Secretele milionarilor interbelici | Aristide Blank, Jean Mihail și Nicola Prodanof
Dacă marii industriași ai României s-au remarcat în perioada interbelică prin inovație, au existat și oameni care au făcut averi considerabile în alte domenii și prin alte mijloace. Au fost, cum s-ar spune, oamenii potriviți, la momentul potrivit. Au beneficiat de contracte cu statul și au rămas cunoscuți în istorie datorită rolului pe care l-au avut în dezvoltarea economică a ţării.
Georgeta Filitti, istoric: „După primul război mondial se întâmplă un fenomen care e propriu lumii întregi și anume, apar îmbogățiții de război. Cu alte cuvinte sunt oamenii care folosesc o oportunitate, în primul rând nevoia statului de a procura resurse. Și aici intervine un arbitru care se lasă mituit. E vorba de regele Carol, care fiind bine motivat de unul sau de altul, impunea încheierea acestor contracte.”
Aristide Blank, Jean Mihail și Nicola Prodanof făceau parte din elita milionarilor interbelici. Chiar dacă și-au desfașurăt activitațile în domenii diferite, aveau, totuși, câteva lucruri în comun.
Georgeta Filitti, istoric: „Au avut în vedere interesul personal, au avut însă în vedere și interesul general. Și așa cum s-au comportat în societate, în urma lor a rămas ceva și ăsta mi se pare lucrul cel mai important.”
Aristide Blank
Despre Aristide Blank, la origine evreu, se spunea că era un „poet rătăcit în lumea afacerilor”. S-a născut în anul 1883 și a studiat Dreptul și Științele Economice. Tatăl său, Mauriciu Blank, a fost unul dintre întemeietorii băncii Marmorosch Blank, a cărei clădire există și astăzi pe Strada Doamnei din București.
Dan Falcan, istoric: „Banca Marmorosch Blank a luat ființă în 1848. Era o perioadă de renaștere națională, imediat după revoluția din 1848 și un bancher evreu, Iacob Marmorosch a înființat această bancă la care ulterior l-a luat asociat pe tânărul Mauriciu Blank, care când a devenit asociat avea sub 18 ani și practic să zicem, după 1870 când bătrânul Marmorosch s-a retras la Viena, unde a și murit, Mauriciu Blank a fost nu doar președintele Consiliului de Administrație, dar să zicem așa, factotumul în această bancă celebră Marmorosch Blank.”
În 1914, Aristide, fiul său promițător, a preluat afacerile bancare.
Dan Falcan, istoric: „Aristide Blank e un personaj fabulos, aș spune că e ceva între un prinț al renașterii și un mafiot din anii 30 din Chicago, avea o personalitate foarte complexă, era un tip extraordinar de inteligent și de abil. Argetoianu chiar spune la un moment dat că el cu această bancă relativ mică în ansamblul băncilor europene, el voia practic să răstoarne întreaga lume.”
Georgeta Filitti, istoric: „Aristide Blank sugera mereu diverse formule pentru redresare economică, pentru sporirea veniturilor țării... Dar el a făcut mai mult. El a inventat o casă de editură. La această editură apar o serie de lucrări impecabile din punct de vedere grafic.”
Sub conducerea lui Aristide, în anul 1923, banca Marmorosch Blank atingea apogeul. Avea 25 de sucursale în țară și patru în străinătate. A devenit cea mai puternică instituție financiară din România. Iar relațiile de prietenie ale directorului bancar cu regele Carol al II-lea nu au făcut decât să-i ușureze drumul catre succes.
Dan Falcan, istoric: „Din 1930 până în 1932 a fost principalul consilier și sfetnic al lui Carol al II-lea, ei se potriveau foarte bine, erau amândoi niște firi fantaste, visau la tot felul de lucruri, pe care... putințele lor nu îi ajutau să le îndeplinească, unul voia să ajungă dictator, celălalt voia să ajungă stăpânul sistemului bancar din România și eventual, din Europa, dar aveau proiecte din astea foarte fantasmagorice și se înțelegeau foarte bine.”
Însă marea criza economică a închis în anul 1931 porțile celei mai puternice bănci din România.
Dan Falcan, istoric: „Regele Carol al II-lea s-a făcut luntre și punte ca să salveze banca, a intervenit pe lângă miniștri, pe lângă guvernatorul Băncii Naționale, pe lângă toți factorii de decizie ca să salveze banca Marmorosch Blank.”
Georgeta Filitti, istoric: „După falimentul băncii lui, a avut câteva momente de panică și atunci s-a gândit să intermedieze. El s-a oferit să aducă niște fonduri din Anglia.”
După venirea comuniștilor, soarta lui Aristide Blank a fost aceeași ca a multor milionari interbelici: temnița grea.
Dan Falcan, istoric: „Aristide Blank a fost implicat în tratativele economice pe care regimul comunist de la București le-a dus cu Anglia, cu Franța, anii 45-46-47, dar ulterior a fost arestat în 1952 până la urmă, condamnat la 20 de ani de temniță grea și până la urmă, la intervenții din Occident, i s-a dat drumul să plece.”
