Analiștii estimează un euro peste 4,7 lei în următorul an

Data publicării:
Calculator finante contabilitate bani-Mediafax Group-Gabriel Fluerariu-3

Indicatorul de încredere macroeconomică CFA România (Asociația Analiștilor Financiari Autorizați – n.red.) pentru luna noiembrie 2017 a crescut ușor, după cinci luni consecutive de scădere.

În luna noiembrie 2017, indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România a corectat marginal, după cinci luni consecutive de scădere, la valoarea de 44,1 puncte, fiind cu 0.7 puncte mai mare decât valoarea consemnată în exerciţiul anterior. Această evoluţie s-a datorat ambelor componente ale indicatorului. Astfel, indicatorul condiţiilor curente a fost de 59,7 puncte, valoare în creştere cu 0,6 puncte, în timp ce indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 0,8 puncte până la valoarea de 36,3.

În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, este de remarcat că peste 90% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni. Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4.6891 (în creştere cu 470 pips faţă de valoarea înregistrată în exerciţiul anterior), în timp ce pentru orizontul de 12 luni valorea medie a cursului anticipat este de 4.7329 (valoare în creştere cu 512 pips faţă de cea înregistrată în luna anterioară).

Inflație substanțială

Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (decembrie 2018/decembrie 2017) a înregistrat o valoare medie de 3,38% (valoare mai mare cu 0,62 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în exerciţiul anterior). De asemenea, toţi participanţii anticipează o majorare a ratei inflaţiei în următoarele 12 luni. Sunt de remarcat (consistente cu anticipaţiile de majorare a ratei inflaţiei) anticipaţiile de majoare a ratelor de dobândă la leu atât pentru scadenţele pe termen scurt (3 luni) cât şi pentru cele pe termen mediu (5 ani), 100%, şi respectiv 98% dintre participanţii la sondaj anticipând această evoluţie.

Astfel rata medie a ROBOR cu scadentă de 3 luni anticipată 2 peste 12 luni este 3,25% (valoare în creştere cu 0,62 puncte procentuale faţă de valoarea înregistrată în exerciţiul anterior), iar yield-ul la obligaţiunile suverane denominate în lei cu scadentă de 5 ani este de 4,74% (valoare în creştere cu 0,70 puncte procentuale faţă de exerciţiul anterior).

Indicatorul CFA România de Încredere Macroeconomică, a fost lansat de către CFA România în luna mai 2011 reprezentând un indicator prin care doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor finaniari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni iar participanţii sunt membri ai CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenelor CFA. Indicatorul de încredere macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la:  Condiţiile curente - referitoare la mediul de afaceri şi piaţa muncii;  Anticipaţiile, pentru un orizont de timp de un an pentru: mediul de afaceri, piaţa muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale la nivel de economie. Pe lângă întrebările necesare pentru calculul indicatorului de încredere macroeconomică, sondajul evaluează şi anticipaţiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rata inflaţiei, ratele de dobândă, cursul de schimb EUR/RON, indicele bursier BET, condiţiile macroeconomice globale şi preţul petrolului.

Titlul CFA este unul dintre cele mai prestigioase din lume în rândul profesioniştilor din domeniul financiar. Administrat de către CFA Institute, programul CFA este un program post-universitar, care pregăteşte şi testează candidaţii în domeniul eticii şi standardelor 3 profesionale, analizei situaţiilor financiare, economiei, managementului de portofoliu, analizei şi evaluării diverselor instrumente financiare şi de investiţii. Astăzi, în lume există peste 140.000 de deţinători ai acestui titlu, majoritatea fiind afiliaţi la cele 147 societăţi membre ale CFA Institute. Candidaţii pentru titlul CFA trebuie să promoveze o serie de trei examene cu frecvenţa anuală. Fiecare examen presupune cca 250-300 de ore de studiu individual. În plus, sunt necesari 4 ani de experienţa profesională relevanţă în domeniul financiar, precum şi aderarea la un cod de standarde etice şi profesionale stricte. CFA România este asociaţia profesioniştilor în investiţii din România, în mare parte deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA®), calificare administrată de CFA Institute (UŞA). CFA România este una dintre cele 147 de societăţi membre ale CFA Institute, asociaţia având misiunea de a promova interesele specialiştilor în investiţii şi de a menţine ştandarde ridicate de integritate şi excelenţă profesională. În prezent, CFA România are peste 215 de membri, majoritatea deţinători ai titlului de Chartered Financial Analyst (CFA®) sau candidaţi pentru unul din cele 3 nivele ale examinării care conduce la acordarea acestui titlu. Profesioniştii care sunt membri CFA România lucrează pentru instituţii de reglementare, instituţii supranaţionale, instituţii bancare, firme de asigurări, firme de intermediere de valori mobiliare, firme de asset management, fonduri de pensii, firme de consultanţă, sectorul public, instituţii de învăţământ, companii care activează în diverse sectoare economice etc.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...