Mesajele vedetelor despre alegerile prezidențiale. De la „Mergeţi şi salvaţi democraţia” la „Ne-am întors în Evul Mediu?”

Data actualizării: Data publicării:
vedete alegeri mesaje

Mai mulţi artişti, scriitori, influenceri au transmis mesaje prin care avertizează, în contextul alegerilor, cu privire la riscul ca România să se abată de la parcursul pro-european şi pro-NATO, şi îndeamnă la vot responsabil, la mobilizare, scrie News.ro.

Adrian Văncică: „Orice vot e important, aţi văzut acum câteva zile!”

„Acum câteva ore CCR a cerut BEC renumărarea voturilor de la turul întâi. Nu ştiu cât va dura asta, când, cum şi dacă se va face… ce ştiu sigur e că duminică asta sunt Alegerile Parlamentare. Sunt cel puţin la fel de importante. Poate mai importante, tocmai pentru că au fost eclipsate aproape complet de Prezidenţiale. Avem nevoie de un Parlament cu o majoritate solidă. Nu se poate face asta decât cu o prezenţă mare la vot.  Aici nu e aşa de greu… sunt numai doua direcţii, spre Est sau spre Vest. Cum vă doriţi. Orice vot e important, aţi văzut acum câteva zile. Aaaa….Şi am făcut şi un filmuleţ, fix azi dimineaţă….când nu erau atâtea fente ca acum….sau nu e fentă? Sau e? Încă nu m-am prins de data asta. Oricum îl postez chiar dacă primul tur se repetă sau rămâne aşa. Conteaza mai puţin, ideea nu se schimbă”, a declarat actorul din „Anul Nou care n-a fost”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Ana Blandiana: adevăratul scop este declanșarea haosului

Și Ana Blandiana a transmis un mesaj prin intermediul Facebook.

„Abia după aberanta decizie a Curții Constituționale am înțeles că adevăratul scop al tuturor întâmplărilor de necrezut din ultimele zile a fost declanșarea haosului, scoaterea vieții publice din România în afara raționalității. Instituțiile care ar fi trebuit să apere statul de drept și nu și-au făcut datoria se dovedește acum că se întorc pur și simplu împotriva lui și a Europei de care suntem legați prin el. Nu ne rămâne decât să-l apărăm noi și singura noastră armă de apărare este votul. Dacă toți cei care n-au venit până acum la vot vor veni și vor vota partidele care au fost întotdeauna proeuropene, vom fi mai mulți decât cei cu creierul spălat de TikTok. Este târziu, dar nu prea târziu”. Ana Blandiana

Delia: „ Tu nu poţi să îmi pui piciorul pe cap pentru că-s femeie”

Delia a fost tranşantă într-un videoclip publicat pe Instagram. Ea a mărturisit cu cine a votat în primul tur al alegerilor prezidenţiale şi i-a îndemnat pe oameni să nu le fie frică să se exprime.

„M-aţi întrebat ce am votat şi ce votez.”, și-a început artista video-ul, care a mărturisit apoi care este opțiunea ei electorală.

„Tu nu poţi să vrei să te votez şi să decizi tu care e rolul meu pentru că-s femeie, tu nu poţi să îmi pui piciorul pe cap pentru că-s femeie. Nu spui că e prea mult pentru mine să lucrez în funcţii pentru că sunt femeie. Nu poţi să faci asta şi să vrei să te votez”, a completat Delia.

„Nu este ok să te foloseşti de religie, chiar dacă dă foarte bine, foarte bine”, mai spune ea.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Irina Rimes: „Mergeţi şi salvaţi democraţia!”

„Pe 1 decembrie sunt alegeri parlamentare, care sunt mai importante decât alegerile prezidenţiale, pentru că oamenii ăia care stau în Parlament, ei chiar hotărăsc ceva. Sunt mai puţin populare decât alegerile prezidenţiale pentru că nu au această persoană, acest om, acest erou cu care poţi să te identifici şi pe care poţi să îl votezi, în gura căruia să te uiţi. Dar sunt foarte importante aşa că nu uitaţi că pe 1 decembrie trebuie să mergeţi la vot neapărat”, a spus cântăreaţa într-un videoclip pe TikTok Stories.

