Netanyahu i-a acuzat pe șefii serviciilor de informații că nu l-au avertizat despre atacul Hamas. Apoi și-a cerut scuze: Am greșit

Data actualizării: Data publicării:
(FOCUS)MIDEAST PALESTINIAN ISRAELI CONFLICT 2ND STAGE OF WAR
Benjamin Netanyahu, premierul Israelului. FOTO: Profimedia

Premierul israelian Benjamin Netanyahu şi-a atacat duminică şefii serviciilor de informaţii, spunând că aceştia nu l-au avertizat vreodată că gruparea islamistă Hamas plănuia un atac de amploare pe 7 octombrie, ceea ce a provocat un scandal politic şi o divizare în cadrul cabinetului său de război, relatează Reuters. Afirmațiile, postate pe X (fostă Twitter) duminică, la 1.00 dimineața, după o conferință de presă, au fost șterse după câteva ore și înlocuite de un mesaj în care se prezentau scuze. Cu toate acestea, mesajul scris de Netanyahu a fost văzut de alți lideri ai Israelului, care l-au criticat dur. "Când suntem în război, leadershipul trebuie să dea dovadă de responsabilitate, să decidă să facă ceea ce trebuie şi să întărească forţele astfel încât acestea să poată îndeplini ceea ce le cerem", i-a transmis Benny Gantz, fost ministru al Apărării, rival politic al lui Netanyahu și actual membru al cabinetului de război.

Netanyahu, care şi-a atras dezaprobarea publicului pentru că nu şi-a asumat responsabilitatea pentru eşecurile serviciilor de informaţii şi operaţionale în legătură cu sângerosul atac al Hamas în sudul Israelului, a şters ulterior afirmațiile postate pe platforma de socializare X duminică la ora 1:00 dimineaţa.

În timp ce oficialii de rang înalt - de la şefii armatei şi ai serviciului de spionaj intern Shin Bet până la ministrul său de Finanţe - şi-au recunoscut cu toţii eşecurile, Netanyahu nu a făcut-o, notează Reuters.

El a spus doar că va fi timp pentru a se pune întrebări dificile, inclusiv lui, după război.

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, întrebat despre comentariile lui Netanyahu în timpul unui briefing zilnic cu presa, a refuzat să răspundă, spunând: "Suntem acum în război, concentraţi pe război".

"Niciodată, în nicio circumstanţă, premierul nu a fost alertat despre intenţiile belicoase ale Hamas", a scris Netanyahu pe X (ex-Twitter), potrivit AFP.

"Toţi responsabilii din domeniul securităţii, inclusiv şeful serviciului de informaţii militare şi şeful securităţii interne, estimau că Hamas se teme să acţioneze şi caută un aranjament. Aceasta este evaluare care a fost prezentată de mai multe ori premierului şi cabinetului de toţi reprezentanţii securităţii şi de comunitatea de informaţii. Până în momentul în care războiul a izbucnit", a afirmat în continuare şeful guvernului israelian.

Netanyahu a fost aspru criticat de liderii Israelului, după afirmațiile făcute

Afirmațiile sale au fost rapid criticate de aliaţi actuali şi din trecut, inclusiv de Benny Gantz, fost ministru al Apărării, care acum face parte din cabinetul de război al lui Netanyahu.

Gantz a transmis într-un mesaj pe X, fosta reţea Twitter, că Netanyahu ar trebui să-şi retragă afirmaţiile şi să lase deoparte această problemă.

"Când suntem în război, leadershipul trebuie să dea dovadă de responsabilitate, să decidă să facă ceea ce trebuie şi să întărească forţele astfel încât acestea să poată îndeplini ceea ce le cerem", a spus Gantz.

Mult mai vehement a reacţionat deputatul de opoziţie Avigdor Lieberman, fost ministru al Apărării într-un cabinet condus de Netanyahu: "Am văzut tweetul său de peste noapte, ceea ce indică un singur lucru: nu-l interesează securitatea, nu-l interesează ostaticii, ci doar politica".

Yossi Cohen, care a condus agenţia de spionaj Mossad sub guvernele anterioare ale lui Netanyahu, a declarat pentru Israel Radio: "Îţi asumi responsabilitatea de la început, nu de la mijloc".

Premierul a prezentat scuze ulterior: "Am greșit"

Mesajul, care fusese postat spre mijlocul nopţii, după o conferinţă de presă a lui Netanyahu, a fost șters în cursul dimineţii şi nu a mai apărut pe X, iar peste câteva minute a fost înlocuit de un mesaj cu scuze, notează AFP.

"Am greşit. Ceea ce am spus după conferinţa de presă nu ar fi trebuit să fie spus şi îmi cer scuze. Îi sprijin total pe toţi responsabilii din domeniul securităţii. Îi susţin pe şeful Statului Major, pe comandanţii şi soldaţii Tsahal (armata israeliană) care sunt pe front şi care se bat pentru căminul nostru. Împreună vom învinge", a scris ulterior Netanyahu.

Netanyahu admite că a avut "un eșec teribil"

În cursul conferinţei sale de presă, împreună cu ministrul Apărării, Yoav Gallant, şi Benny Gantz, membru al cabinetului de război restrâns, premierul a admis un "eşec teribil".

"Am avut aici un eşec teribil şi acesta va fi examinat până la capăt. Promit că nu va rămâne nici măcar o piatră neîntoarsă. Pentru moment, misiunea mea este de a salva ţara şi a-i conduce pe soldaţi la o victorie totală asupra Hamas şi a forţelor răului", declarase Netanyahu, înainte de a posta mesajul care îi incrimina pe responsabilii militari.

Numeroşi analişti politici în Israel apreciază că viitorul carierei politice al lui Netanyahu este puternic compromis pentru că nu a fost în măsură să asigure protecţia populaţiei, unul din sloganurile sale electorale.

Aceasta ar putea să însemne sfârşitul politic pentru şeful Likud (dreapta), care deţine în Israel recordul longevităţii în funcţia de premier, dacă o comisiei de anchetă independentă ar stabili responsabilitatea sa în neglijenţa care a precedat masacrul din 7 octombrie, soldat cu peste 1.400 de morţi, în principal civili, şi majoritatea în ziua atacului Hamas, potrivit autorităţilor locale.

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Doliu în lumea filmului la final de an. A murit actrița iubită de milioane de români
Digi FM
Halle Berry, fabuloasă în costum de baie cu un decolteu amețitor, la 58 de ani: „Nu mă pot decide dacă vreau...
Pro FM
La asta nu se aștepta nimeni! Cum a reacționat Jennifer Lopez când a aflat ce onorariu vrea Bruno Mars ca...
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
CV-ul lui Gigi Becali, șters de pe pagina Parlamentului. Detaliile neștiute despre primul său mandat
Newsweek
OFICIAL Pensiile nu mai cresc la 1 ianuarie. Înghețarea pensiilor, pe un an sau pe o lună?
Digi FM
Ce crede Nicușor Dan despre Călin Georgescu: "Cel mai grav este că pune în discuţie apartenenţa noastră la...
Digi World
"Am corpul unei persoane de 75 de ani". Are 20 de ani și suferă de un sindrom care afectează doar câteva mii...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Mark Wahlberg și soția sa, festival de gesturi tandre, la plajă, în Barbados. Imaginile cu cei doi au făcut...
UTV
Dua Lipa, ceruta in casatorie de Craciun. Iubitul ei, Callum Turner, a facut pasul cel mare dupa un an de...