Alertă în Rusia, după ce au fost detectate niveluri crescute de radiații în orașul Habarovsk

Data publicării:
Khabarovsk pinned on a map of Russia
Nivelurile de radiaţii vor fi monitorizate în următoarele două zile. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Autorităţile din oraşul Habarovsk, în extremitatea estică a Rusiei, au declarat stare de urgenţă într-o zonă în care a fost descoperită o "sursă de radiaţii", a informat vineri agenţia de presă TASS, relatează Reuters.

Niveluri ridicate de radiaţii au fost detectate în apropierea unui stâlp de electricitate, la o distanţă de circa 2,5 kilometri de clădiri rezidenţiale.

Nicio persoană nu a fost rănită sau expusă la radiaţii şi "nu există nicio ameninţare la adresa sănătăţii cetăţenilor", a anunţat TASS, citând filiala locală a organismului pentru siguranţa consumatorilor din Rusia.

Nivelurile de radiaţii vor fi monitorizate în următoarele două zile şi sursa radiaţiilor va fi investigată, a precizat sursa citată.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri