Armata ucraineană anunță că „a eliminat” peste 1.800 de soldați ruși în ultimele două săptămâni

Data publicării:
transportor blindat rus abandonat in ucraina
Surprinși de contraofensiva ucraineană, rușii au lăsat în urmă echipamentul greu Foto: Profimedia Images

Armata rusă a pierdut în ultimele două săptămâni peste 1.800 de militari, care au fost „eliminați” în sudul Ucrainei, a anunțat luni purtătorul de cuvânt al comandamentului militar Sud al armatei ucrainene, informează The Kyiv Independent.

În plus, rușii au mai pierdut în aceeași perioadă peste 100 de tancuri, 500 de vehicule blindate, două avioane și două elicoptere, conform reprezentanților armatei ucrainene.

În ultima săptămână, câmpul de luptă din estul Ucrainei a suferit o transformare surprinzătoare, după ce forțele ucrainene au lansat o ofensivă fulgerătoare prin care au reușit să străpungă liniile de apărare rusești și au recucerit peste 3.000 de kilometri pătrați de teritoriu.

Natalia Humeniuk, purtătoare de cuvânt pentru comandamentul armatei sudice a Kievului, a mai spus că forțele sale au preluat controlul a cinci așezări din regiunea Herson. „Pe diverse secțiuni am avansat cu (între) patru și câteva zeci de kilometri. Am eliberat zone însumând aproximativ 500 de kilometri pătrați”, a spus Humeniuk.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Celine Dion, la 30 de ani de la aniversarea nunții cu soțul pierdut în 2016: "Ești totul pentru noi. Îți...
Film Now
Tom Cruise, recompensat de Marina SUA pentru că a stimulat recrutarea de piloți: "Voi continua să îmi servesc...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Keanu Reeves, despre posibilitatea de a reveni într-un nou film John Wick. Starul dezvăluie ce îl ține pe loc...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei