Din|interior. Cum se fac legal și cum se falsifică banii
Zeci de profesionişti a căror identitate nu poate fi dezvăluită. Depozite în care se găsesc cantităţi uriaşe de bani şi de metale preţioase. O lume a tentaţiilor, a autocontrolului, şi a secretului profesional. Reporterii Din|Interior au reușit să filmeze în fabricile de bani ale României, locurile în care este produsă moneda națională. Din motive de securitate, o parte din interviuri au fost realizate sub protecţia anonimatului.
Instituţiile responsabile cu fabricarea leului sunt Monetăria Statului şi Imprimeria Băncii Naţionale. Prima se ocupă cu baterea monedei, iar cea de-a doua cu emiterea bancnotelor. Cantitatea de bani produsă este confidențială.
„Vă pot spune doar că monetăria are capacităţi destul de mari de producţie. Putem să producem 900 de milioane de monede de circulaţie anual”, afirmă Octavian Schen, director general Monetăria Statului.
Angajați de-o viață
Strada Fabrica de Chibrituri, zona centrală a Bucureștiului. De aproape 80 de ani, aici îşi desfăşoară activitatea Monetăria Statului. În spatele unor porţi masive, aproape 300 de muncitori bat monedă.
Cei mai mulți angajați ai monetăriei câștigă până în 2.000 de lei, lunar. Unii dintre ei, cum sunt cizelatorii, lucrează zilnic cu kilograme de aur.
„Suntem obișnuiți cu așa ceva. E un metal oarecare pentru noi. Și argintul și alama. Trebuie să facem niște piese, ni se dă un model, noi trebuie să îl realizăm”, spune unul dintre angajați.
Procesul de fabricaţie începe în atelierul de gravură cu o machetă de ipsos. Macheta este lucrată manual şi reproduce, la scară mare, forma finală a monedei. Vasile Gabor lucrează ca gravor din anul 1967. Este cel mai experimentat din branșă. El a creat aproape toate monedele care au fost puse în circulaţie în ultimii 40 de ani. Are însă un regret.
„Aş fi fost foarte încântat să pot să rezolv o monedă cu Vlad Ţepeş. (...) Dar Vlad Ţepeş a fost singurul domnitor în timpul căruia nu se fura. Probabil că apropoul a fost prea puternic şi atunci a spus aşa ceva nu se poate”, spune gravorul de la Monetăria Statului.
Munca de gravor implică talent dar şi multă migală. Să dai chip pieselor de ipsos dar și plastilinei nu este deloc uşor. Lucrul la o monedă poate să dureze chiar şi o săptămână.
Vasile Gabor îşi aminteşte cum lucra pe vremea comuniștilor. Erau zile în care trebuia să realizeze, contracronometru, monede și medalii aniversare pentru soţii Ceauşescu.
„Erau amândoi sărbătoriţi în ianuarie. Şi întodeauna cineva se trezea în ultima clipă că trebuie să îi facă nu ştiu ce. Şi veneau aici. Portret, medalie, se făceau pentru personajul feminin nişte casete cizelate cu pictură”, își amintește el.
De curând a ieșit la pensie. În cei 47 de ani de meserie, în urma comenzilor executate, a strâns o colecţie impresionantă de monede şi de medalii facute de mâna lui.
Machetele din ipsos realizate de Vasile Gabor şi de către ucenicii săi sunt apoi transformate în machete din răşină. Acestea sunt preluate de un dispozitiv special numit pantograf. Utilajul transpune imaginea de pe macheta din rășină, pe o piesă din metal. Astfel sunt realizate matriţele după care se bate moneda. Procedeul poate să dureze şi până la 35 de ore.
Nea Tomiță, cum îi spun colegii, lucrează la pantograf din anul 1968. Ca şi Vasile Gabor este unul dintre veterani. Îşi aminteşte şi acum, cu nostalgie, de prima lui zi de lucru.
