, fără Dumnezeu, își avea dumnezeul ei pământean. Atunci au fost niște demonstrații masive în America ziua de muncă de 8 ore și alte drepturi pentru muncitori. În Chicago, o astfel de demonstrație din data de 4 mai 1886 s-a încheiat cu aruncarea unei bombe de către cineva, nu se știe nici astăzi, în urma căreia au fost omorâți șapte polițiști, niște civili, mai mulți răniți. Au fost condamnați la spânzurătoare în urma acestui eveniment șapte inși, luați din mulțime, care de felul lor erau anarhiști socialiști. Doi au fost grațiați, unul s-a sinucis, patru au fost spânzurați. În urma acestui proces al spânzurării lor, s-a reluat procesul și au fost găsiți nevinovați. Nu eruncaseră ei nicio bombă. Acei 4 inși spânzurați și impactul internațional formidabil au dus instituirea zilei de 1 mai ca ziua muncitorilor din întreaga lume. Vedeți că există o asemănare? O diferență există, ăia patru n-au înviat”, a subliniat Cristian Tudor Popescu.

Gazetarul a mai spus că nu sărbătorește niciodată ziua de 1 Mai.

„Eu nu sărbătoresc nimic, niciodată. Nici măcar ziua mea de naștere, s-a întâmplat să mi-o sărbătorească alții. Au dorit să marcheze într-un fel lucrul ăsta, eu n-am dorit niciodată”, a spus Cristian Tudor Popescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Fenomenul care sfidează logica, Timp Negativ: Descoperirea despre natura realității care...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Loredana Groza, în bustieră și colanți mulați, la sală. Mândră de siluetă și abdomen, și-a făcut câteva...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Cât de sigură mai e România într-o Europă a atentatelor. Ce recomandă SUA. Expert: „Mai repede corupi un...
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
10 ani de la moartea lui Joe Cocker. Vocea răgușită l-a făcut unul dintre cei mai distinctivi vocalişti ai...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Leonardo DiCaprio, apariție rară alături de tatăl său și de Al Pacino. La 81 de ani, George DiCaprio arată...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...