Anchetă internă la IPJ Iași, în urma unor reclamații împotriva șefului SAS. Ce mesaje ar fi trimis pe WhatsApp

Data actualizării: Data publicării:
sas-iasi
Foto: Petrișor Filip/Special Guys All Over The World

Luptătorii Serviciului de Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Iași au sesizat conducerea instituției, nemulțumiți de comportamentul șefului lor direct. Potrivit unor surse din Poliție, conducerea IPJ a declanșat deja o anchetă internă în acest caz.

Nemulțumiți de comportamentul șefului lor, luptătorii Serviciului de Acțiuni Speciale (SAS) au sesizat conducerea IPJ Iași, care, potrivit unor surse Mediafax din Poliție, a dispus deja verificări cu privire la faptele care i-au fost aduse la cunoștință.

Angajații SAS Iași ar fi nemulțumiți, potrivit unei scrisori asumate de mai mulți luptători, de faptul că șeful lor, care ar frecventa o sală de culturism, i-ar obliga pe aceștia să meargă la aceeași sală. În caz contrar, subcomisarul Costel Șchiopu și-ar fi amenintat subordonații că îi va muta în cadrul altor structuri.

„A început să ne amenințe să mergem la acea sală, că vom fi mutaţi câte două luni la ţară şi repetă în mai multe circumstanțe, şedinţe sau adunări ale structurii sau când prindea pe fiecare pe hol (...) să mergem la o sală de bărbaţi! De aici până la declanşarea conflictului nu a fost decât un pas, acesta începând să aibă un comportament agresiv şi un limbaj trivial <nu arătaţi ca nişte bărbaţi>”, se arată într-o scrisoare a mai multor luptători din cadrul SAS Iași.

Potrivit aceleiași surse, Costel Șchiopu trimitea poze cu el dezbrăcat pe grupul de WhatsApp al colegilor, explicându-le subalternilor săi „că aşa ar trebui să arate un bărbat adevărat, nu cum arată ei”.

Politiștii din cadrul SAS Iași susțin, potrivit scrisorii, că șeful lor i-ar fi pus să se lupte între ei, „cine refuza urmând să fie mutat din cadrul serviciului, fapt ce a dus la nasuri sparte, ochi vineţi, coaste fisurate, chiar şi fracturi într-un caz".

Luptătorii SAS fac referire și la un stagiu de pregătire, ce a avut loc recent, când, la o alergare de două ore și jumătate, Costel Șchiopu le-ar fi interzis să bea apă.

Un alt moment prezentat în scrisoare este legat de faptul că șeful SAS Iași s-ar fi dezbrăcat de cămașă la un eveniment organizat la IPJ Iași, la care erau prezente soțiile și fiicele colegilor săi, și ar fi defilat dezbrăcat „printre copii de 5 ani şi fetiţe de 5 ani, repetând că aşa trebuie să arate un bărbat adevărat".

O altă problemă a șefului SAS Iași ar fi, potrivit scrisorii, alimentația și modul în care își petrec timpul liber subordonații săi.

„Dacă vedea că mănânci altceva în afară de piept de pui şi nu aşa, 130 gr per porție, făcea scandal şi spunea că mâncăm ca nişte porci şi de ce mâncăm nesănătos! (....) Obliga mai mulţi colegi să alerge în fiecare zi 10 km şi să îi trimită pe aplicaţie dacă au alergat. Aceşti colegi îi spuneau este ziua soţiei sau a copilului său (...) a zis să nu ne mai ascundem după soţii şi copii, un luptător cere sacrificii", mai susțin angajații SAS.

Contactat de Mediafax, Costel Șchiopu, șeful SAS Iași, a refuzat să ofere un punct de vedere referitor la acuzațiile aduse.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri