Dinastia PSD - documentar Digi24 despre culisele deciziilor care ne-au afectat pe toți
Petre Roman: „Cine ar fi crezut atunci când noi ne uitam la oamenii căzuţi, nu ştiam dacă sunt morţi sau răniţi. Cine ar fi crezut că după 12 ore regimul Ceauşescu nu mai există? Ei, totuşi aşa a fost. Asta-i realitatea de la care am plecat.”
După prima apariție a lui Ion Iliescu la Televiziunea română, focurile de armă s-au întețit în centrul Bucureștiului. În spatele perdelei de fum, câteva facțiuni comuniste au început lupta pentru putere. Învingătoare a ieșit în cele din urmă gruparea lui Iliescu.
Ion Iliescu: „FSN-ul imediat a apărut în contextul revoluţiei române care s-a declanşat în decembrie 22.”
Petre Roman: „CFSN-ul s-a format in condiţiile foarte, cum să le spun eu, dezordonate, ale Revoluţiei. Nimeni nu putea să pretindă că are o legitimitate.”
Cristian Tudor Popescu: „Nu era posibil atunci un lider din altă zonă, dintr-o zonă care să nu aibă de a face cu partidul comunist. Nu-l asculta nimeni! Toate structurile din țară erau axate pe vechiul sistem. Ion Iliescu le-a prilejuit un oftat de ușurare celor care credeau că vine într-adevăr măturoiul revoluției. Erau gata pregătiți să primească instrucțiuni de la noul Ceaușescu, foarte mulți.”
Iar țara a răspuns la apel. Noile structuri au fost create chiar de-a doua zi. Foști activiști de partid deveniţi revoluţionari peste noapte, ziariști curioși, intelectuali de marcă, disidenţi, ingineri sau oameni simpli din Craiova, Iași, Oradea și din toată țara au preluat ad-hoc puterea sub umbrela Consiliului Frontului Salvării Naționale.
După o judecată sumară care amintea de procesele staliniste în care verdictul se știa dinainte, cei mai iubiți fii ai poporului au fost executați. Gloanțele de la Târgoviște au așternut peste Revoluția Română o liniște nefirească. Începutul noului deceniu i-a găsit pe români optimiști și fericiți.
Însă mirajul democrației avea să dureze numai câteva săptămâni. Pe 23 ianuarie 1990, Consiliul Frontul Salvării Naționale își încalcă promisiunea de a asigura în mod neutru conducerea statului doar până în luna mai.
Anunțul că va intra în competiția electorală cu numele de FSN îi înfurie pe români. Apartenența la vechiul regim a celor din conducerea Frontului și nevoia unui început proaspăt în politică sunt principalele motive. Grupați în jurul partidelor istorice recent înființate, zeci de mii de bucureșteni ies în Piața Universității. România se rupe în două.
Liviu Avram: „Îmi inchipui că tentaţia a fost foarte mare să se transforme în partid. Dar în esenţă a fost o mişcare oarecum mişelească pentru că practic atunci a început fractura uriaşă din corpul social al românilor. O fractură care nu s-a vindecat nici până în ziua de azi.”
Alina Mungiu Pippidi: „În momentul în care ei au proclamat aceste adunări ad-hoc într-un singur partid, cei care nu au fost de acord, practic, s-au retras, lăsând integral puterea unui număr de oameni care au fost selectaţi şi care s-au autoselectat. Şi care au construit nou partid unic, Frontul Salvării Naţionale. Ceea ce le-a dat din start, din bună plecare, toată puterea administrativă şi toate resursele.”
Speriaţi de amploarea fenomenului FSN, liderii PNL și PNȚCD forțează o întrevedere cu președintele Iliescu. Ion Rațiu și Radu Câmpeanu cer FSN-ului să nu participe în alegeri. Fără nici un rezultat.
Ion Iliescu: „Nu ne puneți dumneavoastră sula-n coastă, domle, cu propuneri pe care să le acceptăm necondiționat.”
Campania electorală a FSN-ului a gravitat în jurul trandafirului, simbol electoral al social-democrației.
În stradă lupta politică s-a bazat mai mult pe emoție decât pe argumente de natură ideologică. Alegerile din 20 mai 1990 au fost doar un prilej de legalizare a noii puteri care deja guverna țara. Frontul Salvării Naționale a câștigat detașat alegerile cu 67% dintre voturi, a fost ales de peste 9 milioane de români.
Ion Iliescu: „Asta a fost expresia unei realităţi istorice.”
Cristian Tudor Popescu: „Populația nu dorea, era o populație care dorea comunism cu avorturi la liber și desene animate și banane. Banane! Că nu se găseau banane.”
Rezultatul scrutinului a fost însă contestat de susținătorii opoziției. Acțiunile de stradă de după anunțarea rezultatelor au fost reprimate de mineriada din 13-15 iunie.
Victor Ponta: „Sigur că am plecat la liceu şi am fost percheziţionat în geanta de sport. O să ţin minte tot timpul că aveam un meci de baschet atunci, şi evident ca pe o traumă.”
L-aţi iertat pe Ion Iliescu?
Victor Ponta: „L-am ascultat, am înţeles ce a gândit atunci şi mai mult decât atât, nimeni nu poate schimba istoria.”
Bilanțul oficial al mineriadei: 6 morți, 746 de răniți și o imagine grav afectată a ţării în Occident. Lui Adrian Năstasei i se oferă primul său rol în politica mare: e numit ministru de externe al României.
Adrian Năstase: „Am fost preferat tocmai pentru că erau puţine lucruri care se ştiau despre mine, nu aveam o istorie politică înainte de 89.”
Iliescu îi intuiește potențialul politic și îl ia sub aripa sa. Cu Ion Iliescu trecut la Palatul Cotroceni, conducerea FSN-ul îi revine lui Petre Roman. Fiul unui activist comunist, Valter Roman, dar școlit în Franța, Roman ia o serie de măsuri liberale, menite să creeze cadrul unei economii de piață funcționale, lucru care îi supără pe seniorii FSN-ULUI. În interioriul partidului apar primele tensiuni.
Petre Roman: „Și atunci eu am fost liderul FSN, spunând foarte clar că ceea ce aveam de făcut e să urmăm programul reformei.”
Pe fondul situației economice precare, minerii ajung din nou în Bucureşti în dimineaţa zilei de 25 septembrie 1991. Cer demisia Guvernului, a președintelui Iliescu, devastează Palatul Victoria și intră în forță în ședința Adunării Parlamentare.
Petre Roman: „Și eu unul m-am trezit cu situația clar anti-democrația, de ruptură de democrație, când domnul Bârlădeanu a declarat în Parlament: "Domnul prim-ministru și-a dat demisia". Ceea ce nu era adevărat, o minciună.”
Ion Iliescu: „El a început nemotivat niște atacuri la adresa mea. Ca să motiveze viitoarea sa ruptura și spargerea FSN-ului de fapt.”
La convenția din martie 1992 a Frontului Salvării Naționale, organizată cu câteva luni înainte de alegeri, are loc marea schismă a politicii românești.
Petre Roman: „Și a câștigat, spre surprinderea multora, moțiunea mea, un viitor... "viitorul azi", cu 64%.”
La scurt timp după convenția din martie 1992, Ion Iliescu decide ruperea de FSN-ul lui Roman și formarea unui nou partid.
Oliviu Gherman: „Inițial s-a numit FSN 22 decembrie... dar în final s-a acceptat denumirea de FDSN.”
Un important grup de adepți ai lui Iliescu părăsește rândurile FSN-ului și se înscriu în noul partid, Frontul Democrat al Salvării Naționale. Printre ei, Adrian Năstase.
Campania electorala a FDSN-ului din toamna lui 92 gravitează în jurul lui Ion Iliescu, președintele în exercițiu al României.
Radu Berceanu: „În vara lui 1992 au fost alegeri mai întâi locale și apoi în toamna lui 92 alegeri parlamentare, unde ne-au bătut de ne-au omorât, și pe noi și pe ceilalți.”
FDSN câștigă alegerile parlamentare cu peste 35% dintre voturi. În lipsa unui candidat care să-i pună reale probleme, Ion Iliescu câștigă turul doi al alegerilor prezidențiale după ce obține aproape de două ori mai multe voturi decât contracandidatul său, Emil Constantinescu.
Cristian Tudor Popescu: „Ghinionul României a fost că Ion Iliescu a câștigat alegerile din 1992.”
Urmează patru ani în care Guvernul Văcăroiu oprește orice fel de reformă. Inflația atinge cota de 220%, oamenii cer salarii mai mari în Piața Victoriei, sindicaliștii dau protestele la schimb pe funcții de conducere în partid. Nu se fac privatizări, nu se pronunță cuvântul faliment. Viața este din ce în ce mai grea. România încremenește.
În iulie 1993 partidul aflat la putere adoptă denumirea de PDSR, Partidul Democrației Sociale din România. La aceeși convenție, Adrian Năstase, președintele Camerei Deputaților este ales președinte executiv. Şefia partidului este deținută, în mod formal, Oliviu Gherman, un profesor de fizică din Craiova.
Perioada 92 - 96 coincide și cu „pedeserizarea forțată” a României. Fenomen consemnat de ziarele vremii prin care partidul dominant racolează directori de fabrici și uzine, membri ai administrației locale și centrale.
În Parlament, PDSR-ul negociază legi cu PUNR-ul lui Gheorghe Funar, cu Partidul România Mare și cu Partidul Socialist al Muncii, organizație care se considera continuatorul firesc al PCR. Patrulaterul roșu conduce țara.
Sătui de șapte ani de guvernare social-democrată, românii aleg în 1996 „Cheia”. După o guvernare marcată de prea puține schimbări, de corupție și acuzat că vrea să acapareze toată puterea, PDSR-ul trece pentru prima dată în opoziție. Însă victoria lui Emil Constantinescu este anunțată de un eveniment din toamna lui 1995. Corneliu Coposu moare și nu mai apucă să-și vadă partidul ajuns la putere.
Sute de mii de oameni vin la sediul PNȚCD de pe bulevardul Regina Elisabeta pentru a-l vedea pe Senior pentru ultima dată. Într-o perioadă în care entuziasmul revoluției s-a epuizat, prezența la priveghi a figurilor importante ale PDSR-ului stârnește mulțimea.
Oliviu Gherman: „La moartea lui Coposu am primit un șut!”
Emil Constantinescu și CDR-ul domină campania electorală. Retorica anticomunistă și anticorupție câștigă publicul și presa de partea lor.
Cristian Tudor Popescu: „Ion Iliescu a avut o izbucnire între cele două tururi din 1996, de neuitat și astăzi, văd figura lui înaintea ochilor când i s-a schimonosit figura, a lăsat la o parte acel celebru zambet... și atunci am scris acest text încercând să închid în titlul lui, rictusul bolșevic, adevărata natura a lui Ion Iliescu.”
Dezbaterea finală îl găsește pe Iliescu confuz și încolțit.
Emil Constantinescu: „Credeți în dumnezeu, domnule Iliescu?”
Ion Iliescu: „A fost o manevră a lui Constantinescu să exploateze această temă. Nu era de ținuta unei dezbateri electorale.”
În iarna lui 1996, partidul iese de la guvernare, deși câștigă cele mai multe mandate în Parlament. Dimensiunea înfrângerii se vede în scrutinul prezidențial. Emil Constantinescu câștigă la o diferență de peste 1 milion de voturi. Pentru prima dată, lui Ion Iliescu îi piere zâmbetul.
Aflat pentru prima dată în opoziție, PDSR-ul strânge rândurile.
