8 copii aflați în excursie la Bran au ajuns la spital după ce au luat micul dejun

Data publicării:
mic dejun
8 copii aflați în excursie la Bran au ajuns la spital după ce au luat micul dejun. Foto: Profimedia Images

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov efectuează o anchetă după ce 8 copii au ajuns, joi, la spital, cu simptome de toxiinfecţie alimentară, după ce au luat micul dejun la Bran.

Crenvurştii din meniu le-ar fi cauzat probleme celor mici, aceştia plângându-se că ar fi avut un aspect modificat, a precizat vineri, purtătorul de cuvânt al DSP Braşov, Anca Bâtiu.

Conform acesteia, cei 8 copii făceau parte dintr-un grup de 150 de persoane, de la o şcoală din Galaţi, sosit în excursie la Braşov.

"Au servit micul dejun şi au plecat spre Sibiu. Pe drum, au avut simptomatologie digestivă 8 dintre ei. Cel mai apropiat spital era la Făgăraş, unde au fost duşi cu ambulanţele. Şapte dintre ei au rămas acolo, unul a fost transferat la Braşov, având o condiţie medicală cronică - diabet. Starea lor medicală este bună, s-a ameliorat şi astăzi (vineri - n.r.) vor fi externaţi", a precizat Bâtiu, potrivit Agerpres.

Ea a adăugat că s-a recomandat închiderea taberei unde au fost cazaţi copiii.

"Ancheta este în desfăşurare. Au fost aplicate sancţiuni atât unităţii de cazare, cât şi unităţii de alimentaţie publică, unde masa se asigura printr-o unitate de catering. De asemenea, s-a recomandat închiderea taberei. (...) Alimentul incriminat ca având modificări organoleptice au fost crenvurştii", a mai precizat purtătorul de cuvânt al DSP Braşov.

Este al doilea caz de toxiinfecţie alimentară gravă la copii la o tabără din zonă. La sfârşitul lunii iunie, 50 de copii, aflaţi în tabără la Fundata, au ajuns la spital după ce au servit masa în complexul hotelier unde era organizată tabăra. La acel moment, activitatea restaurantului unde au mâncat copiii a fost suspendată temporar.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri