Șeful DSU, a explicat, miercuri seară, la Digi24, că adăposturile din Delta Dunării, deși sunt improvizate, sunt eficiente. El a explicat și ce pași trebuie să urmeze oamenii din zonă atunci când primesc mesaje RO-Alert.
„Este posibil să mai fie nevoie de adăposturi și în alte zone, cum ar fi Ceatalchioi și posibil și la Chilia, dar se discută cu colegii de la MApN și fac în cooperare cu colegii de la IGSU. Toată lumea lucrează împreună și scopul este să asigurăm protecția populației”, a explicat Raed Arafat.
Șeful DSU a explicat și cum trebuie să reacționeze oamenii din zonă atunci când primesc un mesaj RO-Alert.
„Mesajul le dă variante. Dacă este un adăpost în zonă, dacă nu este atunci să se protejeze de geamuri, pereții laterali, să intre în mijlocul casei până trece pericolul, până încetează alarma. Noi o dăm cu un anumit termen. Dacă nu s-a reînnoit înseamnă că se termină. Durata mesajului va trebui să fie respectată. Dacă alerta se prelungește se va veni cu un mesaj nou. Informația ajunge foarte rapid. Nu ar trebui să fie mai mult de un minut de la momentul în care IGSU a primit apelul de la Armată și se stabilește unde să se dea alerta”, a mai spus Arafat.
Raed Arafat spune că oamenii au fost instruiți de pompieri
Întrebat și despre cum ar trebui oamenii să interpreteze mesajele, șeful DSU a spus că „dacă în mesaj se specifică că este risc înseamnă că trebuie să se protejeze”. El a mai adăugat că pompierii au fost la oameni și i-au instruit.
Arafat a mai adăugat că în zonă a fost mobilizată și o ambulanță, în cazul în care ar fi nevoie de intervenție.
„Dacă apare o problemă se va interveni cu echipe de la Ambulanță, Smurd. Sunt pregătiți pompierii și colegii de la Ambulanță. Dacă este vorba de cazuri mai serioase ajung la spitalele județene de urgență, așa cum ajung și astăzi, în cazul unui accident rutier”, a mai menționat el.
În ceea ce privește adăposturile, șeful DSU a declarat că „nu sunt adăposturi permanente și că, deși sunt improvizate în regim rapid, nu înseamnă că nu sunt eficiente”.
„Nu sunt adăposturi permanente, sunt improvizate în regim rapid, nu înseamnă că nu sunt bune, dar a fost o soluție de adăpost care se face pentru a proteja de efectele unei drone în zonă. Pentru adăposturile permanente le găsiți la subsolurile blocurilor. Este o altă treabă. Nu trebuie panică, nu trebuie să intre în speculații, trebuie să înțeleagă că încercăm să le asigurăm protecția, colaborăm între noi. Dacă este o problemă pe care o simte cetățeanul trebuie să ia legătura cu autoritățile”, a conchis Raed Arafat.
Editor : B.C.