Video&Foto Românii blocați în Africa de Sud au fost aduși înapoi în țară. Primele imagini

Data actualizării: Data publicării:
Românii blocați în Africa de Sud au ajuns în țară.
Românii blocați în Africa de Sud au ajuns în țară. Foto: TAROM

Avionul care aduce în țară cei 46 de români blocați în Africa de Sud a aterizat la Baza 90, nu la Aeroportul Henri Coandă, așa cum se anunțase inițial. Măsura a fost luată din cauza riscului de infectare, pe fondul temerilor cauzate de Omicron, noua variantă de coronavirus.

Românii blocați în Africa de Sud au ajuns în țară. Foto: TAROM
Românii blocați în Africa de Sud au ajuns în țară. Foto: TAROM

ACTUALIZARE 16.15. Aeronava TAROM care are la bord românii repatriați din Africa de Sud a aterizat la București, la Baza militară 90. Avionul a adus în țară 46 de români și 24 de străini blocați în suidul Africii, după ce Uniunea Europeană a izolat statele unde a fost detectată noua variantă de coronavirus Omicron.


Armata a fost solicitată de Guvern pentru a prelua aeronava, deoarece s-a apreciat că era un risc prea mare ca pasagerii să fie trecuți prin terminalul Sosiri de pe Henri Coandă, desi acolo fusese creat inițial un culoar special.

Aeronava va ateriza la 16.27.

Sportivii de la Baia Mare vor fi preluați de acolo de un avion mai mic al TAROM, care îi va duce la destinație.

Ceilalți 46 de cetățeni români și străini vor merge cu autobuze spre o zonă de triaj, unde vor fi așteptați de echipe ale DSP care îi vor testa. Apoi, timp de 14 zile vor sta în carantină.

Lista de pasageri care au urcat la bordul aeronavei care a decolat, elaborată ca urmare a demersurilor active ale MAE, prin Ambasada României de la Pretoria, cuprinde următoarele 70 de persoane: 46 de cetățeni români (inclusiv delegația sportivă a CSM Baia Mare), 18 cetățeni europeni (10 cetățeni bulgari, 4 cetățeni spanioli, 3 cetățeni polonezi, 1 cetățean ungar) și 6 cetățeni din state terțe (4 cetățeni georgieni, 1 cetățean australian, 1 cetățean neozeelandez – aceștia făcând parte din lotul de sportivi ai CSM Baia Mare și având rezidență în România).

MAE informează că alți 7 cetățeni români care se află în Cape Town nu au reușit să se îmbarce pe zborul de repatriere, fie din cauză că nu au putut să facă deplasarea în timp util la Johannesburg, fie pentru că nu au efectuat la timp testele PCR necesare. Reprezentanții Ambasadei României la Pretoria rămân în contact cu aceștia și vor continua eforturile de sprijinire în vederea identificării, în viitorul apropiat, a altor soluții de transport către România.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri