Când nu se fac nunți în anul 2025. Zilele în care nu se oficializează slujba religioasă

Data actualizării: Data publicării:
Când nu se fac nunți în anul 2025. Zilele în care nu se oficializează slujba religioasă. Foto Profimedia
Când nu se fac nunți în anul 2025. Zilele în care nu se oficializează slujba religioasă. Foto Profimedia

Potrivit calendarului ortodox, cununia religioasă nu se poate organiza în Biserică în zilele de post de peste an și nici în zilele Praznicelor Împărătești. Conform datelor bisericești, în funcție de sărbătorile creștine, sunt stabilite și zile în care nu se fac nunți în anul 2025.

Rânduielile creștine impun câteva restricții, respectiv zile în care nu se săvârșește Taina Cununiei în Biserică. În 2025, în perioada sărbătorilor importante din timpul anului nu se fac nunți. 

Când nu se fac nunți în anul 2025

Nu se fac nunți în 2025 în toate zilele de post din timpul săptămânii, în perioadele de post importante din timpul anului și nici în ajunul și zilele Praznicelor împărătești după cum urmează:

  • 1-2 februarie - Întâmpinarea Domnului;
  • 28-29 mai - Înălțarea Domnului;
  • 7-9 iunie - Rusaliile;
  • 15 august - Adormirea Maicii Domnului;
  • 13-14 septembrie - Înălțarea Sfintei Cruci;
  • 24 februarie - 27 aprilie - De luni, după Lăsatul Secului de carne pentru Postul de Paște, și până Duminica Sfântului Apostol Toma;
  • 16 iunie-28 iunie - Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel;
  • 31 iulie-14 august - În Postul Adormirii Maicii Domnului;
  • 29 august - Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul;
  • 15 noiembrie - 24 decembrie - Postul Nașterii Domnului;
  • 25 decembrie 2025 - 6 ianuarie 2026 - În intervalul dintre Crăciun și Bobotează.

Ce sunt Praznicele Împărătești

Zilele denumite Praznice Împărătești sunt sărbătorile religioase importante din calendarul ortodox, care se celebrează an de an în fiecare Biserică Creștină. Evenimentele care poartă denumirea de praznic sau prăznuire sunt cele în care Biserica subliniază un moment important din istoria mântuirii, a unui sfânt sau Sfinte moaște.

Praznicele Împărătești sunt sărbătorile Maicii Domnului și Sfinților importanți din calendar trecute cu cruce roșie încadrată de cerc sau paranteze, ca semn distinctiv pentru importanța evenimentului.

Care sunt Praznicele Împărătești din calendarul ortodox

  • 1 ianuarie - Tăierea împrejur cea după trup a Domnului. Sf. Ier. Vasile cel Mare;
  • 6 ianuarie - Botezul Domnului (Boboteaza);
  • 7 ianuarie - Soborul Sf. Prooroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului;
  • 27 ianuarie - Aducerea moaștelor Sf. Ier. Ioan Gură de Aur;
  • 2 februarie - Întâmpinarea Domnului (Stratenia);
  • 25 martie - Buna Vestire (Blagoveştenia);
  • 23 aprilie - Sf. Mare Mucenic Gheorghe;
  • Paștele - prima, a doua și cea de-a treia zi de Paște;
  • 29 aprilie - Izvorul Tămăduirii;
  • 21 mai Sf. Împăraţi, întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa Elena;
  • 2 iunie - Înălţarea Domnului;
  • 13 iunie - Sfânta Treime;
  • 24 iunie - Naşterea Sf. Ioan Botezătorul (Sânzienele);
  • 29 iunie - Sfinții Apostoli Petru şi Pavel;
  • 20 iulie - Sf. Slăvitul Prooroc Ilie Tesviteanul;
  • 6 august - Schimbarea la Faţă a Domnului;
  • 15 august - Adormirea Maicii Domnului;
  • 29 iulie - Tăierea Capului Sf. Prooroc Ioan Botezătorul;
  • 8 septembrie - Naşterea Maicii Domnului;
  • 14 septembrie - Înălţarea Sf. Cruci;
  • 1 octombrie - Acoperământul Maicii Domnului;
  • 26 octombrie Sfântul Mare Mucenic Dimitrie;
  • 27 octombrie - Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor;
  • 8 noiembrie - Soborul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil;
  • 30 noiembrie - Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României;
  • 6 decembrie Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiep. Mirelor Lichiei;
  • 25, 26, 27 - decembrie Naşterea Domnului (Crăciunul).

Motivul pentru care biserica interzice organizarea nunților în perioadele stabilite de post și Praznice de peste an este că, bucuria asociată atmosferei de sărbătoare nu este în concordanță cu înfrânarea și sobrietatea pe care o impune postul.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri