Dosar | Angela Merkel şi Germania: leadership versus dominaţie
Angela Merkel. Cine este ea, de fapt? Hulită pentru criza greacă, adorată pentru criza refugiaţilor. Este „Mutti Merkel”, mama germanilor şi, mai nou, mama refugiaţilor. Aflată la al treilea mandat de cancelar al Germaniei, Angela Merkel este acum Doamna de Fier a continentului, vocea pe care toate cancelariile aşteaptă să o audă când se ia o decizie importantă.
Este îngrozită de câini şi se mândreşte cu supa ei de cartofi şi cu o reţetă proprie de prăjitură cu prune. Nu gustă glumele vulgare, nici atunci când vin din gura unui lider mondial. Ironizată pentru timiditatea ei, triunghiul pe care îl formează cu mâinile este nelipsit din toate pozele. Iată povestea celei mai puternice femei din lume.
Angela Merkel, fiică de pastor, crescută în Germania de Est
Angela Dorothea Kasner s-a născut în 1954, în Germania de Vest, fiica pastorului luteran Horst Kasner. Când Angela avea doar câteva luni, familia Kasner s-a mutat în Germania de Est, unde pastorul primise o parohie.
Elevă model, a învăţat să vorbească fluent rusa şi s-a arătat foarte pasionată de matematică. Una dintre controversele legate de Angela Merkel se referă la această perioadă şi la statutul ei de membru în mişcarea de tineret a partidului socialist, deşi, la acea vreme, aproape toată lumea era, într-un fel sau altul, parte din aparatul comunist. De altfel, aşa se întâmpla pe-atunci în toate ţările de după Cortina de Fier.
"Am fost cu drag în organizaţia socialistă de tineret. Am făcut lucruri împreună cu oameni tineri, în cadrul unor seminarii, în grupe, lucruri care aveau puţin de-a face cu sistemul şi cu ideologia", spunea Angela Merkel.
Toate datele sugerează că Merkel a devenit secretar pentru agitaţie şi propagandă în cadrul acestei mişcări. Ea, însă, îşi aminteşte diferit lucrurile. Ştie că a fost secretar pentru cultură.
"Nu pot să mă bazez decât pe memoria mea. Dacă apare altceva, pot să trăiesc cu asta. Ce este important pentru mine este că nu am ţinut nimic secret", a mai spus ea.
În 1973, a început să studieze fizica la Universitatea din Leipzig. Patru ani mai târziu, Angela Dorothea Kasner se căsătorea cu Ulrich Merkel. Căsnicia ei avea să se destrame în 1982. Angela şi-a strâns într-o bună zi lucrurile şi a plecat, a povestit ulterior fostul soţ, care spune că despărţirea a fost neaşteptată. "Ea a luat maşina de spălat, eu am păstrat mobila", a povestit mai apoi Ulrich Merkel.
De partea cealaltă, Angela Merkel a făcut un rezumat rece al acestei căsnicii: "Nu a fost o mare dragoste. Ne-am căsătorit pentru că toţi se căsătoreau". Totuşi, a decis să păstreze numele de Merkel chiar şi după ce s-a recăsătorit, în 1998, cu profesorul de chimie cuantică Joachim Sauer. Sau domnul Merkel, cum îl ştie acum lumea întreagă.
Vâltoarea anilor '90 a atras-o irevocabil pe Angela Merkel în politică. S-a înscris în Uniunea Creştin Democrată, partidul pe care îl conduce şi azi. A candidat la primele alegeri de după reunificare şi a devenit membru al Bundestagului. Un mandat pe care îl păstrează deja de un sfert de veac.
Imediat după alegerile din 1990 a devenit ministru pentru Femei şi Tineret în cabinetul cancelarului Helmut Kohl. El este omul care avea să îi influenţeze decisiv cariera politică. Mulţi spun despre Kohl că este tatăl politic al Angelei Merkel. Fără el este greu de crezut că ar fi ajuns, în noiembrie 2005, în funcţia de cancelar federal, prima femeie care a ocupat această funcţie în istoria Germaniei.
Trei mandate mai târziu, Angela Merkel îşi rescrie constant fila care îi va fi dedicată de istorie.
Angela Merkel pare să fi făcut din proiectul european un proiect personal, pe care îl apără întocmai ca o mamă: Mutti Merkel. Are încă mult de muncă până să se poată retrage: Uniunea Europeană se clatină pe marginea prăpăstiilor create, pe rând, de recesiune şi de războiul din Ucraina, de criza zonei euro şi de Grecia, de criza refugiaţilor şi de criza Schengen.
Intrigi şi evenimente demne de operele pe care îi place atât de mult să le urmărească.
Dosar Germania | Efectul crizei refugiaţilor
"Dacă trebuie să ne scuzăm pentru că am fost prietenoşi într-o situaţie de urgenţă, atunci aceasta nu mai este ţara mea", sunt cuvintele puternice rostite de Angela Merkel. Niciodată un cancelar german nu a îndrăznit să îşi ameninţe poporul cu renegarea. Dar acest cancelar german pare să fi pariat totul pe criza refugiaţilor. O tragedie care a dezbinat Europa, dar care a avut un impact uriaş asupra imaginii Germaniei.
La începutul verii, Germania era hulită pentru atitudinea ei faţă de Grecia. Au apărut voci care spuneau că Merkel a vrut să îngenuncheze Grecia pentru a le da un exemplu şi altor potenţiali disidenţi. La sfârşitul verii, aceiaşi comentatori care au atacat Germania pentru criza greacă au ridicat-o în slăvi pentru criza refugiaţilor. Nu numai că ţara nu îşi închidea graniţele, dar le şi transmitea tuturor sirienilor, chiar şi celor care nu luaseră încă drumul către Germania, că vor fi bine primiţi. Pentru prima dată, Germania şi-a asumat o poziţie de lider moral în Europa.
„Preţ de 70 de ani, germanii au avut de ispăşit pedeapsa trecutului lor sumbru şi au tânjit după o imagine bună. Auzindu-şi numele strigat nu de teamă şi nici pe un stadion de fotbal, ci din recunoştinţă şi cu speranţă, a impresionat publicul suficient de mult încât să îl facă, cel puţin pentru moment, susţinător al unei Wilkommenskultur, o cultură a lui "bine aţi venit"”, a scris The Economist.
În această simfonie a generozităţii, toţi ochii sunt aţintiţi pe dirijor: Angela Merkel.
Angela Merkel i-a convins pe nemţi că ar trebui să fie buni cu străinii şi a reuşit să o facă fără apeluri emoţionale, cu lacrimi în ochi, care să facă trimitere la valul de refugiaţi germani de după Al Doilea Război Mondial şi chiar fără a invoca responsabilitatea post-Holocaust. Mesajul ei a fost simplu: să fie buni şi raţionali. Mai presus de orice, Germania are nevoie de imigranţi. Populaţia ei este într-o scădere şi o îmbătrânire dramatice.
Unii analişti spun că Germania lasă, în sfârşit, în urmă imaginea ororilor din Al Doilea Război Mondial.
"Era o vreme, nu demult, când refugiaţii se îmbulzeau în trenuri pentru a pleca din Germania. Acum, tânjesc după trenuri care să îi ducă în Germania. Este greu de imaginat că istoria este capabilă de o răsturnare mai dramatică a percepţiilor şi poate şi a realităţii unei ţări. Cu 70 de ani în urmă, Germania era sinonimă cu tirania şi cu violenţa criminală; tărâmul unei cruzimi fără margini. Această asociere nu a dispărut complet niciodată. Dar, în curând, vor fi alte amintiri", a scris și The Guardian.
După braţele larg deschise din prima fază a exodului, Germania s-a trezit cu prea mulţi refugiaţi. Ţara a fost nevoită să îşi înfrâneze generozitatea pentru care a fost lăudată atât de mult. O schimbare de atitudine care i-a nedumerit pe mulţi. Şi i-a atras multe critici Angelei Merkel.
