OAMENI CARE SCHIMBĂ LUMEA | „Piratul” care a schimbat Legea partidelor

Data publicării:
pirat

Din anul 2012, Cristian Bulumac deține funcția de consilier pe probleme de telecomunicații în cadrul Parlamentului European. În anul 2014, împreună cu doi prieteni, și-a propus să înființeze, în România, un partid politic intitulat, sugestiv, „Partidul Pirat”. Inițiativa lor, parte a mișcării „Partidelor Pirat” din Uniunea Europeană, era, de fapt, o formă inedită de protest împotriva clasei politice.

Până și numele nostru a fost ales într-un mod sfidător față de clasa politică. Într-adevar termenul nu are cea mai bună conotație (...) Însă este oarecum, încercăm să le aducem aminte că ei sunt mai răi!”, spune Cristian Bulumac, preşedinte executiv al Partidului Pirat.

Cristian Bulumac și prietenii săi au urmat prevederile Legii partidelor politice nr. 14/2003 și au început să strângă cele 25.000 de semnături necesare înființării „Partidului Pirat”. Cum legea prevedea că semnăturile trebuiau adunate din 18 județe, cei trei „pirați” au realizat că nu pot avea sorți de izbândă și, atunci, au schimbat strategia.

Am ars semnăturile pe care deja le aveam ca un protest împotriva legii care era la momentul respectiv și am depus dosarul de înregistrare la Tribunal ca partid politic fără a avea numărul de semnaturi necesare. Am depus cu 32 de semnaturi în loc de 25.000”, Cristian Bulumac.

Tribunalul București a respins dosarul de înregistrare al partidului pentru că nu erau îndeplinite condițiile legale. Atunci, Cristian Bulumac a trecut la planul B. În anul 2014, a contestat Legea partidelor politice la Curtea Constituțională pe motiv că actul normativ le împiedica dreptul la liberă asociere.

Am încercat să facem un partid respectand toate condițiile legale. De ce? Pentru că de fapt voiam să demonstram că nu se poate. Dacă vrei să fii de bună credință și să strangi 25.000 de semnături este imposibil dacă reprezinți un grup mic care vrea să promoveze o idee (...) dar nu are mijloacele să o popularizeze la nivelul întregii țări”, explică Cristian Bulumac.

În luna februarie 2015, judecătorii Curții Constituționale au admis contestația depusă de Cristian Bulumac. Magistrații au declarat neconstituțional articolul 19 alin. 3 din Legea nr. 14/2003 care prevedea că pentru înființarea unui partid erau necesare 25.000 de semnături, din 18 județe.

Parlamentul, în vară, a fost obligat să emită o nouă lege, o nouă prevedere astfel încât acum poți înregistra un partid politic cu doar trei semnături. Dreptul de asociere acum este într-adevăr respectat!”, mai spune Cristian Bulumac

În prezent, în România, pentru înființarea unui partid politic mai sunt necesari doar trei membri fondatori. Cristian Bulumac a înființat „Partidul Pirat”, însă, spune el, nu pentru a câștiga alegerile, ci pentru a da un semnal cetățenilor că, acum au posibilitatea să se implice direct, mult mai ușor, pentru schimbarea clasei politice.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce nu s-au mai întors oamenii azi pe Lună, deși acum peste 50 de ani s-a putut: adevărul din spatele...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, reacție după ce Silviu Prigoană a fost înmormântat în secret: „Sunt în stare de șoc!”
Pro FM
Iubita lui Julio Iglesias Jr., trup de zeiță într-o rochie scurtă, cu un decolteu imposibil de ignorat. Fanii...
Film Now
Ellen Pompeo, pe străzile din LA, într-o zi obișnuită, când nu îmbracă uniforma medicală în serialul „Grey's...
Adevarul
Ce trebuie să știm despre pornirea motorului în sezonul rece. Sfaturi esențiale pentru șoferi de la Titi Aur
Newsweek
400.000 pensionari iau 1.800 lei în plus la PENSIE în decembrie. Ministrul muncii zice cine ia banii
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
protest lituania
Proteste în Lituania după alianța social-democraților cu un partid condus de un politician judecat pentru...
Digi Animal World
Ce fel de stăpân de câine ești? Oameni de știință au descoperit trei categorii de proprietari
Film Now
Cum a reacționat Dwayne „The Rock” Johnson când o femeie i-a spus că are cancer în stadiu terminal. Imaginile...
UTV
Celine Dion si Jennifer Lopez au stralucit pe scena show-ului aniversar Elie Saab in Arabia Saudita – 45 de...