ROMÂNIA FURATĂ. IPRS Băneasa, cumpărată la preţ de maşină de lux și cu acte false
Zeci de kilometri de conducte, țeavă dezafectată, cabluri pline de cupru, toate numai bune de furat. Peste opt hectare de teren aflate în inima unui complex de vile luxoase de la marginea capitalei, vânate de oportuniștii imobiliari. Atât a mai rămas din IPRS Băneasa.
La un an de la înfiinaţare, în 1960, guvernul Gheorghiu Dej a decis să extindă Uzina Electronica din Bucureşti și a deschis o sucursală în pădurea Băneasa. Noua filială folosea tehnologie de mare precizie pentru a produce piese de radio și semiconductoare. La doi ani de la înființare, sucursala devine independentă și primește numele de Intreprinderea de Piese Radio și Semiconductori Băneasa - IPRS.
„A fost o floare a industriei româneşti. În cei aproximativ 40 de ani de existenţă a IPRS Băneasa, s-au realizat nişte lucruri de excepţie - automatizările industriale, locomotivele electrice. Astea presupuneau semiconductoare de înaltă performanţă. Erau cam scumpe din străinătate. În aceste condiţii practic s-a creat germenul IPRS Băneasa”, spune Iosif Lingvay, fost inginer la IPRS Băneasa.
După doi ani de funcționare, fabrica face primele exporturi către Franța. Conform presei comuniste a vremii, inginerii români au fost atât de inventivi încât au reușit să proiecteze o piesa electronică într-o oră și să o pună în fabricație în mai puțin de o săptamână.
„IPRS Băneasa a fost vârful. Am dezvoltat un institut propriu de cercetare, de dezvoltare ca produs”, spune Ioan Avram, ministru al industriei în perioada comunistă.
Pâna la începutul anilor 80, fabrica a fost într-o ascensiune continua. A ajuns sa aiba peste 6.000 de angajați și nouă secții de producție. Se întindea pe 15 hectare de teren, la marginea pădurii Băneasa de lângă Bucureşti. Piesele fabricate plecau în Asia, Europa Occidentală și în țările blocului comunist.
„În 84, practic nu făceam faţă la ce solicitări aveam pentru Hong Kong de diode redresoare. Dacă pe vremea aia noi eram competitivi pe piaţa Hong Kongului, acuma Hong Kongul invadează lumea cu asemenea componente. Dar eram competitivi. Le cumpărau de la noi. Se puteau face. S-ar putea şi azi”, spune Iosif Lingvay.
IPRS Băneasa a produs și componente pentru industria militară.
„Închipuiţi-vă pe un tanc, închipuiţi-vă într-o uzină. Noi făceam piese. Echipamentul militar îl făcea unitatea specializată în domeniul respectiv”, povestește inginerul.
Inginerii, puși să convingă angajatele să facă copii
În anii 80, din cauza regulilor impuse de comuniști, inginerii de la IPRS Băneasa au fugit în Elveţia, Belgia sau Statele Unite.
„Dacă vă închipuiţi, inclusiv noi, coordonatori de echipe, aveam sarcină ca să convingem personalul feminin să facă copii”, spune Iosif Lingvay.
Constantin Moldovan a fugit în Elevţia în 1981 după ce, timp de zece ani, a lucrat ca inginer la Băneasa.
„Hotărârea am luat-o în interiorul meu în 1976-1977, când Ceauşescu a dat toată puterea securităţii şi organelor de partid”, spune el.
Constantin Moldovan a lucrat peste 30 de ani tot în domeniul electronicii, pentru elvețieni. După revoluție a încercat să își ajute foștii colegi. În anii 2000 le-a povestit patronilor săi despre IPRS Baneasa, iar aceștia au devenit interesați să preia fabrica.
„Firma mea ar fi putut să cumpere, ar fi vrut să cumpere în vremea aia o asemenea fabrică, o parte din ea”, spune inginerul.
A trimis documentația pentru producția unor componente pe care IPRS urma să le fabrice, iar elvețienii - să le cumpere. Afacerea a picat. După 20 de ani de când fugise din țară, Constantin Moldovan și-a dat seama că în România nu se schimbase nimic.
„Când am revăzut IPRS-ul mi-au dat lacrimile. Iar când am văzut cine conduce şi ce se face acolo, am avut impresia (...) că eram într-o şedinţă de partid din anii 70”, povestește el.
În 1991, prin hotrâre de Guvern, fabrica a devenit societate pe acțiuni, SC Băneasa SA. Mai avea 5.000 de angajaţi. Ultima modernizare a fost în 1992, când una dintre cele nouă secții de producție a fost reechipată. De atunci reprezentanții statului au uitat de ea.
Inginerii de la Băneasa au plecat voluntar, s-au pensionat sau au fost restructuraţi de guvernul Văcăroiu. La sfârșitul anilor 90, fabrica nu avea încă datorii, dar, ca să supravieţuiască, vânduse 8.000 de mp de construcţii. Mai avea doar 2.000 de angajați.
Comenzile de pe piaţa internă s-au redus masiv. Reprezentanţii statului au decis că e mai rentabil să importe piese și aparatură electronică decât să le fabrice la Băneasa.
Fabrica avea nevoie de echipamente noi. Conducerea societăţii s-a hotărât să facă retehnologizarea prin contractarea unui credit.
„A venit Iliescu în vizită de lucru la Microelectronica, a venit şi în Băneasa (...) şi a zis domnule, voi aveţi surse la FPS pentru retehnologizare, de ce îi trimiteţi la bancă? Au proiecte, daţi-le bani”, spune Eugen Popa, fost director la IPRS Băneasa.
„Eu nu puteam să iau decizii. I-am trimis spre structurile de stat care să-i ajute într-un fel sau altul”, spune fostul președinte.
Prima încercare de privatizare
Conducerea fabricii nu a mai luat creditul și nici banii promiși pentru tehnologizare nu i-a primit. În 2002, IPRS avea datorii de peste patru milioane de euro.
În 2002, acționarul majoritar, Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului a decis privatizarea. În doar un an, fabrica își triplase datoriile.
„Privatizarea a apărut ca o necesitate. Ca să reziste, să subziste unităţile economice”, spune Ion Iliescu.
În ianuarie 2003, APAPS avea primele negocieri cu singura firmă interesată, ELMEFA, din Olanda, care, în final, va fi respinsă.
„S-au verificat documentele.Totul a fost în regulă. Şi peste câteva zile ne-au sunat şi ne-au spus: ştiţi, vă respingem oferta, pentru că documentele nu au fost traduse în limba română din limba engleză. Or nu era nicio condiţie stabilită prin lege sau prin caietul de sarcini”, spune Marius Epure, avocat al ELMEFA Group.
Fabrica a ajuns la Omar Hayssam
Negocierile au fost reluate. Olandezii de la ELMEFA, omul de afaceri Ovidiu Tender și firma Ogharit din Siria au depus oferte.
„Am participat la licitaţie şi am fost scoşi din licitaţie pentru că nu aveam obiectul de activitate şi i-au dat-o lui Hayssam”, spune Ovidiu Tender.
În septembrie 2003, IPRS a fost vândută firmei Ogharit, controlată de omul de afaceri sirian Omar Hayssam, iar ceilalți investitori au fost respinși.
„Am făcut ce am făcut şi am dat-o cetăţeanului care a fugit cu berbecuţii. Sigur că a fost un jaf şi este un jaf cunoscut de toată lumea şi mascat cum e mascat şi astăzi”, spune fostul ministru Ioan Avram.
Conform avocatului investitorilor olandezi, Omar Hayssam avea certitudinea ca va câștiga.
„Hayssam mi-a şi spus de vreo două ori aşa, între patru ochi, după ce s-a terminat procedura de negociere: nu vă bateţi capul, că tot eu am să câştig. Totul este rezolvat şi o să câştig”, spune Marius Epure.
Omar Hayssam a plătit integral 204.854 de euro și trebuia să facă investiții de 2,5 milioane de euro. Nu le-a făcut niciodată.
Vânzare cu acte false
La două luni după ce reprezentanţii statului român îi vânduseră fabrica lui Omar Hayssam, cu preţul unei maşini de lux, investitorii olandezi au descoperit ca firma sirianului a câştigat fabrica cu ajutorul unor acte false. Au depus plângere la Parchetul Naţional Anticorupţie.
„Actele depuse de ei, în limba arabă, erau pe câte o pagină... şi traducerile erau vreo două pagini. Le-am luat în limba arabă, aşa cum le-am primit de la tribunal, şi le-am dus la un birou de traducere pe undeva pe o stradă în Bucureşti. (...) Am văzut că era cu totul altceva”, spune avocatul.
Emil Haţegan, în continuare angajat al AVAS, a semnat din partea statului român contractul de privatizare cu firma lui Omar Hayssam. Refuză să comenteze.
Ulterior, AVAS a precizat că un interviu pe tema privatizării IPRS Băneasa ar putea fi interpretat ca o ingerinţă în justiţie.
DNA anchetează privatizarea IPRS Băneasa. Surse judiciare spun că nouă angajaţi sau foşti angajaţi AVAS ar fi vizaţi.
„Angajaţii AVAS nu făceau decât să studieze oportunitatea ca statul să nu piardă, ca acţionar”, spune Teodor Atanasiu, fost președinte al AVAS.
Dosarul privatizării frauduloase a fabricii IPRS Băneasa s-a plimbat timp de peste zece ani pe la mai multe instituţii, după plângerea firmei olandeze: PNA, DIICOT, Parchetul General, Parchetul Curţii de Apel, Parchetul Judecătoriei Sectorului 1, a ajuns la secţia de poliţie a Sectorului 1, ca mai apoi să se întoarcă la DNA.
Plimbați un deceniu prin instanțele de judecată, olandezii cer acum 10 milioane de euro statului român la CEDO.
În 2004, Ministerul Afacerilor de Externe informa anchetatorii că Ogharit Trading Co, firma lui Omar Hayssam, nu avea dreptul să participe la licitaţie: nu avea obiectul de activitate potrivit şi nici experienţa necesară.
Un an mai târziu, datoriile fabricii se ridicau la 12 milioane de euro.
Cele două milioane şi jumătate de euro care trebuiau investiți în IPRS nu au ajuns niciodată în fabrică. Din acest motiv, AVAS a anulat contractul de privatizare, dar sirienii au dat statul în judecată.
„Rezilierea fără notificare a unui contract de privatizare se face numai în cazul în care cumpărătorul nu-şi achită drepturile băneşti”, spune Mircea Ursache, fost director al AVAS.
Instanțele de judecată au anulat definitiv contractul abia în 2007.
În același an, o firmă de audit, SC Gestaco Business SRL, cere insolvența fabricii pentru o datorie de 17.000 de euro. Cu șapte zile înainte de termenul de judecată, IPRS Băneasa plătește datoria, iar firma de audit renunță la cererea de insolvenţă. Totuși, Ion Stanciu, judecătorul care se ocupa de dosar, a declarat insolvența. Avocaţii IPRS Băneasa au contestat decizia, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel. Magistraţii au decis că judecătorul Ion Stanciu greşise. Au trimis dosarul înapoi la tribunal pentru rejudecare, dar, un an mai târziu, acelaşi judecător a declarat falimentul fostei fabrici. Ion Stanciu a fost arestat în mai 2014 pentru luare de mită şi trafic de influenţă în cazul altor insolvenţe.
Pe lista creditorilor s-au înscris chiar firme în care Omar Hayssam a fost acţionar, dar au fost respinse de la masa credală. Firmele controlate de sirian cereau aproape 700.000 de euro pentru bilete la ordin şi avansuri de numerar.
Chiriaşii de pe platforma industrială au cerut să cumpere terenurile pe care le închiriaseră de la IPRS. Le venea în ajutor o hotărâre de guvern care sprijinea întreprinderile mici şi mijlocii. Procesul în sine a fost tărăgănat, iar chiriaşii purtaţi între instanţele de judecată şi lichidatorul judiciar al fabricii.
Acuzații de mită
„Ne-au dus aşa, ca pe neştiutori. Până la urmă am reuşit, am cumpărat”, spune Milan Peleanu, proprietar de teren la IPRS Băneasa.
Lichidatorul judiciar a fost obligat de instanţă, anul trecut, să vândă un teren de 1800 de mp. Contactat telefonic de reporterii DIGI24, Ion Popescu pare că a uitat ce a vândut de la IPRS Băneasa.
„Eu v-am spus că nu sunt vândute. S-a vândut înainte de deschiderea procedurii de insolvenţă. Luaţi informaţii de la AVAS”, a spus el.
Grecul Vasilis Moustakis a închiriat la începutul anilor 2000 o hală de la IPRS Băneasa. Apoi a cumpărat-o şi a pornit o afacere. Aceasta s-a extins și Vasilis Moustakis avea nevoie de un spaţiu mai mare. A făcut degeaba nenumărate solicitări, chiar şi în instanţă, ca lichidatorul judiciar să îi vândă hale. Revoltat, anul trecut a făcut o plângere penală la DNA care a început urmărirea penală a lichidatorului judiciar Ion Popescu şi a fostului director IPRS Băneasa, Gheorghe Lifu.
Vasilis Moustakis susţine că directorul Gheorghe Lifu i-ar fi cerut 600.000 de euro ca să-l convingă pe lichidatorul judiciar să-i vândă terenurile.
Contactat telefonic de reporterii DIGI 24, Gheorghe Lifu spune că acuzațiile sunt nefondate.
„E o glumă? (...) Să se ducă în instanţă, sau să se ducă unde vrea el cu afirmaţiile astea”, a spus el.
Vasilis Moustakis nu este singurul care spune că fostul director i-a cerut bani. Milan Peleanu a vrut şi el să cumpere terenuri la IPRS Băneasa şi ar fi păţit acelaşi lucru.
Trebuia să mă ajute să cumpăr magazia asta de-aci, cu condiţia să îi fac un cadou. Un cadou important, ceva de aur, un cadou de valoare”, spune el.
Gheorghe Lifu şi lichidatorul judiciar au avut şi alte soluţii financiare pentru IPRS Băneasa. Pe lista creditorilor se afla şi societatea Supreme Estate SRL. Dacă, iniţial, IPRS Băneasa i-a vândut terenurile pe care se aflau chiar birourile directorului, tot IPRS Băneasa le-a închiriat mai apoi.
„Intrarea, clădirea din faţă, propriile birouri le-a vândut, pe urmă a plătit chirie”, spune Milan Peleanu.
Când a intrat în insolvență, IPRS mai avea doar 9,4 de hectare de teren din cele peste 14 din anii 80 şi era evaluată la peste 40 milioane de euro. Deşi lichidatorul judiciar spune că nu a vândut niciciun teren, anul trecut IPRS Băneasa mai avea doar 8,7 de hectare şi era evaluată la sub opt milioane de euro. La un calcul simplu, 7000 de mp din fosta fabrică nu mai există. Nicio evaluare a IPRS Băneasa nu menţionează subteranul plin de ţevi dezafectate şi cabluri electrice, toate bune de valorificat. Ultimele terenuri şi hale au fost scoase la vânzare anul trecut, cu un preţ de 9 milioane de euro. Lichidatorul judiciar ar încasa 10% din valoarea tranzacţiei.
IPRS Băneasa a rămas o amintire în domeniul electronicii și electrotehnicii. Inginerii au emigrat, echipamentele au dispărut, o parte din teren a fost vândut. Fabrica există încă: are datorii de peste șase milioane de euro și două dosare penale. Unul pentru privatizare frauduloasă și unul pentru gestionarea frauduloasă a patrimoniului imobiliar. Ambele s-au realizat cu ajutorul angajaților statului român.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