„Când am venit era maşina veche, pantograful cel vechi, mi s-a părut că e rachetă. Sincer vă zic. Se lucra mai greu atunci, cu lupa, trebuia să faci cuțitul manual, la polizor, trebuia șlefuit”, își amintește nea Tomiță.
El află, printre primii, cum vor arăta monedele care urmează să fie puse în circulaţie. Dar trebuie să ţină totul secret.
Monede făcute cu materiale din import
După ce sunt realizate matrițele, se trece la baterea propriu-zisă a monedelor. În acest perimetru, în care banii sunt făcuți la „foc automat”, au acces doar angajaţii experimentaţi, după ce au fost supuși la nenumărate teste psihologice. Tentațiile sunt mari, dar cu toate acestea...
„Nimeni un riscă nimic. La noi evidenţa este foarte strictă. Discutăm poate și de metale prețioase, pe partea aceea conexă a producției. Ei ştiu că într-adevăr poate a sustrage un gram de metal preţios într-o oarecare formă este simplu. Dar în momentul în care vine contabilitatea şi îl cere atunci va trebui să îl scoţi de undeva. Şi tot de acasă îl aduci”, spune Octavian Schen, director general Monetăria Statului.
Monedele sunt realizate cu materii prime din import. Monetăria cumpără, din străinătate, aliajele necesare: oţel placat cu alamă, cupru şi nichel.
„Pentru că în România nu găseşti parteneri. Şi vă daţi seama discutăm despre moneda unei ţări. Are anumite particularităţi şi e destul de dificil să reuşim să colaborăm cu societăţi interne”, mai spune Octavian Schen.
Costul de producţie este secret
„Cât costă totuşi un ban? Ceva mai puţin decât un ban sau mai puţin decât un ban. (...) Sunt informaţii confidenţiale, dar eu vă pot spune că un ban nu costă un ban”, adaugă directorul general al Monetăriei Statului.
Instituţia mai produce, contra cost, şi monede ale altor ţări cum este leul moldovenesc, dar şi medalii, decoraţiuni şi obiecte de cult pe care le vinde prin reţeaua proprie de magazine.
Obiectele de cult sunt realizate de numai cinci cizelatori. În ţară au mai rămas doar zece astfel de meșteri.
Reguli de securitate mai stricte la Imprimeria Băncii Naționale
În anul 2012, conform ultimului bilanţ contabil, monetăria a obţinut un profit de peste 1,5 milioane de euro. Dacă monetăria fabrică monede a căror valoare maximă este de 50 de bani, la Imprimeria Băncii Naţionale sunt realizate valori mult mai mari, cum ar fi bancnotele de 500 de lei. Regulile de securitate la care sunt supuşi cei 130 de angajaţi sunt mult mai stricte.
„Nu există în nicio fabrică de bani o persoană care să aibă acces singură într-un loc unde există bani. Chiar şi eu nu pot intra în niciun astfel de loc singur”, explică Laurenţiu Dragomir, director general Imprimeria Băncii Naţionale.
Imprimeria Băncii Naţionale are sediul în zona de sud a Bucureştiului. Este singura institutie de acest gen din Europa care tipăreşte bancnote pe suport polimeric, adică pe plastic. În anul 2001, Banca Naţională a luat decizia să renunţe la fabricarea leilor din hârtie pentru că se rupeau uşor. Plasticul are şi alte avantaje.
„Suportul de polimer este mult mai greu de falsificat, practic imposibil, după cum ne arată datele, decât suportul de hârtie”, explică Mugur Şteţ, purtător de cuvânt Banca Naţională a României.
Procesul de fabricaţie al bancnotelor începe cu achiziţia polimerului şi a cernelurilor. Ca şi în cazul monetăriei, bancnotele sunt fabricate cu materiale din import. Şi aici, ca şi la monetarie, costul de fabricaţie este secret.
Grafica bancnotelor este realizată de specialiștii Bancii Naţionale. În unele cazuri, cum este cel al bancnotei de 10 lei, imaginea pictorului Nicolae Grigorescu a fost aleasă dintr-un motiv inedit.
„În sala de consiliu a Băncii Naţionale este un tablou suporb de Grigorescu şi asta ne leagă foarte mult de el. Şi atunci probabil că, subiectiv, am fost orientaţi să îl utilizăm pe Grigorescu”, spune Mugur Şteţ.
Imprimeria primeşte grafica de la Banca Naţională, iar apoi aplică, prin intermediul unor programe pe calculator, elementele de securitate pentru a preveni falsificarea.
După ce sunt aplicate elementele de securitate se trece la realizarea matriţelor. Petrică Tolbaru lucrează ca gravor în cadrul instituţiei de 38 de ani. Împreună cu tatăl său, Ion Tolbaru, a realizat matriţa cu care s-au tipărit primele bancnote după căderea regimului comunist, cele de 500 de lei.
Lucrul la realizarea matriței a durat șase luni. Principala provocare a gravorilor a fost acea că echipamentele se învechiseră. Vreme de 25 de ani, din anul 1965 și până în 1990, nu fusese pusă în circulație nicio bancnotă nouă, iar investițiile în tehnologii erau reduse. Ce a simțit când și-a văzut munca terminată?
„Ceva mirific, pentru că știi că de la tine a pornit, din sudoarea și mâna ta a ieșit ceva frumos”, spune Petrică Tolbaru.
După realizarea matrițelor se trece la tipărirea bancnotelor. Ionel Lumânare este şeful secţiei de imprimare. Lucrează în Imprimeria Băncii Naţionale de 41 de ani.
Pe lângă bancnote, Imprimeria Băncii Naţionale mai tipărește cecuri, bilete la ordin, bonuri valorice, broşuri şi reviste. Instituţia a obţinut în anul 2012, conform ultimului bilanţ contabil, un profit de aproape 2,2 milioane de euro.
Bancnotele sunt încărcate în maşini blindate iar apoi sunt transportate, sub escortă, la Banca Naţională. B.N.R. este instituţia care coordonează activitatea monetăriei şi a imprieriei și comandă ce cantităţi de bani să se fabrice, în baza unor studii.
„Se face o estimare şi la cantitatea care trebuie preschimbată în sensul că există bancnote şi monede care se deteriorează în timpul utilizării şi atunci ele vor fi preschimbate”, spune purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României.
Alta era situaţia înainte de 89. Florea Dumitrescu a fost guvernatorul Băncii Naţionale în perioada 1984-1989. Îşi aminteşte că soţii Ceauşescu ingnorau recomandările specialiştilor B.N.R. Tovarășa Elena se opunea înlocuirii bancnotelor deteriorate pe motiv că tipărirea altora ar fi costat prea mult și că punerea lor în circulație ar fi generat... inflație.
„Ea nu se pricepea la treburile astea. Zicea, lasă că merg şi aşa, merg şi aşa, şi aia mai jerpeliţi aşa... Zicea să avem noi, daţi-mi mie din ăia mai proşti că eu îi folosesc”, povestește Florea Dumitrescu.
Bancnotele din perioada comunistă erau vechi şi se rupeau uşor. Dar reprezentau şi o mare sursă de microbi. Însă Ceauşeştii erau de neînduplecat în ceea ce privește înlocuirea lor.
Banii cu defecte, valoroși
În timpul procesului de fabricaţie au apărut şi apar unele erori. Rezultă astfel monede şi bancnote cu defecte care sunt foarte căutate de colecţionari.
„Un 50 de bani cred că poate să atingă 100 de euro dacă este o eroare de batere frumoasă”, spune Daniel Obreja.
Daniel Obreja este un colecţionar care a făcut o pasiune pentru leii cu greșeli de fabricaţie. Colecţia sa de bancnote şi monede cu defecte, din toate perioadele istorice, este impresionantă.
„Pe o parte e valoarea de 2 lei şi pe cealaltă e valoare de 1 leu”, este doar una din exponate.
Cei mai valoroși lei care s-au fabricat
Dar miza supremă pentru colecţionari o constituie primele monede româneşti, polii de aur din vremea lui Carol I. Aceştia sunt cei mai valoroşi lei care s-au fabricat vreodată.
„Ultima piesă de 20 de lei, 1868, s-a vândut în 2010 la casa de licitaţii Ponterior din S.U.A la suma de 32.500 de dolari, plus comisionul aferent de 20%”, spune Daniel Obreja.
Statul roman mai deţine doar patru poli din aur. Trei sunt în muzeul Băncii Naţionale iar al patrulea la Muzeul Naţional de Istorie. Restul de 196 s-au pierdut, de-a lungul timpului, fără urmă, prin întreaga lume.
„Mai apar din când în când la casele de licitaţii la preţuri foarte mari, la preţuri de 20.000 de euro, piese foarte foarte rare, într-adevăr”, declară Viorel Petac, şef cabinet numismatică la Academia Română.
Povestea acestor galbeni a început la jumătatea secolului XIX, atunci când politicienii voiau să bată o monedă pentru Principatele Române. Toţi aveau o mare dilemă: cum să se numească?
„În cadrul dezbaterilor, Ion Heliade Rădulescu s-a ridicat şi a spus. Domne, nu putem să îi spunem român. Pentru un motiv foarte simplu. Dacă te duci la târgul de vite nu poţi să întrebi câti români face boul ăsta... Normal, a fost un moment de ilaritate, lumea a râs şi şi-a dat seama că e impropriu să se spuină, la moneda naţională, român”, povestește Mugur Şteţ, purtător de cuvânt Banca Naţională a României.
S-a ales denumirea de „leu” după cea a leuwentaller-ului olandez, monedă foarte răspândită la acea vreme în principate, care avea pe efigie un leu.
În anul 1868, Carol I a bătut, în Germania, primii 200 de poli din aur, care au fost aduși în țară cu vaporul. Cum principatele erau sub ocupaţie turcească, Poarta Otomană a interpretat acest gest ca pe o declaraţie de independeţă şi i-a cerut lui Carol să retragă monedele din circulaţie. Suveranul a luat o decizie inedită. A împărţit galbenii diplomaţilor din întreaga lume dar şi sultanului.
Cercetătorii Muzeului Naţional de Istorie susţin că o parte din galbeni ar fi rămas în ţară.
„Există o legendă că o parte din ei ar fi fost depuşi la temelia castelului Peleş...”, afirmă Cristiana Tătaru, istoric la Muzeul Naţional de Istorie.
„Și cum se poate dovedi asta? În niciun fel. Dărâmăm Peleșul și eventual negăsind nimic sub el”, adaugă Viorel Petac.
Turcii i-au cerut lui Carol să închidă și prima monetărie a statului, înființată în anul 1870. Fabrica a fost demolată iar pe vechiul său amplasament a fost construit Muzeul Țăranului Român.
Alte monede din aur, foarte valoroase, sunt cele care au fost puse în circulație în timpul lui Carol al II-lea. În anul 1935, fostul suveran a reînființat monetăria statului pe actuala sa locație. Ca și în cazul polilor din aur, în țară au mai rămas doar câteva astfel de exemplare.
Acești bani din aur sunt evaluați, de către colecționari, la zeci de mii de euro bucata. Galbenii au fost realizați cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la nașterea regelui Carol I. Dar orgoliosul Carol al II-lea a decis ca pe monedele omagiale să fie gravat chipul său și nu pe cel al lui Carol I, cum ar fi fost normal.
Falsurile, marea problemă
În timpul regelului Carol al II-lea au fost consemnate cele mai multe falsuri din istorie. În țară, valoroșii galbeni emiși în vremea celor doi suverani au devenit o raritate. Cert este că, în ultimii ani, în străinătate, au apărut tot mai mulţi poli din aur falşi, spre surprinderea numismaţilor.
Falsificatori sunt și în țară. Și în număr mare, spun polițiștii Direcției de Combatere a Crimei Organizate. Cei mai mulți dintre infractori multiplică bancnote.
„Cea mai falsificată din statistici din ultima perioadă este bancnota de 10 lei (...) Nu neapărat pentru că este cea mai vulnerabilă, cu cele mai puține elemente de siguranță (...) ci datorită faptului că ea este într-o pondere semnificativă în buzunarul fiecărui român”, spune un ofițer D.C.C.O..
În Romania, mai puțin de 1% din banii aflați în circulație sunt falși. Este unul dintre cele mai mici procente din Europa. Bancnotele sunt greu de falsificat din cauza suportului de polimer, greu de reprodus.
Condamnat la șapte ani de închisoare
Radu, un tânăr din Brașov, în vârstă de 34 de ani, a fost condamnat, în anul 2010, la șapte ani de închisoare pentru înșelăciune și fals de monedă. Este închis în penitenciarul Codlea.
Discuție reporter-deținut:
„-Ce fel de bancnote falsificai?
-De 500 RON.
-De ce ai ales această bancnotă și nu alta?
-Pentru că era cea mai mare. De ce să faci pentru o bancnotă de 100? Trebuia să faci aceiași muncă de cinci ori pentru una de 500 și atunci era mai comod”.
Înainte să fie condamnat lucra ca programator. Bancnotele le falsifica chiar la domiciliul său cu ajutorul unei imprimante. A fost prins de polițiști în urma unei descinderi. Anchetatorii îl suspectau că lua credite de la bănci cu acte false. Întâmplător, polițiștii au descoperit și bani falși.
„Un CD cu niște bancnote false pentru care ei aveau deja plângeri depuse. Deci același gen de bancnote și unele serii care erau aceleași. Și pe baza asta mi s-a făcut celălalt dosar penal”, mai spune Radu.
El susține că nu i-a fost prea greu să multiplice bancnotele: „Cel mai dificil a fost cu heliograma asta transparentă. Și materialul practic de plastic de folie... La celelalte elemente de siguranță practic nu se uita nimeni”.
Acum regretă fapta și așteaptă să fie eliberat.
„Bine, nu a meritat, trebuia să mă fi oprit mult mai repede”, mai spune el.
Cazul Grigorescu
Polițiștii s-au confrutat și cu alte cazuri, mai dificile, în care infractorii multiplicau bancnote în tipografii. Unul dintre acestea a fost cazul Grigorescu. A fost numit astfel pentru că bancnota falsificată a fost cea de 10 lei.
„Am fost în preajma lor încă de la început, am reușit să recuperăm aproape tot ceea ce își propuneau să pună în circulație. A fost vorba de aproximativ 6.000 de bancnote făcute într-o perioada de patru luni”, spune un ofițer D.C.C.O..
Un alt caz care i-a uluit pe polițiști este cel al unui băiat, în vârstă de 11 ani, din județul Timiș. Aceasta a falsificat lei ca să își cumpere bomboane.
Adoptarea monedei euro
Dar marea problemă a leului nu sunt nici greșelile de batere și nici falsurile ci faptul că, în următorii ani, ar putea să fie retras din circulație. România și-a anunțat intenția să adopte moneda euro. Până în prezent nu a fost stabilită o dată oficială.
„Din punct de vedere politic se poate lua decizia și mâine să trecem la euro. Din punct de vedere economic ar însemna să avem niște probleme semnificative”, explică Mugur Șteț, purtător de cuvânt Banca Națională a României.
Înlocuirea leului cu euro va presupune și investiții în echipamente atât la Monetăria Statului, cât și la Imprimeria Băncii Naționale.
„Vă pot spune, cu certitudine, că monetăria este pregătită să producă. Bineînțeles, poate că ar mai fi nevoie de echipamente, dar de produs, putem să producem”, susține Octavian Schen, director general Monetăria Statului.
Dar, până când România va adopta euro, leul rămâne moneda care ne guvernează viața, dar și „cartea noastră de vizită”.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
