Un bărbat de 45 de ani a fost împuşcat cu o armă de de tip air-soft, la Buftea, joi seară, în timpul unor activităţi electorale. Agresorul, în vârstă de 29 de ani, a fost găsit şi dus la audieri.
„La data de 6 iunie a.c., în jurul orei 22:05 poliţiştii oraşului Buftea au fost sesizaţi prin apel 112, cu privire la faptul că, la aceeaşi dată, în jurul orei 19:00, pe o stradă din oraşul Buftea, un bărbat, în vârstă de 45 de ani, ar fi fost agresat fizic, prin împuşcare, cu o armă de tip air-soft, de către un alt bărbat, de 29 de ani, care ar locui în zonă. Din primele informaţii, în momentul în care a fost agresată, victima efectua activităţi electorale”, a transmis IPJ Ilfov vineri, într-un comunicat.
Polițiștii și o ambulanță s-au deplasat imediat la fața locului, medicii stabilind că victima prezintă o echimoză la nivelul piciorului.
„Bărbatul, în vârstă de 29 de ani, a fost căutat şi depistat de poliţişti, iar în prezent a fost condus la sediul poliţiei oraşului Buftea, pentru continuarea cercetărilor. Poliţiştii oraşului Buftea efectuează verificări pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt şi de drept şi luarea măsurilor legale care se impun”, a mai transmis IUPJ Ilfov.