Actorul Billy Miller, cunoscut pentru rolul lui Billy Abbott din celebrul serial „Tânăr şi neliniştit" a murit la 43 de ani, relatează CNN. Vedeta se lupta de mai mulți ani cu depresia, potrivit managerului său.
Managerul lui Miller a confirmat duminică vestea morții lui Miller într-o declarație pentru Variety.
„Actorul se lupta cu depresia maniacală (tulburare bipolară) când a murit”, spune acesta.
Născut pe 17 septembrie 1979, în Tulsa, Oklahoma, William John Miller a murit vineri în Austin, Texas.
Miller a câștigat trei premii Daytime Emmy – două pentru cel mai bun actor în rol secundar și unul pentru cel mai bun actor principal – pentru rolul său din „The Young and the Restless” („Tânăr și neliniștit”).
A jucat în „Tânăr şi neliniştit" din 2008 până în 2014, iar apoi a apărut în „General Hospital” („Spitalul General”) din 2014 până în 2019.
De asemenea, a apărut în filmul din 2014 „American Sniper” și în serialele TV „Ray Donovan” și „Suits”. Cel mai recent, Miller a avut roluri în „NCIS” și „The Rookie”.
Editor : I.C