România furată | Institutul care a proiectat Transfăgărășanul, privatizare mascată cu girul autorităților
Proiectarea şoselei şerpuite la peste 2.000 de metri altitudine este cea mai mare realizare a singurului institut al lemnului din România. Drumul, care face legătura între Muntenia şi Transilvania, traversează Munţii Făgăraş pe o distanţă de 91 de kilometri. Şoseaua, unică în lume, a fost rezultatul unei munci de patru ani de cercetare, studii şi proiectare şi a fost inaugurată pe 20 septembrie 1974.
„În anul 1971, la etajul trei al clădirii principale în institut, scria foarte mare Transfăgărăşan. (...) Nişte oameni profesionişti, care au stat zile întregi pe ploaie şi pe zăpadă, ca să adune date să proiecteze această operă de artă”, spune Ion Ciurea, director INL 1993 – 2008.
Primul pilon pentru industria lemnului în România a fost pus în 1933, la Institutul de Cercetări şi Experimente Forestiere. Din 1970, de industria forestieră s-a ocupat Institutul de Cercetări şi Proiectări pentru Industria Lemnului, iar din 1992 Institutul Naţional al Lemnului (INL). Aici s-au creat 50 de combinate de prelucrare a lemnului şi peste 2.500 de centre de exploatare în cei 80 de ani de cercetare.
„Orice fabrică din industria lemnului, pornind de la cherestea şi până la fabrici de mobilă, trecând prin tot produsul tehnologic. Fiecare judeţ avea câte un combinat de industria lemnului. Fiecare combinat de industria lemnului avea de la cinci fabrici în sus. Fabrici de cherestea erau o droaie. Exploatări forestiere erau. Institutul a proiectat peste 40.000 de kilometri de drumuri forestiere”, spune Ion Ciurea.
„Institutul venea, făcea studiul de fezabilitate, calcula, începeam de la drumuri forestiere, calculam masa lemnoasă necesară pentru ca fabrica să fie rentabilă, apoi construiam fabrica de la zero (...) Era un input-output, privit ca sistem cibernetic, în care pe de-o parte intra lemnul, ca buştean, iar pe partea cealaltă ieşea mobila”, spune Dan Copăcean, director general al INL 2009 – 2014.
În perioada comunistă, cifra de afaceri şi profitul INL erau impresionante.
„Institutul era deosebit de profitabil şi era, de asemenea, o pepinieră pentru toţi absolvenţii. Aveam atunci peste 2.600 de angajaţi, în 18 localităţi, care erau în întreaga ţara. Proiectau un tip de mobilier, apoi acesta era testat şi introdus în fabrici, în aşa fel încât el era sigur pentru cetăţean. Practic, tot ce însemna mobilă şi mergea la export trecea pe la institut”, adaugă Dan Copăcean.
Fiecare comodă sau şifonier care a ieşit pe poarta unei fabrici româneşti pentru piaţa internă sau pentru export a primit avizul specialiştilor de la INL. Şi înainte, şi după 1989.
„Produsele care se realizau în România de mobilier, conform reglementărilor internaţionale, trebuiesc testate şi acestea se testau în cadrul Institutului Naţional al Lemnului”, afirmă Aurica Sereny, preşedinte Asociaţia Producătorilor de Mobilă din România.
Combinate din China, proiectate de specialiști români
Inginerii de la INL au proiectat combinate şi fabrici de mobilă şi în alte ţări foste comuniste şi în Europa capitalistă. Fostul director Ionel Ciurea a construit, de la zero, două combinate în China. În prezent, ele domină piaţa mondială a mobilei.
Tranziţia la capitalism nu a fost uşoară. În primii ani după Revoluţie, institutul este pasat între mai multe ministere. În timp ce actele se schimbă, pierde mai multe imobile, atât în Bucureşti, cât şi în ţară.
Declinul INL începe în 1993, după ce ministerul Ştiinţei, cel care coordona activitatea institutului, a fost desfiinţat. Numărul angajaţilor scade de la 2.600 la 2.000.
Cifra de afaceri scade şi ea odată cu desfiinţarea Consiliul de Ajutor Economic Reciproc. Înfiinţat la iniţiativa URSS, CAER cuprindea mai multe ţări socialiste, iar România exporta o mare parte din producţia de lemn, mobilă şi cherestea.