Ea a adăugat: „Să ajungi în 2024 să spui că femeia nu ar trebui să voteze pentru că nu are viziune, asta e cea mai mare inepţie. Aşa că mergeţi şi pe data de 8 la prezidenţiale şi salvaţi democraţia. Au murit oameni în război pentru ea. Nu vrem să fim conduşi de un legionar fascist pe care îl aplaudă Kremlinul”.

Tudor Chirilă: „Mergeţi la vot şi votaţi cum simţiţi!”

„Mi-a luat ceva să fac filmuleţu ăsta şi a ieşit cam lung, că nu prea ştiu tiktok style:) Sper să aveţi răbdare că sunt mai multe de discutat. Şi cum algoritmii nu-s prieteni cu noi puteţi, distribui. Pace. Încă ceva ce n-am apucat să punctez în video. (...) Nu condamn pe nimeni, avem libertatea de a vota ce vrem. Am ajuns să trăim într-o societate radicalizată. Nu încerc să conving pe nimeni de nimic. Mi-am făcut punctul de vedere cunoscut. Nu urăsc pe nimeni şi înţeleg că votul pe care Georgescu l-a primit e un vot de frondă, însă eu cred că e important să vedem cine este cu adevărat omul pe care îl votăm. Fiecare să voteze după cum îi dictrează conştiinţa! Dar ar fi important, să ne şi informăm înainte. Nu putem să luăm decizii importante bazate pe informaţii superficiale, pe predici ale unor aşa-zişi iubitori de patrie. Mergeţi la vot şi votaţi cum simţiţi!”, a spus actorul într-o postare pe Facebook.

 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Trupa Voltaj a lansat piesa „Yo, apa nu-i H2O!”

În contextul rezultatului surprinzător al alegerilor prezidenţiale, trupa Voltaj a lansat „Yo, apa nu-i H2O!”, referire la declaraţia, făcută la un podcast, de candidatul Călin Georgescu: „Oare apa este chiar H2O, aşa cum am fost instruiţi, ca să nu zic dresaţi să credem? Eu vă spun că nu-i aşa. Acolo este informaţie, de-aia îţi vine în pet de plastic, ca să nu mai fie informaţie. Dacă ar fi ea aşa cum a fost lăsată, ea îţi dă informaţie. Nici conştiinţa n-are cum să vină dacă tu eşti dresat să te duci la o cutie de unde cineva îţi vinde nişte chestiuni de plastic. Tot ce este în supermarket este plastic”.

 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Selly: „Şi e poate mai important decât oricând să vă documentaţi şi să ieşiţi la vot!”

Influencerul Selly, pe numele său real Andrei Şelaru, îi îndeamnă pe oameni să se informeze şi să voteze: „Ne aflăm în faţa unor alegeri extrem de importante, care o să decidă cum o să fie condusă această ţară pe următorii cinci ani. Şi e poate mai important decât oricând să vă luaţi un pic de timp, să vă informaţi, să vă documentaţi şi să ieşiţi la vot atât duminica asta la alegerile parlamentare, cât şi duminica viitoare, la turul 2 al celor prezidenţiale”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

 

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De la umilințe în copilărie la conducător suprem al României: drumul lui...
Digi FM
Negocieri cruciale în coaliția pro-europeană: Nume surpriză pentru candidatul unic la prezidențiale
Pro FM
Raluka, despre cum a început relația cu iubitul ei, care are 57 de ani: „Au fost 7 miliarde de motive să nu...
Film Now
Salma Hayek, pozată fără haine în saună, acoperită doar de două prosoape minuscule. "Cum să dai internetul...
Russia's new missile Oreshnik
SUA avertizează că Rusia ar putea lansa o nouă rachetă Oreșnik asupra Ucrainei în zilele următoare
Newsweek
S-a anunțat ora la care pensia pe decembrie va intra pe card. „Banii au ajuns la Trezorerie”
Digi FM
Cristina Cioran, primele declarații după ce a dezvăluit că așteaptă al doilea copil: „S-a ținut secretul până...
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Un tânăr ucrainean, salvat de o pisică după ce a căzut într-o râpă de 400 de metri, în Munții Maramureșului
Film Now
Selma Blair, la cinci ani de când a fost diagnosticată cu scleroză multiplă: „Problemele de sănătate m-au...
UTV
Iulia Vantur a pus capat speculatiilor legate de relatia ei cu Salman Khan cu aceasta poza