Alexandru Vișinescu, torționarul condamnat la 20 de ani închisoare pentru crime împotriva umanității comise în timpul comunismului, a murit, luni, în penitenciar, la vârsta de 93 de ani. El a fost ultimul comandant al închisorii Râmnicu Sărat unde a murit, în urma torturilor, liderul PNŢ Ion Mihalache.
Alexandru Vişinescu a fost primul torţionar comunist din România condamnat pentru că i-a supus pe detinuţii politic la rele tratamente, bătăi şi alte violenţe, i-a lipsit de hrană şi medicamente. De numele lui, istoricii şi procurorii au legat moartea a 12 oameni.
Alexandru Vișinescu a murit luni în spitalul închisorii Rahova. Personalul de specialitate a încercat să-l resusciteze în zadar, s-a sunat și la 112, iar Alexandru Vișinescu a fost declarat oficial mort după o oră și jumătate.
Administrația Națională a Penitenciarelor a informat într-un comunicat că luni, în jurul orei 13:00, personalul medical al Penitenciarului-Spital București-Rahova a intervenit pentru acordarea primului ajutor în cazul unei persoane aflate în custodie, concomitent fiind solicitat sprijinul serviciului unic de urgență 112. „În ciuda eforturilor depuse de personalul specializat, decesul persoanei în cauză a fost declarat în jurul orei 14:30. Aceasta se afla în evidența unității cu o serie de afecțiuni medicale cronice, pentru care se acordau îngrijiri și tratament potrivit recomandărilor medicilor specialiști”, precizează ANP.
În conformitate cu prevederile legale, s-a procedat la informarea: familiei persoanei condamnate, judecătorului de supraveghere a privării de libertate, Parchetului de pe lângă Tribunalul Municipiului București, INML București.
Ce a pățit Alexandru Vișinescu cu o lună înainte de a muri
În septembrie, a murit și Ion Ficior, celălalt torționar comunist condamnat în ultimii ani în România. Ion Ficior avea 90 de ani și fusese condamnat în martie 2017 tot la 20 de ani de închisoare pentru moartea a 103 deținuți la lagărul de la Periprava, între 1958 şi 1963.
Procurorii Parchetului instanţei supreme l-au acuzat pe Vişinescu că, în perioada 1956-1963, când a fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a luat măsuri de persecutare a deţinuţilor politici încarceraţi. El a fost de altfel ultimul comandant al închisorii unde a murit, în urma torturilor, liderul PNŢ Ion Mihalache.
Anchetatorii au identificat 138 de deţinuţi care au trecut prin Penitenciarul Râmnicu Sărat în mandatul lui Vişinescu. Doisprezece deţinuţi politici au murit în perioada în care penitenciarul a fost condus de Vişinescu.
Deţinuţii erau torturaţi fizic şi psihic, nu primeau medicamente şi îngrijire medicală, iar regimul impus de Vişinescu nu asigura condiţiile minime de supravieţuire pe termen lung.
„Totodată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaţilor prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreţionar şi abuziv, condiţiile de detenţie inumane, relele tratamente, bătaia şi alte violente, ignorarea adreselor şi sesizărilor formulate de către deţinuţi erau tot atâtea acţiuni menite a duce la exterminarea fizică a persoanelor încarcerate”, au susținut procurorii.
Zeci de supravieţuitori şi rude ai deţinuţilor politici au depus mărturii în instanţă împotriva sa.
„Când se deschidea celula şi intra cineva, erai obligat să te întorci cu faţa la perete. Nu aveai voie să stai în timpul zilei pe pat. Patul era tabu”, spunea Valentin Cristea, fost condamnat politic.
Regimul impus nu asigura condiţiile minime de supravieţuire pe termen lung, având în vedere că de cele mai multe ori sentinţele se întindeau pe o perioadă care depăşea 10 ani. Decesul deţinuţilor survenea, astfel, în urma unui proces lent, prin care aceştia erau torturaţi fizic şi psihic. Printre victimele lui Alexandru Vişinescu s-ar număra Corneliu Coposu, Ion Diaconescu şi Ion Mihalache, au arătat procurorii.
Procurorii au început ancheta în iulie 2013, la o jumătate de secol de la comiterea faptelor. Procesul lui Alexandru Vişinescu a început în 2014. Fostul comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat s-a prezentat la majoritatea termenelor, dar a refuzat de fiecare dată să se apere în faţa instanţei.
Alături de Alexandru Vişinescu, istoricii au identificate alte 35 de persoane ale căror nume se leagă de moartea a zeci de deţinuţi politic sau oameni pe care autorităţile comuniste îi considerau piedici. În primă instanţă, Alexandru Vişinescu a fost condamnat la 20 de ani de închisoare şi obligat să plătească 300 de mii de euro daune morale familiilor celor care au fost închişi şi torturaţi. Sentința a fost confirmată în apel și a fost respinsă și contestația în anulare făcută ulterior de condamnat.