Blank a primit permisiunea să se stabilească la Paris, unde a și murit la vârsta de 77 de ani. În urma lui a rămas astăzi una dintre cele mai frumoase clădiri din Bucureşti, a cărei soartă stă sub semnul întrebării.
Jean Mihail
Despre Jean Mihail, macedonean la origini, se spune că era cel mai bogat român din perioada interbelică. Familia sa deținea peste 100.000 de hectare de teren în toată România.
Georgeta Filitti, istoric: „Tot din zona aceea a venit și vorba: Ce meserie ai, domnule? Sunt milionar.”
Dan Falcan, istoric: „Era atât de bogat încât în anii crizei economice din 1929-1933 a garantat pentru statul român împrumutul făcut în Franța. Deci el persoană particulară, singur, a garantat statul român, spunând că, dacă nu e în stare statul român să plătească, se angajează el să plătească suma respectivă.”
Olteanul Jean Mihail nu s-a căsătorit niciodată și nu a avut urmași. La moartea sa, în anul 1936, și-a donat toata averea statului român. După venirea comuniștilor, piesele valoroase de artă care se aflau în palatul său de la Craiova au dispărut, iar singurul lucru care mai amintește de cel mai bogat om din perioada interbelică este clădirea care a devenit astăzi Muzeul de Artă.
Dan Falcan, istoric: „Un palat superb făcut undeva între 1896-1908 de către Paul Gautreu care făcuse și Palatul Regal din București.”
Georgeta Filitti, istoric: „Există o trufie a omului bogat, sigur că da. Și atunci, Jean Mihail a vrut să-și acopere această clădire, o casă frumos degajată, cu o grădină în jur, cu o rampă pentru trăsuri, a vrut să și-o acopere cu aur. Și a trebuit să ceară voie regelui Carol I. Regele a spus: da, sunt de acord. Dar te rog să așezi galbenii, cocoșeii, te rog să-i așezi pe cant. Și asta vă dați seama că trebuia o cantitate mai mare de aur, încât a trebuit să renunțe.”
Nicola Prodanof
Tot la începutul secolului trecut, Nicola Prodanof punea bazele uneia dintre cele mai mari industrii din România interbelică: cea de încălțăminte.
Dan Falcan, istoric: „Prodanofii erau o familie de bulgari din Tulcea, Nicola Prodanof a luat-o încet ca ucenic, ca cizmar, până când și-a creat propriul atelier, apoi prin abilitățile lui de întreprinzător, de manager, cum am spune astăzi, a reușit să pună pe picioare două făbricuțe de încălțăminte, asta în 1889 la Tulcea... a avut succes cu ele și în 1913 le-a transferat la București și a înființat aceste două fabrici, Tăbăcăria Națională și Pionierul.”
Boris Prodanof, nepotul industriașului Nicola Prodanof: „Suntem în fața unor hale de prelucrare, aici era tăbăcăria de piei, una din cele 30 de construcții care sunt în această incintă, care este total abandonată, total distrusă și care, probabil de vreo 20 de ani, nu mai funcționează nimic aici.”
Boris Prodanof este unul dintre nepoții marelui industriaș Nicola Prodanof. Astăzi traiește în Brazilia, dar de ani buni încearcă să recupereze averea bunicului său, care a fost confiscată de comuniști.
Boris Prodanof, nepotul industriașului Nicola Prodanof: „În acea perioadă, înainte de naționalizare, bunicul meu avea circa de 4.000 de muncitori în acest complex de fabrici, iar funcționarii cei mai importanți și demni de încredere ai lui primeau casele din jurul fabricii, le primeau cadou ca să locuiască cu familiile.”
La naționalizare, Nicola Prodanof a reușit să plece cu soția sa în Elveția, acolo unde a și murit. Familia rămasă în România a fost evacuată din case și întemnițată.
Fabricile de încălțăminte au funcționat însă și sub regimul comunist. Contractul cu Adidas, semnat în anii '80, le-a transformat în cel mai mare exportator de încălţăminte de sport al României. Înainte de 1989, 8.000 de oameni lucrau la "Pionierul". Astăzi, curtea fostei fabrici este mai tristă ca oricând.
Epilog
Milionarii interbelici, deşi mulţi dintre ei aveau alte origini, s-au dovedit a fi români prin acţiunile lor.
Georgeta Filitti, istoric: „Ce a caracterizat această societate dinamică, activă, constructivă, a fost mintea limpede.”
Dan Falcan, istoric: „Au ceva comun: grija față de semeni. Atât Blank, cât și Mihail, cât și Prodanof au avut tot timpul grijă ca oamenii de care se înconjurau - că erau muncitori, că erau parteneri de afaceri, să fie mulțumiți - ăsta era un principiu de gândire și un model.”
Citiți și Secretele milionarilor interbelici | Nicolae Malaxa şi Max Auşnit
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
