Bătrână găsită moartă pe câmp, după câteva săptămâni de la externare. Ce spune fiica femeii

Data actualizării: Data publicării:
femeie

Anchetă penală pentru ucidere din culpă la Iaşi, după ce o femeie de 78 de ani a murit pe un câmp, singură, la scurt timp după ce fusese la două spitale din oraş. Bătrâna fusese luată de acasă cu ambulanţa, iar rudele i-au pierdut urma. A ajuns prima dată la Urgenţe, de unde a fost trimisă la spitalul de Nefrologie. Medicii i-au spus că nu este bolnavă şi au lăsat-o să plece. După aproape o lună, femeia a fost găsită fără suflare şi cu urme de muşcături pe corp.

Totul a început pe 15 martie, când femeia de 78 de ani i-a spus fiicei sale că se simte rău şi au chemat salvarea.

Marinela Melinte, fiica femeii: Am stat trei ore în deal ca să aştept salvarea.

Dr. Diana Cimpoeşu - purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sfântului Spiridon" Iaşi: Diagnosticul în urgenţă a fost de colică renală dreaptă, s-au făcut analize de laborator.

De aici, femeia a fost trimisă cu ambulanţa la Spitalul Parhon.

Dr. Ionuţ Nistor - purtătorul de cuvânt al Spitalului Parhon, Iaşi: A fost evaluată în triaj, nu a fost internată. A stat aproximativ o oră în evaluare, ulterior această problemă de rinichi a fost infirmată.

Potrivit celor scrise în registru, femeia a plecat la ora 19:30 din spital. De atunci nimeni nu a mai ştiut nimic de ea. Disperată, fiica spune că a căutat-o peste tot.

Vecină: Plecată şi bun plecată. Să aud fata că a venit, că a căutat-o a doua zi, a treia zi la spitale şi i-au dat drumul acasă. Cum să îi deie drumul acasă? Am rămas tablou. Cum să îi deie drumul acasă, Marinela, fără însoţitor, că ea nu ştia, nu ştia săraca ce e cu dânsa.

Marinela Melinte - fiica femeii: Am văzut că la neamuri nu este, la cumătri nu este, la prieteni nu este, la Socola am fost de trei ori. De atunci nu am mai găsit-o. Acum, sâmbătă, când m-am dus iar la poliţie, m-au trimis la circa 2. Am dat iar declaraţii, după vreo oră, două mă anunţă iar poliţia că au găsit-o.

Trupul femeii a fost găsit la peste 3 kilometri distanţă de spital. Potrivit primelor informaţii, pe corp nu erau urme de agresiune fizică şi ar fi încetat din viaţă în urmă cu o săptămână.

Femeia fusese, însă, muşcată de mâini, picioare şi de cap de maidanezi. A fost găsită de un bărbat pe 6 aprilie. În curs sunt două anchete, una deschisă de poliţişti şi una interna la spitalul Parhon.

Ioana Buştiuc- purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi: În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. Şi cercetările continuă. Totodată, s-a dispus efecutarea necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului.

Dr. Ionuţ Nistor - purtătorul de cuvânt al Spitalului Parhon, Iaşi: Este o autosesizare din partea conducerii spitalului prin care încercăm să vedem exact ce s-a întâmplat după. În mod normal, pacienţii care au anumite probleme medicale sau cu probleme sociale sunt ţinuţi în spital.

Fiica pacientei vrea acum să îl tragă la răspundere pe medicul care a lăsat-o să plece din spital.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care plătesc datorii karmice în 2025. Lecții și provocări pentru acești nativi
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”