Când vor avea loc alegerile prezidențiale 2025. Trei scenarii pentru calendarul electoral
Data actualizării: Data publicării:
Alegerile prezidențiale 2025 ar putea fi organizate în luna martie, așa cum se discutase inițial, dar pentru ca acest lucru să se întâmple, Coaliția de guvernare trebuie să aprobe calendarul, de urgență, până cel târziu mâine, 8 ianuarie.
Potrivit legii, alegerile nu pot să fie organizate la mai puțin de 75 de zile de la adoptarea hotărârii de către Guvern. Astfel, pentru ca primul tur să aibă loc pe 23 martie, iar al doilea tur pe 6 aprilie, hotărârea ar trebui luată neapărat până cel târziu mâine, 8 ianuarie, iar asta ar presupune ca PSD și PNL să aibă o ședință de Coaliție și, ulterior, o ședință de Guvern în care să pună totul la punct.
Dacă această hotărâre nu va fi luată totuși până pe 8 ianuarie, atunci românii ar putea fi chemați la urne pentru alegerile prezidențiale abia după Florii sau după Paște. Dacă sunt excluse din calendar zilele în care sunt sărbători, una dintre variantele posibile ar fi ca primul tur să aibă loc pe 11 mai și al doilea tur pe 25 mai.
S-ar putea ajunge chiar și mai târziu la vot, în vară, pentru că au fost voci care vehiculau și această variantă, astfel urmând ca primul tur să aibă loc pe 25 mai iar al doilea tur pe 8 iunie.