The Telegraph: "Felul în care Angela Merkel a gestionat această criză - într-o zi, cu graniţe deschise, în alta, cu sârmă ghimpată - pare haotic. A făcut strategul politic suprem o eroare uriaşă de calcul? Anunţul iniţial al Angelei Merkel că Germania nu va limita numărul aplicanţilor de azil a fost o premieră pentru ea, care a scos la iveală nu pragmatismul cu care ne-a obişnuit, ci o poziţionare morală, aproape utopică".
Der Spiegel: "De multă vreme, nemţii au avut impresia că au un cancelar raţional, capabil de decizii ferme. Dar în această criză a refugiaţilor a ieşit la iveală o nouă Merkel, mânată de empatie. Vedem tot mai mult că o Angela Merkel condusă de emoţii face greşeli".
Toamna acesta se împlinesc 10 ani de când Angela Merkel a fost aleasă să conducă Germania. O aniversare care o întâmpină cu, probabil, cel mai dificil test al carierei ei politice: cum să rezolve criza refugiaţilor şi să păstreze Uniunea Europeană intactă?
Dosar Germania | Cea mai mare economie a Europei
La baza puterii germane este economia. De ea se leagă totul. Dar vedem zilele acestea că economia uriaşă a Germaniei suferă o lovitură de imagine pe fondul scandalului Volkswagen.
Germania, motorul Europei. Nu este doar o metaforă. Este o realitate. Germania este cea mai mare economie a Europei şi între primele cinci economii ale lumii. Dacă împărţim PIB-ul nominal la cele 80 de milioane de locuitori, avem o medie per capita de 43.000 de euro - adică de patru ori mai mult decât România.
Germania este şi al treilea cel mai mare exportator din lume. În 2014, a depăşit China şi a avut cel mai mare surplus comercial de pe planetă, de peste 217 de miliarde de euro.
Acest statut aduce şi critici. Germania a fost criticată dur pentru atitudinea intransigentă faţă de Grecia în criza zonei euro. Cu-atât mai mult cu cât un studiu recent a scos la iveală că Germania a câştigat aproximativ 100 de miliarde de euro de pe urma acestei crize, manevrând dobânzile la obligaţiunile guvernamentale.
Dar această super-putere are un motiv pentru a privi cu îngrijorare la viitor. În 2060 va mai avea doar 65-70 de milioane de locuitori. Mai mult: un locuitor din trei va fi mai bătrân de 65 de ani, este avertismentul din statisticile oficiale. Acesta este şi unul dintre motivele pentru care Germania s-a arătat atât de generoasă când a venit vorba de a primi imigranţi est-europeni şi, mai nou, refugiaţi. Are nevoie de forţă de muncă, de combustibil pentru ca motorul Europei să nu se blocheze.
O relaţie dulce-amară: Rusia şi Germania
Germania ar putea fi mai fermă când vine vorba despre Rusia. Sunt multe voci care reproşează acest lucru Berlinului, iar intensitatea lor a atins un punct maxim în criza Crimeei. Oficial, Germania a criticat Rusia pentru anexarea peninsulei. Dar au existat nuanţe, multe - economice.
Pentru mulţi, în mod paradoxal, anexarea Crimeei de către Rusia a scos la lumină vechi şi puternice simpatii proruse printre germani. Matthias Platzeck, membru marcant al social-democraţilor, fost lider al SPD, este un pătimaş susţinător al Rusiei. El susţine că îngăduinţa cu care priveşte Moscova, cu toate tendinţele expansioniste evidente, are şi o doză mare de pargmatism: o Rusie care se prăbuşeşte din cauza sancţiunilor economice ale UE şi din cauza luptelor interne reprezintă un pericol pentru toată lumea.