Ion Iliescu: „Atunci am circulat foarte mult prin țară, prin toate județele și am contribuit la procesul ăsta de consolidare politică, organizatorică, a structurilor din teritoriu de partid.”
Privește de pe margine eșecurile unei guvernări de dreapta catastrofale.
În anul 2000, la sfârșit de mandat, dreapta se fărâmițează. Locul lăsat liber este ocupat de Corneliu Vadim Tudor. Cu un discurs extremist în care promite că va elimina corupția cu mitraliera, Vadim Tudor ajunge în turul doi al scrutinului prezidențial. PRM devine al doilea partid din Parlament.
Forțați să aleagă răul cel mai mic, peste 6 milioane de români îl votează din nou pe Ion Iliescu, iar PDSR-ul ajunge să dețină toate pârghiile puterii.
Retras în turnul de fildeș de la Cotroceni, Iliescu îi preda cheile de la partid lui Adrian Năstase. În iunie 2001, PDSR-ul devine PSD, iar Adrian Năstase este confirmat în unanimitate în funcția de președinte. Începe era lui „El Însuși”.
Mircea Geoană: „Un om foarte rafinat, un om erudit. Din păcate au existat și alte tentații care probabil au contat și ele.”
Cristian Tudor Popescu: „Nu știu ce compoziție a fost în creierul domnului Năstase care să-l ducă în zonele astea atât de joase ale umanului în care a ajuns.”
Deşi actul de guvernare pare extrem de eficient, cu o creştere economică record, populaţia simte că nivelul corupţiei este pe măsură. De PSD se lipeşte eticheta de partid al corupţilor.
Adrian Năstase: „Sigur, au fost unele excese, probabil, au fost probleme. Formulă asta cu corupţia, putem s-o judecăm acum. După 10 ani e mai puţină corupţie în România? Nu trebuie să-mi răspundeţi, era o întrebare retorică”.
Acuzat că nu face nimic pentru a-şi tempera oamenii din partid, de la tribună Parlamentului Ion Iliescu declamă nevoia de a destrămă „capitalismul de cumetrie”. O altă eticheta care se lipeşte de propriul sau partid.
Ion Iliescu: „Şi Năstase şi toţi ceilalţi erau cam ameţiţi de succesul guvernării şi şi-au pierdut multe elemente de autocontrol şi de înţelegerea realităţilor (...) În afară de semnalele politice şi astea sunt importante, n-aveam instrumente ca să acţionez nemijlocit”.
În partid mai are totuşi un cuvânt de spus, iar relaţia de putere dintre el şi Adrian Năstase este complicată.
Adrian Năstase: „El avea o structură de oameni care aveau influenţă în partid, se pronunţau în legătură cu problemele din partid, şi unii dintre cei nemulţumiţi de deciziile structurii de conducere oficiale, mergeau ca la un fel de curte de apel la Cotroceni”.
Convins că alegerile din 2004 îl vor propulsa la şefia statului, Năstase îşi pregăteşte din timp urmaşul la conducerea partidului. Îl aduce la sediul din Kiseleff pe protejatul său.
Într-o conferinţă de presă, Victor Ponta declara: „În 2000 am votat cu Isărescu”.
Impus de Adrian Năstase în partid direct din magistratură, Ponta îşi schimbă brusc orientarea politică.
Victor Ponta: „Prima dată când am votat cu PSD a fost în 2000”.
Tot sub conducerea lui Năstase apare în partid un alt viitor preşedinte al PSD-ului: Liviu Dragnea. Racolat de la Partidul Democrat, şef al judeţului Teleorman, Dragnea devine un exponent al unui fenomen care avea să transforme România în patria baronilor locali.
Liviu Dragnea: „Dumneavoastră nu ştiţi, termenul asta a fost inventat la Turnu Măgurele. La Turnu Măgurele a fost o întâlnire în 2001 la care au fost invitaţi atunci şi prefecţi, şi preşedinţi de CJ cu câţiva secretari de stat. Cred că era şi domnul Cozmâncă atunci la întâlnire, şi era domnul Mischie ieşit în faţă primăriei şi a fost fotografiat de cineva, cred că de la Adevărul, asta era sâmbătă, şi luni a apărut pe prima pagină la adevărul „Baron local Mischie". De ce? Pentru că Mischie la acea întâlnire a folosit o expresie proastă. Că după ce s-a certat cu miniştrii a aspus că „banii sunt în pixul meu" sau ceva de genul asta. Şi de atunci s-a rostogolit foarte mult. Că eu am fost baron local...nu ştiu...dacă spuneţi dumneavoastră, vă cred”.
Ion Iliescu: „Credeau că ei sunt stăpânii judeţelor respective. Şi până la urmă s-au plătit asemenea mentalităţi. Asta este lecţia la care toţi trebuie să reflecteze”.
Adrian Năstase: „Ce pot să spun? Eu n-am avut niciodată o relaţie extraordinară cu Oprişan. Dar nu pot să nu remarc faptul că el a câştigat toate alegerile la care a participat”.
Victor Ponta: „Ceea ce şablonul defineşte că baron local, e un om care a candidat direct, şi care a şi câştigat direct. Şi a câştigat de mai multe ori şi n-a putut să fie învins în mod democratic, la vot, ci a fost dat deoparte printr-o altă putere a statului”.
Adrian Năstase: „Va dau exemplu cu Vanghelie. Vanghelie, pentru diverse motive a fost exclus din partid. În 2004 cred şi el a candidat că independent la alegerile din sectorul 5 şi a câştigat că independent. Şi după aceea a revenit în partid. Pentru că până la urmă asta este cel mai bun exemplu pentru a vă arăta că până la urmă alegătorii sunt cei care hotărăsc cine e valabil politic şi cine nu. Dumneavoastră reuşiţi să aduceţi 20.000 de oameni pe un stadion? Nu. nu. Ei, el poate”.
Mircea Geoană: „Fiecare partid are un sentiment de autoprotecţie. E un sentiment natural de trib, în care strângi rândurile şi încerci să stai împreună”.
În 2004, campania electorală a opoziţiei atacă tocmai aceste puncte nevralgice: lipsa reformei interne din partid şi corupţia generalizată. PSD se concentrează în special să scoată în faţă rezultatele guvernării Năstase.
Adrian Năstase: „Ce înseamnă aroganţă până la urmă? În definitiv asta este firea mea. Nu sunt un tip extrem de comunicativ. Nu sunt un tip care să merg în piaţă să dau mâna cu pensionarele care merg la cumpărături. Ştiu. Am o vină din punctul asta de vedere”.
Liviu Dragnea: „Cred că în România nu poate ajunge preşedinte decât un candidat care este autentic şi în al doilea rând să fie charismatic şi să empatizeze cu oamenii. Adrian Năstase avea rezervele lui în a sta foarte mult cu oamenii. El fiind un om care iubeşte oamenii. Dar a avut această reţinere, indusă de alţii, nu-mi dau seama”.
Vestea că Adrian Năstase a pierdut alegerile i-a scos din case pe români.
Tensiunea mocnită din străfundurile PSD iese la suprafaţă după cel de-al doilea tur de scrutin.
Adrian Năstase: „Unii dintre ei considerau că eu am condus partidul cu mâna de fier, că nu aveau destulă libertate în acţiunile lor şi atunci au spus, din moment ce avem guvernarea, scăpăm şi de Năstase că vine Băsescu şi-l ţine izolat acolo, şi ne vedem de treburile noastre”.
La următorul congres PSD de după alegeri se întâmplă un lucru surprinzător. Ion Iliescu, pregătit să se întoarcă la sediul din Kiseleff din postura de lider al partidului, are parte de un contracandidat de ultim moment.
Liviu Dragnea: „Ion Iliescu începând cu ianuarie 2005 a început să meargă prin judeţe să pregătească congresul, nepunându-şi problema că va exista competiţie. Pentru că există o rezoluţie la congres. În timpul asta, Geoană şi cu alţi prieteni ai lui gândeau o strategie prin care la congres să candideze şi să câştige”.
Adrian Năstase: „Ion Iliescu când a venit în sală, la Sala Palatului, s-a aşezat direct pe scaunul celui care conduce şedinţa. În mod normal, eu încă eram preşedinte al partidului, trebuia eu să conduc şedinţa. Chestiunea asta nu a dat bine”.
Cristian Tudor Popescu: „Dar şi întâmplarea îşi are rolul ei în istorie. Ion Iliescu a rostit atunci cuvântul "are cuvântul tovarăşul Năstase!". Am fost în sală atunci. A fost ceva rar. S-a auzit un soi de geamăt aşa...„aaaarrhhgg" în toată sala”.
Adrian Năstase: „Chestiunea asta a sunat foarte rău pentru un partid care timp de patru ani încercase să scape de eticheta de partid comunist”.
Ion Iliescu: „Unii se temeau de venirea mea în partid, pentru că eu exprimam nişte puncte de vedere mai radicale. Geoană era un om care nu cunoştea viaţă de partid, nu cunoştea munca...n-avea experienţă de nici un fel. Şi era un om manipulabil. Şi a fost folosit”.
Mircea Geoană: „Cred că a fost un festival al democraţiei din partid. Cine se gândea că un junior poate să-l înfrângă pe seniorul Iliescu? Cine se gândea că poate să-l înfrângă la o diferenţa de 70 la 30%?”
Schimbarea de la şefia celui mai mare partid din România produce multă emoţie. Oamenii aşteaptă o reforma internă care să scape partidul de corupţi şi de baroni locali, capătă în schimb o transformare a imaginii. În 2006 PSD-ul adoptă culoarea roşie, în dauna celei albastre care aduce aminte de trecutul FSN-ist.
Tot în încercarea de a redresa partidul, Mircea Geoană organizează o întâlnire la Hotelul Confort din Capitală. Miza: debarcarea lui Năstase din partid. E noaptea cuţitelor lungi în PSD.
Mircea Geoană: „Au fost colegi care au spus „hai să-l încurajăm pe Adrian să facă un pas în spate pentru a putea şi el şi noi să depăşim acest moment mai delicat de reputaţie. Au fost alţii care au spus „nu, dimpotrivă, hai să arătăm solidaritate", dar n-a fost vorba de nimic altceva”.
Geoană se străduieşte să scape partidul de relicvele trecutului. După excluderea lui Năstase, în 2007 creează funcţia de preşedinte onorific pentru Ion Iliescu. În acelaşi timp, Marian Vanghelie, personaj controversat, ajunge liderul organizaţiei PSD Bucureşti.
Adrian Năstase: „Asta a fost chestiunea care i-a fost reproşată lui Geoană, pentru că Geoană la un moment dat îl încurajase pe Vanghelie să depăşească toate porţile şi să ajungă un fel de purtător de cuvânt al partidului, ceea ce era exagerat”.
Alegerile parlamentare din 2008 consemnează primul eşec electoral al PSD-ului. Deşi strânge cele mai multe voturi, la numărul de mandate se situează sub PDL. Tot mai multe voci contestă poziţia lui Geoană.
Prilej cu care „micul Titulescu”, văzut în continuare drept omul lui Năstase, îşi face loc spre vârful partidului. Victor Ponta câştigă un post de vicepreşedinte.
Mircea Geoană: „În vremea în care eu conduceam partidul, Victor Ponta avea un culoar excepţional de evoluţie, deşi de multe ori nu prea merită. Era evident că el are un anumit tip de agendă proprie. Tot timpul a jucat la offside, tot timpul era în anturaje care nu erau toate legate de interesul PSD-ului”.
În lume începe criză economică. În România nu se trăieşte bine. Traian Băsescu, tot mai puţin popular, se lupta cu toată lumea. La capătul unei campanii conduse de Viorel Hrebenciuc, în care Victor Ponta joacă rolul purtătorului de cuvânt, candidatul PSD este cotat cu şanse mari de câştig.
Pentru PSD, săptămâna de dinaintea turulul II este una de coşmar.
Mircea Geoană: „Este posibil, dar încă o dată, la tot ce avem că date că sondaje şi că percepţie publică, diferenţa între mine şi dl Băsescu, în turul ÎI în România, era mult mai mare decât ce ar fi putut să perturbe episodul nefericit al vizitei mele la dl Vântu”.
Liviu Dragnea: „Eu am primit în primul rând în noaptea aia sute de telefoane în care oameni spuneau domle...a fost aşa, că şi cum comandantul, mă rog, generalul, cel care-i în fruntea armatei este prins făcând ceva incorect, ceva indecent”.
Mircea Geoană: „Dacă întrebaţi şi făceaţi un sondaj de opinie a două zi după alegeri, cred că 80% dintre români spuneau că alegerile au mers în direcţia mea. A fost ceva profund necurat acolo şi n-a fost legat de flacăra violet”.
Mircea Geoană: „Eu va spun încă o dată că alegerile din 2009 au avut un alt deznodământ la modul real”.
Victor Ponta: „Dacă va uitaţi la liderii partidului, domnul Iliescu a câştigat alegeri şi a pierdut alegeri, pentru că în1996 le-a pierdut, domnul Năstase a câştigat alegeri şi-a pierdut alegeri, eu am câştigat alegeri şi-am pierdut alegeri....domnul Geoană e singurul care le-a pierdut pe toate. Şi poate şi de asta istoria partidului şi istoria noastră instituţională consemnează cei trei lideri”.
Istoria recentă a României îl consemnează pe Geoană drept președintele de-o zi. La următorul congres de după pierderea alegerilor, Iliescu și Năstase revin în prim plan și-l propulsează pe Victor Ponta drept noul lider. În PSD începe un nou scandal.
Adrian Năstase: „Eu mi-am retras candidatura, pentru că era evident o cabală, ca să folosesc termenul domnului Iliescu, și n-avea rost să mă fac de râs, să fiu penibil acolo, să pierd în fața lui Geoana. Era chiar jenant. Și în aceste condiții, Victor Ponta a venit la mine și mi-a zis "Dacă v-ați retras, pot să candidez eu? V-ar deranja?". Nu, nici vorbă. Și el a obținut voturile pe care le aveam eu.”
Mircea Geoană: „Singurul lucru care m-a deranajat a fost că a existat o regie, făcută totalmente lipsită de onestitate. Cel puțin domnul Sebi spune într-o relatare care n-a infirmat-o niciodată, că au instalat camere de luat vederi în cabina de vot de la un congres. Pentru numele lui Dumnezeu, unde suntem aici, controlăm votul oamenilor?”
Iar victoria vine. Ajutat și de tăierile de pensii și salarii pe care cei de la putere le fac pe fondul crizei, PSD, în alianță cu PNL, câștigă alegerile locale și parlamentare cu cel mai mare scor din istoria partidului.
Cu doar câteva luni înainte, opinia publică din România era surprinsă de vestea că Adrian Năstase merge la închisoare. Este primul premier postdecembrist condamnat definitiv.
Justiția începe să trimită după gratii tot mai multe nume de politicieni mari. Odihnioară baroni locali ai PSD-ului, oameni precum Bunea Stancu, Nicușor Constantinescu, Adrian Duicu sau Constantin Nicolescu sunt anchetați, arestați preventiv și trimiși după gratii pentru fapte de corupție. Partidul își clamează nevinovăția și acuză jocurile politice.
Victor Ponta reușește să cadă în picioare după fiecare scandal. Fie că este vorba de plagiatul tezei de doctorat, de falsificarea CV-ului, sau de scena cu celebrul MTO de la Palatul Cotroceni. După multe ezitări, acceptă să candideze pentru funcția de președinte. Ca pe fiecare dintre predecesorii săi, sondajele îl arată favorit. Invincibilitatea este senzația care domină PSD-ul.
Diferența de 1 milion de voturi dintre Ponta și Iohannis din primul tur se topește în câteva zile. Scandalul votanților din diaspora și o campanie exemplară dusă pe Facebook îl propagă pe outsider la Cotroceni.
Alina Mungiu: „Noi alegem în continuare între comunism și anticomunism, asta alegem, între est și vest. De asta au ieșit tinerii și au votat atât de masiv petnru Klaus Iohannis, nu pentru că-i de dreapta.”
În seara alegerilor, pe 16 noiembrie 2014, în sediul din stradă Kiseleff nu se mai mimează victoria. Pentru prima dată în ultimii 25 de ani nu se mai țin discursuri pe scena din fața sediului. Cu protestatarii care-i bat la ușă, Ponta îl felicită pe câștigător și își face ieșirea.
Victor Ponta: „În România ultimelor secole chiar, tradiția este cel care a pierdut, oștenii din jurul noului câștigător trebuie să îi aducă pe o tipsie capul învinsului. Mi-aduc aminte din istorie, Mihai Viteazu l-a învins pe Bathory la Șelimbăr și au venit a doua zi niste oșteni cu capul lui Bathory. Apoi Mihai Viteazu a pierdut, i-au adus lui Basta capul lui Mihai Viteazu... E o cultură la noi, în care cei care au fost în altă tabără... câștigă cineva, Băsescu, Iohannis, domle cum să facem să-i aducem pe tipsie capul învinsului, Adrian Năstase, Ponta... cred că e un handicap al României faptul că învingătorul merge la Cotroceni și învinsul merge la tribunal.”
- Simțiți apăsarea țăviței? Că vi se pregătește ieșirea de pe scena mare?
Victor Ponta: „E normală. E în tradiția românească. Nu s-a schimbat nimic.”
Demisia de la șefia partidului vine pe 12 iulie, într-o scrisoare publicată pe Facebook si adresată colegilor din partid. Audiat de DNA în dosarul lui Dan Șova, Victor Ponta decide să facă un pas în spate și îi cedează șefia partidului Rovanei Plumb. În culise începe iarăși lupta pentru supremație. Liviu Dragnea, retras din funcţia de vicepreşedinte după condamnarea în primă instanță la un an cu suspendare în dosarul referendumului din 2012, organizează o conferință națională în care preia conducerea interimară.
După 15 ani în care a stat în umbra altor președinți, Liviu Dragnea ajunge să fie primul lider din teritoriu care conduce PSD-ul.
Liviu Dragnea: „Mă sensibilizez, unii zic că exagerat de mult, dar asta nu ți-o poți controla. Pur și simplu simți. Chiar dacă par un om dur sau un om inflexibil, mă înmoi foarte repede. Atunci când văd un copil care și-ar dori o jucărie, spre exemplu, și n-o are. Poate sunt mai responsabil în aparițiile publice. Poate nu-mi place să mă hlizesc în aparițiile publice, dar eu glumesc mult, foarte foarte mult.”
În toamna lui 2015 este anunțat congresul la care se va alege noul președinte al partidului. Viitorul este încă neclar.
Victor Ponta: „Știți de câte ori am văzut în ultimii 25 de ani corul celor care spuneau că s-a terminat cu PSD-ul?”
Au trecut 25 de ani de la nașterea celui mai mare partid din România postdecembristă. Un sfert de secol în care românii au învățat diferența dintre comunism și democrație. Și fie că ne place să acceptăm sau nu, cei care au apărut în acest film au fost la un moment dat cei mai importanți oameni din România. Destinul nostru a fost influențat și de deciziile lor. Și atunci când sute de români erau călcați în picioare de mineri în centrul Capitalei, dar și atunci când am sărbătorit intrarea în Uniunea Europeană. Au fost 25 de ani, 9.000 de zile în care România a trăit sub dinastia PSD.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
