DIN|INTERIOR. Odiseea spaţială a singurului cosmonaut român
Bucureşti, 14 mai 2016. Printre personaje costumate în daci, cavaleri medievali şi cercetaşi, 11 astronauţi din opt ţări sărbătoresc, de ziua Muzeului Militar Naţional, 35 de ani de când racheta sovietică Soyuz 40 decola spre stele, de pe cosmodromul Baikonur, din Kazahstan. Pe 14 mai 1981, la ora 20:16, ora Bucureștiului, numele lui Dumitru Dorin Prunariu intra în istorie. Astăzi, astronauţi de pe tot globul cunosc povestea singurului român care a ajuns în Cosmos.
„Pe Dumitru Prunariu îl cunoşteam după renume, pentru că a sosit la „Orăşelul stelar” în 1981. (...) Pentru noi au fost profesori şi exemple despre cum să zbori în cosmos, cum să te pregăteşti pentru un zbor. (...) De aceea am impresia că îl cunosc pe Dumitru de aproape 30 de ani. Au fost cei dintâi. A fost o cooperare internaţională care a avut loc atunci, încă în lagărul ţărilor socialiste”, spune Valeri Korzun, cosmonaut din Federaţia Rusă.
„Dorin a fost un prieten bun al organizaţiei din care facem toţi parte, astronauţii şi cosmonauţii care au zburat,(...) Şi când mi-a trimis un mail despre ceremonia de aniversare a 35 de ani de la zbor am spus că ne-ar face mare plăcere să venim. Aşa că iată-ne aici!”, spune, la rândul său Richard Richards, astronaut, Statele Unite ale Americii.
În luna mai 1981, inginerul aeronautic Dumitru Prunariu, pe atunci în vârstă de 28 de ani, a petrecut 7 zile, 20 de ore și 42 de minute pe orbita Terrei, alături de cosmonautul sovietic Leonid Popov - comandantul rachetei Soyuz 40 - şi de colegii săi ruşi de pe staţia spaţială Salyut 6. Zborul a făcut parte din programul "Intercosmos", care le-a permis unor specialişti din mai multe ţări socialiste să zboare la bordul navelor sovietice.
„România era implicată în programul Intercosmos, un program susţinut de fosta URSS şi tot fosta URSS întreţinea o staţie spaţială, staţia Saliut 6. În cadrul acestui program, România a avut dreptul să trimită un cosmonaut pe această staţie.(...) Aşa că momentul ăla a fost cumva, un moment de vârf în istoria programului spaţial în România, înainte de anii 90. (...) A contribuit mult la imaginea ţării”, spune Marius Ioan Piso, directorul Agenţiei Spaţiale Române.
Dincolo de lovitura de imagine, zborul lui Dumitru Prunariu a fost o aventură care rămâne unică. La 35 de ani de la eveniment, reporterii emisiunii „Din interior” au reconstituit zborul spaţial al singurului cosmonaut român.
Există 533 de oameni, în întreaga lume, care au zburat în cosmos. Dumitru Prunariu a fost al 103-lea. Capsula cu care s-a întors pe Pământ, costumul şi o serie de obiecte care au fost în spaţiu se află astăzi la Muzeul Naţional militar.
- Cam sardele în interior, dar asta este, povestește Dumitru Prunariu cum a fost.
- Simţiţi vreodată nostalgie?...
-Desigur, normal! Ştiu că am stat în el, ştiu că am zburat în el, că m-a salvat, că m-a adus cu bine pe Pământ.Trezeşte multe amintiri, vă daţi seama. Deşi au trecut 35 de ani, (...) zborul acesta mi-a schimbat viaţa.
Zborul tatălui prin ochii copiilor
Misiunile spaţiale necesită antrenamente complexe. Timp de trei ani, Dumitru Prunariu s-a antrenat în "Orăşelul stelar" - baza cosmonauţilor ruşi de lângă Moscova - unde a locuit alături de soţie şi cei doi fii, Cătălin şi Daniel. Zborul a fost pregătit minuţios.
- Când am ajuns în "Orăşelul stelar", pot să spun că nici nu vorbeam ruseşte, povestește Dumitru Prunariu. Ni s-au pus profesori de limba rusă. Aşa cum învaţă un copil mic să vorbească, aşa am învăţat şi noi încet, încet să vorbim limba rusă. Făcusem zbor ca pilot sportiv şi aveam o oarecare îndemânare în acest domeniu, iar activitatea practică de zbor cu reacţie, salturi cu paraşuta, s-a desfăşurat pe un fond deja cunoscut într-un fel. În afară de asta, pot să spun că au fost o serie de teste de pregătire fizică şi medicală. În ce sens: nu numai alergatul pe stadion, alergatul prin pădure, ciclism, schi fond iarna, câte 20 de km schi fond, cu bicicleta de asemenea câte 20 de km pe zi la oră de sport, rulat în viteză prin pădure, pe nişte cărări înguste, pe care trebuia întotdeauna să fii atent, să te fereşti.
Viaţa întregii familii s-a schimbat odată cu intrarea lui Dumitru Prunariu în programul spaţial. Daniel şi Cătălin Prunariu aveau 3 şi respectiv 5 ani când au ajuns în URSS. "Orăşelul stelar" face parte din copilăria lor.
„Timp de trei ani de zile noi, ca şi familie, ne-am integrat în sistemul de viaţă rusesc. Noi stăteam în "Orăşelul stelar", este un oraş al cosmonauţilor, este un oraş în oraş, este un fel de fortăreaţă. Unde existau magazine, teatre, cinema. Aveam un apartament normal, la etajul 8, într-un bloc de 10 etaje. Eu de exemplu creşa acolo am făcut-o, fratele meu a mers la grădiniţă. Şi în tot acest timp, de dimineaţa şi până seara, noi ştiam că tata este de fapt la birou, el fiind de fapt într-o parte a orăşelului care era de fapt dedicată zborului pentru cosmonauţi”, își amintește Daniel Prunariu, expert în aviaţie, fiul lui Dumitru Prunariu.
- Ştiaţi pentru ce se pregăteşte tata?
- Era ceva banal pentru noi, spune Cătălin Prunariu, pilot, fiul lui Dumitru Prunariu. Deci noi, la grădiniţă, aveam discuţii "Ce mai face tata?", "A, mâine pleacă în cosmos", "OK". Şi atunci nouă ni se părea ceva foarte-foarte normal, cât se poate de banal. Dar ştiam că o să zboare în Cosmos. Dimensiunea adevărată a ceea ce înseamnă toate aceste lucruri le-am perceput mulţi mulţi ani mai târziu.
Misiunea spaţială a cuprins un număr-record de 20 de experimente. Cercetătorul Dumitru Haşegan a pregătit o mare parte dintre ele. A fost martor la zborul istoric, de la centrul de comandă de la Baikonur, în Kazahstan.
Dumitru Haşegan, cercetător, participant la programul spaţial Intercosmos, povestește: „Din partea României au fost doi candidaţi la zbor. Dumitru Dediu şi Dorin Prunariu. Şi practic, în ultima zi, la testul final, (...) a câştigat Dorin Prunariu, el a fost ales. Dorin Prunariu avea titlul de cosmonaut-cercetător. Asta implica că el avea o listă de experimente, (...) pe care să le efectueze pe orbită. Când s-a apropiat zborul, noi, cercetătorii, eram gata, eram gata cu experimentele, cu aparatura care urma să fie ridicată pe orbită. Noi făcusem aparatele, le testasem şi aveam emoţii dacă o să şi funcţioneze acolo sus”.
Ziua lansării
14 mai 1981, ziua lansării, a început calm pe cosmodromul de la Baikonur. Pentru cosmonautul român a fost însă un moment plin de emoţii.
„(...) Cu o săptămână înainte de a fi lansaţi, noi am dormit pe un pat înclinat cu capul în jos la 7 grade. De ce? Pentru că aceasta constituia un atrenament pentru adaptarea la condiţiile acute de imonderabilitate. (...) dar te obişnuieşti cu aceasta şi începi să dormi. 14 mai, ne-am sculat dimineaţa, micul dejun, am intrat într-un program de pregătire pentru a ne deplasa la rampa de lansare. Apoi am îmbrăcat costumul de scafandru cosmic, într-o încăpere specială, care era dezinfectată, erau tot felul de radiatoare cu ultraviolete, care să omoare orice bacterii, orice microb. Te gândeşti, ai tot felul de gânduri înainte de zbor. (...)Știind că sunt şi accidente, ştiind că au fost şi accidente, că este o activitate foarte riscantă, dar că este foarte bine planificată, programată. În final optimismul a prevalat”, rememorează Dumitru Prunariu.
Misiunea nu era simplă. Cosmonauţii urmau să zboare cu racheta Soyuz 40 până la staţia spaţială Salyut 6, care se afla deja pe orbită. Aici, nava urma să se cupleze cu staţia, unde aşteptau alţi doi cosmonauţi sovietici. Împreună urmau să deruleze experimentele propuse. La centrul de comandă, cercetătorul Dumitru Haşegan şi colegii săi au urmărit lansarea, pregătiţi pentru orice scenariu: cu puţin timp înainte de misiune, un echipaj sovieto-bulgar ratase cuplarea cu staţia spaţială şi s-a întors la sol.
„Atmosfera era hai să zic puţin tensionată, pentru că nu mult înainte de lansarea lui Dorin fusese rateul cosmonautului bulgar. Aşa încât noi, bineînţeles, am năvălit cu întrebări. (...) Şi am primit un răspuns potrivit, pe care l-am apreciat colosal: "Noi, pe Pământ, am făcut tot ce a depins de noi. În rest, "dai Bog", dă Doamne!". Superb, superb! Şi Domnul a dat!”, spune Dumitru Haşegan, cercetător, paricipant la prorgamul spaţial Intercosmos.
La ora 8 seara, la bordul rachetei, Dumitru Prunariu şi colegul său rus aşteptau numărătoarea inversă.
Dumitru Prunariu: „Nu prea ne ardea de glume chiar înainte de lansare. Se vorbea cu foarte mult calm şi destindere cu noi, pentru a ne crea o stare de calm. La un moment dat a fost o perioadă în care nu aveam de verificat nimic şi ni s-a pus muzică în căşti. Eram oarecum tensionat, nu pot să spun, eram emoţionat că mă aflu acolo. Mama, când eram mic, mă ducea la biserică. Nu întotdeauna, dar de regulă duminica, îmi spunea "E bine să te rogi, e bine să spui o rugăciune, e bine, e bine...". Undeva în mintea mea mi-au rămas anumite lucruri şi mă gândeam, uitându-mă în sus, "Sper să fiu sub o protecţie universală, sper să mă protejeze universul acesta atunci când zbor în spaţiul cosmic". Şi pot să vă spun că înainte de a pleca, înainte de a decola, am simţit aşa, ca un con de energie în jurul meu. Eram convins în subconştientul meu că acela mă va proteja şi că nimic rău nu se va întâmpla în timpul zborului cosmic. (...) La un moment dat, numărătoarea inversă... 0! Am început să simţim uşor-uşor că suntem legănaţi şi că ne îndreptăm în sus”.
Au urmat aproape 9 minute de trepidaţii puternice, timp în care nava a ieşit din atmosfera terestră. Apoi, s-a lăsat liniştea.
Distracție în imponderabilitate
„În momentul în care am ajuns în spaţiul cosmic (...) dintr-o dată a apărut imponderabilitatea. O linişte totală, totul a început să plutească în interior, ne lăsam mâinile să vedem cum plutesc, documentaţia de bord plutea în faţa noastră, guma, creionul... (...) Şi singurul lucru care se auzea era ticăitul ceasului de bord, care pornea în momentul în care se desprindea ultima treaptă a rachetei purtătoare. Tic-tic-tic şi atât!”, povestește Dumitru Prunariu.
„Ai un sentiment complex. (...) Te vezi foarte sus. (...) Dar te gândeşti în acelaşi timp cât de mic şi de vulnerabil eşti acolo sus. Nava noastră cosmică avea 7 metri lungime şi 2 metri în diametru.Te simţi fragil. Şi, într-adevăr, eşti fragil”, mărturisește Dumitru Prunariu.
Pe staţia spaţială, echipajul lui Dumitru Prunariu a fost întâmpinat cu pâine şi sare. Bucuria întâlnirii a fost însă scurtă. Totul era atent monitorizat de la sol. Cosmonauţii aveau un program încărcat.
„Mai tot timpul era treabă serioasă! Tot timpul trebuia să fim atenţi la echipamentele de zbor. În fiecare zi aveam câte opt ore planificate, conform instrucţiunilor, pentru experimente. Deşi aceste opt ore erau trecute în specificaţia de bord, niciodată nu reuşeai să te încadrezi în ele, pentru că multe operaţiuni se fac cu totul altfel în imponderabilitate”, povestește Dumitru Prunariu.
„Dorin Prunariu a avut unul dintre cele mai complexe programe ştiinţifice. Pentru că noi am avut timp să le pregătim. Cuprindea experimente de fizică spaţială, radiaţii cosmice, tehnologii spaţiale. A fost un experiment aş zice extraordinar pentru măsurarea radiaţiilor cosmice, pe orbită (...), a fost un device nemaipomenit făcut aici, la Măgurele. Au fost experimentele de biologie-medicină (...). Au fost experimentele psihologice (...) Se pare că au obţinut rezultate foarte interesante privind timpul zborului, stresului etc. asupra capacităţii de lucru a cosmonautului”, arată Dumitru Haşegan, cercetător, participant la programul spaţial Intercosmos.
Programul ştiinţific era drastic. Peste opt ore de experimente, zilnic. Când îi apuca oboseala, însă, cosmonauţii mai găseau uneori şi motive de amuzamament.
„Ajunsesem în ziua a patra parcă de zbor cosmic foarte obosit şi am simţit pur şi simplu nevoia să închid ochii să adorm. Şi am închis ochii şi am căzut aşa într-un somn adânc de vreun sfert de oră, plutind pur şi simplu prin interiorul staţiei orbitale. Şi colegii mi-au spus după aceea: "Atât de frumos erai, parcă erai o minge. Şi te-am plasat aşa de la unul la altul!". Mă împingeau cu degetul, mă deplasam. Sigur, se fac şi glume în spaţiul cosmic, nu e nicio problemă”, a povestit Dumitru Prunariu.
„Acolo nu mai aveam naţionalitate, nu mai aveam anumită cetăţenie, deci, nu le mai simţeam. Eram oameni de pe Pământ, care se întâlneau în afara lui, în nişte condiţii cu totul speciale”, adaugă el.
Ceapă verde, în clandestinitate. Poveștile cosmonauților
Înainte de zbor, cosmonauţilor li s-a transmis că aveau dreptul să transporte câteva obiecte personale. Dumitru Prunariu a luat cu el fotografiile copiilor, ca să le semneze în spaţiu. La insistenţele colegilor, însă, în glumă, echipajul a strecurat în nava cosmică o serie de produse care nu se aflau în planul de zbor.
„Mai sunt şi solicitări stranii, cum a fost solicitarea cosmonautului Vladimir Kovalionov, care era comandantul complexului spaţial cu care urma să efectuăm joncţiunea, transmisă soţiei lui, Nina, zice: "Nina, dă-le băieţilor ălora să-mi aducă nişte ceapă verde, că am o poftă de ceapă verde!". Nina i le-a transmis medicului de echipaj (...) era învelită în ziar. (...) Popov s-a uitat la mine, eu la el, "Ia-o tu, bag-o în buzunarul de la mănuşă". El mai avea şi el într-unul din buzunare nişte produse foarte căutate acolo sus, respectiv o ploscă cu puţin coniac. (...) Mi-a spus "Când te duci în orice vizită, când ciocănești la uşă şi deschide gazda uşa, îi faci un mic cadou"(...)
- Era coniac românesc?
- Românesc, românesc! (...) Trebuie să spun că exista o oarecare complicitate a celor care ne ajutau la pregătirea pentru zborul nostru cosmic. Toţi ştiau că e nevoie din când în când de destindere în spaţiul cosmic. Şi circuitul merge în aşa fel, încât mai închideau ochii, aia n-au văzut-o, nu era trecută pe procesul-verbal.
De exemplu, se folosea valeriană pentru întărirea sistemului circulator (...). Aceea era maro şi era în nişte tuburi de plastic. (...) Când am ajuns sus în spaţiul cosmic şi le-am despachetat, toate tuburile erau transparente! Şi l-am întrebat pe Popov: "Leonea... valeriana?", zice: "Cine consumă valeriană în spaţiul cosmic?! Aici avem nevoie de alcool etilic de cea mai bună calitate pentru a curăța garniturile. (...) "Păi, şi le curăţaţi des?", "Bineînţeles că nu le curăţăm niciodată, dar alcoolul acesta cu jumătate apă, este cea mai bună vodcă!”, povestește râzând Dumitru Prunariu. „Am învăţat ceva”, adaugă el.
Aterizare la un pas de dezastru
La 21 mai, după aproape opt zile în spaţiu, Dumitru Prunariu şi Leonid Popov îşi încheiau misiunea. La întoarcere, însă, când nimeni nu se mai aştepta, echipajul a fost la un pas de dezastru.
„Absolut fiecare kilogram pus în capsula de aterizare trebuie raportat (...) şi se calculează de jos centrajul capsulei la reintrarea în atmosferă. La noi Popov a luat suplimentar o serie de echipamente, cred că au fost câteva kilograme în plus. Am reintrat în atmosferă.(...) Apoi a început din frecare cu atmosfera să se încingă capsula, să ia foc. Aveam impresia că trepidaţii foarte puternice aproape că rup nava cosmică. (...) Şi trebuia să se deschidă paraşuta. (...) La 16 secunde şi jumătate trebuia să iasă paraşuta, complet.
Ei bine, trecuseră 16 secunde jumate, 17, 18, deja mă uitam la Popov, ne trecuseră pe amândoi transpiraţii reci. Noi aveam comunicare cu cei de la sol (...) dintr-o dată s-a făcut linişte şi acolo, ne-am dat seama că situaţia poate fi gravă. Ne gândeam deja că o să ne ridice un monument la locul impactului cu solul. Şi în sfârşit s-a simţit şocul deschiderii paraşutei principale. (...) Deja suprasarcinile au încetat şi coboram lin spre Pământ. Şi s-a auzit un "Uraaa!" în căştile noastre de la sol. Cel care era atunci comandantul detaşamentului de cosmonauţi, Aleksei Leonov, ne-a povestit "Băieţi, ne făcusem mari griji. Chiar ne gândeam unde va fi locul de impact şi de unde o să vă recuperăm corpurile!". În momentul în care am ajuns la sol, nava a trecut pe mâna specialiştilor, ce au constatat nu ni s-a mai raportat nouă”, îți încheie povestirea Dumitru Prunariu.
Un succes incomod. Prunariu, cazat în căminul militar din Drumul Taberei
Autorităţile sovietice au primit echipajul cu mult fast. Cosmonauţii au fost decoraţi de Leonid Brejnev, liderul URSS de la acea vreme. În România, însă, echipajul a fost primit cu o oarecare răceală. Reuşita lui Dumitru Prunariu a făcut subiectul ştirilor din presa comunistă pentru o perioadă scurtă de timp. Deşi aveau trimişi speciali în URSS, principalele ziare au scris despre zbor pe ultimele pagini, la secţiunea de "Actualitatea externă". Cosmonauţii au apărut pe prima pagină doar când au fost decoraţi de Nicolae Ceauşescu. La scurt timp, presa comunistă a revenit la subiectele cu vizite de lucru şi "realizările glorioase" de pe pământ ale partidului unic.
Daniel Prunariu, fiul lui Dumitru Prunariu, își amintește: „Noi ştiam la vremea respectivă, când ne întoarcem din Rusia, că vom primi o casă, un apartament, ca în filmele străine. Poate tata va primi o funcţie (...) pe măsura realizării lui ştiinţifice, pentru că el nu a zburat în cosmos ca şi turist spaţial, el s-a dus acolo cu nişte experimente româneşti. (...) Când ne-am întors din Rusia am fost trimişi, copiii, să stăm la bunici. Ulterior am aflat că noi am fost de fapt trimişi acolo pentru că ei au stat de fapt o bună perioadă de timp în căminul militar din Drumul Taberei, unde ocupau un apartament şi o cameră, (...) până li se va găsi un apartament. Apartament care ulterior s-a găsit prin bunăvoinţa generalului Milea”.
Cătălin Prunariu, celălalt fiu al lui Dumitru Prunariu, explică: „Cumva era în balanţă imaginea unor oameni, soţii Ceauşescu şi toţi care stăteau în spatele lor, care realizaseră ce realizaseră prin metode mai puţin muncite, e adevărat. (...) Le era teamă că atenţia le va fi distrasă oamenilor, orice dictator simte la un moment dat că dacă există un factor polarizant care atrage atenţia şi dă un exemplu personal, el în sine, va reuşi să-i răstoarne. Şi trăiau cu această frică probabil, motiv pentru care au încercat să îngroape imaginea lui cât au putut de mult”.
Dincolo de imaginea cosmonautului român, cercetătorii care au participat la misiune nu s-au bucurat de nicio recunoaştere, nici profesională, nici financiară. Deşi au lucrat ani de zile pentru pregătirea zborului.
„Deci, noi ne-am întors la locurile noastre şi, în principiu, ne-am reluat lucrul. (...) Parcă nimic nu s-a întâmplat...(...) Frustrant, da. Frustrant pentru că... au fost nişte întâlniri oficiale, la care cercetătorii nu au fost invitaţi. Singura noastră recunoaştere a venit, aş spune, din partea Rusiei. Deci în momentul când echipajul Prunariu-Popov a venit în ţară, Ambasada Rusiei a dat o recepţiem la care am fost şi noi invitaţi.
- În rest, până în 89...
- ... Nimic!”, spune Dumitru Haşegan, cercetător, participant la programul spaţial Intercosmos.
Dumitru Prunariu are propria explicație: „Am luat întotdeauna exemplul Nadiei Comăneci, care a fost primită cu foarte mult fast, (...) Nadia a fost un produs al României, pregătit în România, într-o ţară socialistă, care a obţinut cel mai bun rezultat din lume, într-o ţară capitalistă. Era un fel de revanşă, înfrângerea capitalismului de către o ţară socialistă. Eu eram un produs al şcolii româneşti, pregătit în străinătate (...), am zburat cu tehnologie rusească, mi-am îndeplinit misiunea cu succes şi m-am întors acasă. Undeva nu se pupa succesul românesc asupra URSS”.
După 1989, Dumitru Prunariu s-a ocupat de promovarea cercetării spaţiale şi a imaginii României. A fost ambasador la Moscova, dar şi membru în Comitetul ONU pentru Explorarea Spaţiului. În prezent, este preşedintele Asociaţiei Exploratorilor Spaţiali, o organizaţie care adună astronauţi şi cosmonauţi din întreaga lume.
„După ce ai trăit experienţa cosmică, ţi-ai văzut planeta din exterior şi ai văzut care sunt adevăratele probleme ale supravieţuirii planetei, ale omenirii şi te confrunţi aici cu probleme mărunte, cu războaie locale, cu conflicte care degenerează (...) înţelegi că toate aceste lucruri ar trebui să dispară.
Toţi cosmonauţii s-au întors cu astfel de concepţii, de a vedea lumea ca un tot unitar, care trebuie protejat şi pentru noi şi generaţiile următoare. A fost momentul care mi-a schimbat radical viaţa”, mărturisește Dumitru Prunariu.
Ce șanse sunt pentru un al doilea Prunariu?
Cercetarea spaţială din România se axează în prezent pe participarea la programe în cadrul Agenţiei Spaţiale Europene. Ideea de a mai trimite un astronaut român în spaţiu rămâne însă un plan care va mai trebui să aştepte. Primii paşi au fost făcuţi, spun reprezentanţii Agenţiei Spaţiale Române.
„Acum doi ani, România a început eforturile de aderare la staţia spaţială internaţională. Această participare va permite la un moment dat zborul unui nou astronaut român”, spune Marius Ioan Piso, director la Agenţia Spaţială Română.
„Problema este fezabilă. Trebuie două tipuri de eforturi. Eforturi politice... şi eforturi financiare”, este de părere Dumitru Haşegan.
În ultimii ani, mai mulți români s-au înscris pe lista de așteptare ale unei companii care vrea să trimită, în câțiva ani, oameni pe Marte. Este semn că fascinația pentru explorarea cosmosului încă mai există în România, o ţară fără autostrăzi şi bani pentru cercetare, dar cu o lungă istorie în aviaţie.
(Echipa: Reporter: Andrei Udişteanu; Imagine: Cătălin Isopescu, Andrei Captarenco, Eugen Şimonia; Montaj: Ionuţ Duinea; Producător: Cristina Cileacu)
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