Matthias Platzeck, politician (SPD): „Nu pot să-mi imaginez un viitor în opoziţie cu Rusia, nu pot să-mi imaginez asta pentru continent, nici pentru Ucraina. Nu vreau să fiu martorul prăbuşirii unei ţări care depozitează 8.000 de focoase atomice şi care are un aparat decizional care nu funcţionează după reguli clare”.
Critic dur al regimului Putin, parlamentarul german Marieluise Beck vorbeste despre scenariul în care Rusia ar ataca una din țările baltice, în care există o minoritate rusă puternică şi despre reacţia Germaniei într-un astfel de caz.
Marieluise Beck, parlamentar: „Cum arăţi că NATO este doar un tigru de jucărie? Pregătesc minoritatea rusă dintr-o ţară, chiar de la bază, manipularea prin intermediul televiziunilor şi al propagandei există deja. Caut să organizez cu ajutorul serviciilor secrete un referendum pentru independenţă sau înscenez un atac, ca să mă văd nevoit să apăr populaţia vorbitoare de rusă, şi toate acestea într-un stat membru NATO. Şi apoi văd cum reacţionează NATO. Iar în Germania se va spune atunci: să intrăm în război pentru ăştia?”.
38% din piaţa gazelor din Germania, controlată de Gazprom
Relaţiile strânse ale Germaniei cu Rusia au raţiuni economice serioase. Un singur exemplu: Gazprom controlează 38% din piaţa gazelor din Germania. Peste o treime din importurile germane de gaz și petrol vin din Rusia. Iar „prietenia economică” dintre cele două ţări este văzută ca o ameninţare de către Statele Unite.
George Friedman, fondatorul Stratfor: „Principalul interes al Statelor Unite pentru care am luptat secole de-a rândul, inclusiv Războiul Rece, a fost relaţia dintre Germania şi Rusia, pentru că cele două, unite, reprezintă o amenințare pentru noi și am vrut să ne asigurăm că acest lucru nu se întâmplă. Germania se află într-o postură specială, fostul premier, Gerhard Schroder, este în conducerea Gazprom, germanii au o relatie complexă cu Rusia. Pentru SUA, teama cea mai mare este alăturarea capitalului rusesc cu tehnologia germană sau a capitalului german cu resursele naturale și forța de muncă ale Rusiei. Sunt singura combinație care a speriat de moarte SUA secole întregi”.
Dincolo de motivaţia economică, sunt și explicații istorice ale apropierii celor două ţări, care ajung până la Ecaterina cea Mare, ţarina germană care a reformat Rusia şi care, printre altele, a anexat Crimeea în 1783. Iar Angela Merkel ţine pe biroul ei de la cancelarie un portret al ţarinei, despre care spune că o inspiră.
Jürgen Kocka, istoric Freie Universität Berlin: „Există unii care îl apără pe Putin, mai exact, există unii care înclină să înţeleagă politica lui Putin. Aceştia sunt oamenii care vor în Germania reînnodarea vechii prietenii cu Rusia, cei care vorbesc despre sufletul german”.
Şi mai există un motiv al apropierii ruso-germane: vina istorică. În Al Doilea Război Mondial, în urma atacului lui Hitler asupra URSS, au murit 27 de milioane de oameni. Iar asta îi obligă pe germani şi astăzi la „împăcare şi la disponibilitatea de a face compromisiuri”, spune profesorul Eckart Stratenschulte de la Academia de Studii Europene de la Berlin.
Mai există o explicaţie pentru bunăvoinţa anumitor politicieni germani faţă de liderul de la Kremlin.
Marieluise Beck, parlamentar: „Un antiamericanism puternic pe care îl găsim atât la partidele de stânga, unde mă plasez şi eu, cât şi la cele de dreapta”.
Profesor Doctor Eckart Stratenschulte, Academia de Studii Europene Berlin: „Nu există o rezolvare a problemelor europene fără Rusia. Din păcate, partea gravă a problemei este că nu există o rezolvare a problemelor nici alături de Rusia”.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
