REPORTAJ. „Ungurul”, om al străzii: Pot să-l bat pe Ștefan Popa Popas la desen

Data publicării: 17.08.2013 17:10

Din articol

Pe Virag Gyorgy s-ar putea să îl întâlnești în fața blocului, când cobori să iei pâine. Când l-am văzut prima dată, stătea aplecat asupra unei coli A4.

Țigara i se consuma încet, în timp ce el creiona potretul bătrânelului din fața sa. Modelul mi-a făcut semn cu mână să plec cu aparatul foto de acolo și să nu-i mai dau bătăi de cap, că și-așa îl ținea Virag cu ochii în soare.

„Ungurul”, cum îi spun oamenii de la bloc, nici nu s-a uitat la mine. Desena absent și, din când în când, ridica ochii din foaia sa și îi analiza trăsăturile bătrânelului. Mi-a zis apoi că lui asta îi place să facă: să deseneze oamenii de pe stradă. Nu le cere bani. Dau ei așa, de bună voie, cât vor și cât pot. Zice că a luat chiar și 200 de euro pe un desen.

„Nu mă adresez nimănui. Vin la mine și mă roagă să le fac un portet”, îmi spune Virag.

Îmi povestește că a văzut-o o dată, la o terasă, pe Stela Popescu și i-a făcut un portet, dar actrița nu l-a acceptat. „Probabil era obosită”, spune el blând.

„Dacă ești într-un grup și el stă acolo și bea o bere, se uită la tine și începe să deseneze. Spontan, așa, fără să ceară voie”, mărturisește proprietarul magazinului de la bloc.

Are ochii albaștri și limpezi, poartă ochelari de vedere pe nas și încă o pereche, de soare, pe cap. Cară mereu după el un pumn de creioane colorate, un bloc de desen și o groază de catrafuse.

Virag Gyorgy e nomad. Are o casă mare, cu șase sectoare, care se cheamă București. Cel mai mult îi place să stea în Militari și în Gara de Nord. S-a născut în 1961, în Valea Ghimeșului, din județul Harghita și este cetățean român, de naționalitate maghiară.

Spune că era cel mai bun la desen, în liceu. Desenează, sculptează, pictează în ulei. Multă vreme a pictat biserici şi a sculptat altare. E cel mai bun.

„Eu pot să-l bat și pe Ștefan Popa Popas la rapiditate și la desen”, se laudă Virag.

Povestea Ungurului rămâne un mister. E zgârcit la cuvinte, dar are zâmbetul sincer şi ochii trişti. Îmi relatează cu voce slabă, cu date precise și cu privirea pierdută.

Zice că a ajuns în București după ce i s-a furat mașina. Niște oamenii răi au dat cu spray în timp ce el dormea în frumoasa sa Toyota Hilux, cu geamul deschis, și l-au lăsat pieton. I-au luat și toate sculele pentru tâmplărie. Concubina, când a văzut că 50.000 de dolari s-au dus pe apa sâmbetei, a zis că Virag a cheltuit banii pentru propriile plăceri. Ungurul, cum se știa curat ca lacrima, s-a supărat și și-a luat lumea-n cap. Așa a ajuns la București.

În Capitală, n-a găsit câinii fugind cu covrigii-n coadă, ci oameni și mai răi decât în Harghita natală. Zice că niște țigani l-au jefuit și i-au furat actele, iar polițiștii l-au bătut până a ajuns la Spitalul Obregia. Acolo, o doamnă i-a testat inteligența.

„Pot să rețin 2.000 de numere de telefon”, spune Virag fără să clipească.

În spital, s-a împrietenit cu un bărbat care i-a oferit, pentru o perioadă determinată, o cameră în casa lui și puțin teren. 160 de metri pătrați. Numai atât.

Chiar dacă îți vine să-l crezi sau nu, ai în față desenele făcute de Virag pe stradă. Sigur sunt reale, că doar le-a desenat în fața ta, în timp ce tu stateai mut de uimire, cu pâinea în mână.

330 de paturi pentru 5.000 de persoane fără adăpost

Virag nu poate fi numit chiar un om al străzii, din moment ce cuiva i s-a făcut milă, chiar dacă pentru scurt timp, şi l-a luat sub acoperişul sau. Deşi sărăcuţ îmbrăcat, arată îngrijit şi poartă mereu cămaşă. Alte 5.000 de persoane din Bucureşti, însă, nu au norocul său.

Potrivit datelor publicate de Samusocial, o organizaţie neguvernamentală care oferă servicii de asistenţă socială, medicală, consiliere psihologică, posibilitatea de igienizare şi medicamente persoanelor adulte fără adăpost din Capitală, în anul 2010, pe străzile din Bucureşti locuiau 5.000 de persoane. Capitala le oferea, cu generozitate, 330 de paturi călduţe în adăposturile de noapte.

Din cauza numărului insuficient de paturi, adulţii străzii sunt nevoiţi să îşi petreacă nopţile fie în scări de bloc, în barăci, rulote sau maşini părăsite, în gară sau în canale.

Persoanele adulte fără adăpost formează o categorie socială marginalizată, deoarece, conform concepţiilor greşite, cu toţii credem că ei singuri sunt de vină pentru situaţia dificilă în care se găsesc, scriu cei de la Samusocial.

În urma studiilor efectuate de ONG s-a constatat că aceştia ajung în stradă în urmă unor conflictele de familie care, de cele mai multe ori, au dus la divorţuri, escrocări imobiliare sau pierderea locului de muncă.

De asemenea, statisticile arată că de cele mai multe ori procentul bărbaţilor care ajung să trăiască în stradă este cu mult mai mare decât cel al femeilor.

În baza fişelor sociale deţinute de Samusocial s-a constatat că grupa de vârstă cel mai des întâlnită pe străzile din România este între 40 – 49 de ani (32.98%). Dintre aceştia, 27.6% sunt bărbaţi şi 5, 4% sunt femei. Următoarele grupe de vârstă sunt 30 – 39 de ani (22.15%), 20 – 29 de ani (17.07%) şi 50 – 59 de ani (17%).

Text și foto: Oana Racheleanu