„Deciziile politice din 97, de pildă liberalizarea exporturilor la buşteni a dus la o creştere extraordinară, fulminantă a preţului la cherestea, a preţului la mobilă. Atunci fabricile au început să scape de oameni”, spune Dan Copăcean, director general al INL 1993 – 2008.
La începutul anilor 2000, pentru a redresa situaţia economică, conducerea de la acel moment decide să vândă mai multe imobile.
„S-a vândut locaţia din Ziduri între vii, s-a vândut Floreasca, unde aveam peste 15.000 de metri, s-au vândut filialele din ţară, aproape toate filialele”, adaugă Dan Copăcean.
Acumularea datoriilor
În timpul guvernului Adrian Năstase, INL mai rămâne cu aproximativ 500 de angajaţi. Începe să acumuleze datorii la bugetul de stat.
„După aceea din penalizări şi din penalităţi la penalităţi s-au mărit”, spune Ion Ciurea, director INL 1993 – 2008.
În 2004, Executivul decide să şteargă datoriile mai multor institute pentru a le pregăti de privatizare. AVAS cere unui expert să le stabilească, prin control, valoarea de piaţă.
„La noi controlul a durat aproape doi ani. Era institut mare”, adaugă Ion Ciurea.
La momentul controlului, INL avea 10 hectare de teren într-o zonă aflată în plină expansiune imobiliară. Evaluatorul stabileşte că institutul valora 40 de milioane de euro, în timp ce datoriile se ridicau la 3,5 milioane de euro.
„Jumate din institute care au terminat până la data de, cât era el în funcţie, le-au fost şterse toate datoriile şi probabil că trăiesc şi acum, iar cealaltă jumătate, printre care ne-am numărat şi noi, nu ne-a fost ştearsă nicio datorie. Având datorii, nu puteam să particip la licitaţii. (...) În loc să te ajute statul, că noi eram acţionari ai statului (...) Eu nu pot să pricep treaba asta. În loc să mă ajuţi, să scap de datorii, tu mă înfunzi ca să nu mai pot participa ca să iau lucrări?”, se întreabă Ion Ciurea, director INL 1993 – 2008.
Interesul lui Omar Hayssam
Primul care se arată interesat de cumpărarea INL este omul de afaceri sirian Omar Hayssam. El avea deja o fabrică de cheresta la Nehoiu.
„Se ştia deja că institutul se va vinde către un arab. Nu a fost întâmplător faptul că Omar Hayssam, prin 2005, se plimba prin institut admirând clădirile”, spune Dan Copăcean, director general al INL 2009 – 2014.
Pe 5 aprilie 2005, Omar Hayssam este reţinut pentru terorism, iar afacerea cade.
Fostul director Ion Ciurea a negociat, între 2006 şi 2007, cu unicul acţionar, AVAS, privatizarea institutului. Cerea expres ca INL să rămână institut de proiectare şi cercetare.
„Le-am zis că eu voi trece în caietul de sarcini, dacă se ajunge la licitaţie, că institutul trebuie să-şi păstreze embrionul şi sămânţa de cercetare şi proiectare în industria lemnului”, afirmă Ion Ciurea.
Cu toate acestea, AVAS nu face niciun demers pentru vânzarea pachetului majoritar de acţiuni al INL.
„Mulţi au fost interesaţi de INL, domnule reporter. Mulţi veneau. Dar nu puteam să dibuiesc pe nimeni că are interes să-l menţină ca institut. E clar că 90% nu veneau să-l ţină ca institut”, mai spune fostul director.
Vânzătorul de cafea devenit director general
Pe 30 ianuarie 2008, Ion Ciurea este înlocuit de la conducerea INL cu Alina Doreli Voicu. La şefia unicului acţionar, AVAS, este Teodor Atanasiu.
„Voicu Doreli Alina, pur şi simplu, s-a prezentat cu un CV la AVAS şi au numit-o director general la institut. Dânsa ne-a spus că până atunci vânduse panetone şi cafea”, declară Dan Copăcean, director general al INL 2009 – 2014.
La trei săptămâni de la preluarea funcţiei, pe 20 februarie 2008, Alina Doreli Voicu cere, în scris, Administraţiei Fiscale a Sectorului 2 să-i elibereze un certificat cu datoriile pe care INL le are către bugetul de stat.
Pe 3 martie 2008, află că INL are de plătit echivalanetul a trei milioane şi jumătate de euro taxe, impozite şi penalităţi. Institutul e pus sub sechestru de ANAF.
Patru zile mai târziu, omul de afaceri libanez Said Baaklini anunţă INL că are intenţia de a prelua pe numele său datoria institutului către ANAF.
Înainte să aibă o aprobare scrisă din partea Consiliului de Administraţie al INL sau al AVAS, Said Baaklini achită pe 10 martie 2008 datoria INL-lui la ANAF. Şeful Fiscului este Daniel Chiţoiu.
„Ăla a plătit exact la centimă datoria. Iară e o treabă care nu e în regulă. Cum a ştiut? De unde a ştiut? (...) La mine n-a apărut omul ăla. Totul s-a întâmplat într-o săptămână”, își amintește Ion Ciurea, director INL 1993 - 2008.
„Institutul Naţional al Lemnului nu şi-a plătit impozitele şi taxele, le-a plătit Baaklini în locul lor şi a rămas ca institutul să fie dator lui şi nu ANAF-ului. ANAF-ul nu putea să refuze încasarea banilor”, afirmă Teodor Atanasiu, vicepreşedinte PNL, fost preşedinte AVAS.
„Prin vânzarea creanţei către o persoană fizică de către ANAF, avem în faţă o formă mascată de privatizare, care este în afara legii. Că prin complicitate cu organisme ale statului se transferă o creanţă unei alte entităţi care nu are un raport juridic cu noul debitor”, spune Mircea Ursache, preşedinte AVAS 2008 – 2009.
Privatizarea mascată către un cetățean arab
A doua zi după achitarea creanţei, Said Baaklini printr-un executor judecătoresc cere conducerii INL o întâlnire pe 17 martie 2008 pentru a stabili cum îşi recuperează banii de la institut.
Directorul Alina Doreli Voicu amână întrevederea pentru data de 24 martie 2008. Convoacă consiliului de administraţie pentru a-l informa asupra situaţiei şi pentru a stabili modalitatea de plată.
Pe 18 martie 2008, consiliul de administraţie al INL informează conducerea AVAS despre situaţia creată, pentru a analiza şi a lua o decizie. Punctul lor de vedere: „Nu a existat o încuviinţare a efectuării plăţii în numele şi în contul societăţii de către CA/conducerea executivă a SC INL SA şi nu există un raport juridic între cele 3 părţi: Said Baaklini - SC INL SA – ANAF”.
Pe 19 martie 2008, ANAF ridică sechestrul asupra bunurilor institutului. Pe 10 aprilie 2008, direcţia juridică din AVAS comunică INL-ului că, oficial, institutul îi era dator lui Said Baaklini şi nu mai avea nicio obligaţie către ANAF.
„Cum este posibil ca, în situaţia în care cumpărând o creanţă şi devenind acţionar la societate, statul să nu mai poată exercita operaţiunea de privatizare? Acest lucru poate crea un precedent extraordinar de periculos”, declară Mircea Ursache, preşedinte AVAS 2008 – 2009.
AVAS cere conducerii INL să negocieze o modalitate de rambursare a creanţei.
„Cu o viteză de asemenea suspectă a înregistrat în contabilitate noul proprietar al creanţei”, adaugă Mircea Ursache.
Datoria trebuie plătită
Pentru asigurarea asistenţei juridice în această situaţie, INL, prin managerul Alina Doreli Voicu, încheie, pe 24 aprilie, fără licitaţie, un contract cu societatea de avocaţi Gorghiu, Pop şi Asociaţii, care trebuia să consilieze conducerea în toate dosarele institutului. Casa de avocatură menţine punctul de vedere al AVAS privind noul creditor.
„În momentul în care Baaklini a devenit proprietarul creanţei, s-a dus la Institutul Naţional al Lemnului şi le-a spus: băi, băieţi, aveţi trei variante. Îmi daţi banii. 2 - Creşteţi capitalul social şi mă faceţi acţionar cu valoarea creanţei. 3 - Îmi daţi un activ de valoarea creanţei. Cei de la Institutul Naţional al Lemnului nu au vrut să facă niciuna din astea trei şi atunci şi-au angajat o firmă de avocatură să-i reprezinte. Firma de avocatură, firesc şi normal, le-a spus băi, băieţi, una din cele trei tot trebuie să o faceţi. Că aşa e într-o societate civilizată, când ai o datorie trebuie s-o plăteşti”, susține Teodor Atanasiu, vicepreşedinte PNL, fost preşedinte AVAS.
Pe 5 mai 2008, consiliul de administraţie al INL recunoaşte calitatea de creditor a lui Said Baaklini.
„Şi fostul consiliu de administraţie format numai din angajaţi AVAS şi AVAS-ul au recunoscut că avem această datorie la Baaklini”, spune Dan Copăcean, director general al INL.
Imediat, omul de afaceri libanez notifică INL ca în 25 de zile să-i achite datoria. Pe 28 mai 2008, conducerea INL aprobă ca modalitate de rambursare a creanţei plata în rate pe 25 de ani. Baaklini respinge propunerea şi dă INL în judecată. Pe 2 iunie 2008, instanţa decide irevocabil în favoarea institutului.
„Nu există nici măcar indicii cu privire la motivul pentru care reclamantul a făcut plăţile invocate, astfel că nu se poate stabili natura juridică a raporturilor dintre părţi generate de plata sumelor respective”, se arată în decizia Tribunalului Bucureşti.
Deciziile în instanță
Pe 22 iulie 2008, Baaklini deschide un nou proces. Motivează că, după decizia instanţei, a descoperit înscrisuri noi prin care INL recunoaşte expres obligaţia de plată. Pe 29 septembrie 2008, instanţa decide în favoarea lui Baaklini.
„Din cuprinsul Hotărârii nr.12/28.05.2008 adoptată de Consiliul de Administraţie, al adresei nr.21648/02.04.2008 a acţionarului unic AVAS şi din punctul de vedere exprimat de către directorul general şi consemnat în procesul verbal din data de 01.08.2008 întocmit de executorul judecătoresc Georgeta Raportoru şi semnat de părţi, rezultă asumarea în mod expres de către debitoare, prin organele sale statutare, a obligaţiei de plată a sumei de 13.372.659 lei”, se arată în decizia instanţei în al doilea dosar.
Judecătoarea din acest dosar menţionează în decizie că apărătorul institutului a lipsit în ziua decisivă, exact când trebuia să susţină punctul de vedere al institutului.
„Atunci, ei au spus hai s-o tergiversăm! Cum o tergiversăm? Nu vă prezentaţi la proces, ca să ne mai dea un termen. (...) Ei nu s-au prezentat, judecătorul nu le-a mai dat un termen, a judecat pe acte şi nu în prezenţa avocaţilor şi despre asta a fost vorba. Nu s-a prezentat firma la solicitarea beneficiarului, Institutul Naţional al Lemnului”, afirmă Teodor Atanasiu.
„Acea conducere a companiei a stat pasivă. Am senzaţia că la un moment dat cei din conducerea INL-ului au avut chiar interesul de a rămâne cu noul acţionar”, susține Mircea Ursache, preşedinte AVAS 2008 - 2009.
Abia o lună mai târziu, conducerea INL informează AVAS că a pierdut procesul. Casa de avocatură spune că şi la ea a ajuns vestea foarte târziu.
„Despre existenţa celui de-al doilea dosar am fost încunoştinţaţi abia pe data de 22.10.2008, când INL ne-a transmis, via fax, Sentinţa comercială nr. 9950/29.09.2008. Astfel, în cel de-al doilea dosar am fost mandataţi expres doar să exercităm calea de atac (cerere în anulare) împotriva sus-menţionatei sentinţe. În acel dosar INL nu a mandatat niciun avocat, neexistând nicio împuternicire avocaţială depusă în acest sens. INL nu a informat SCA în niciun mod cu privire la existenţa dosarului 28129/3/2008 anterior pronunţării sentinţei, astfel încât absenţa unui reprezentant legal ori convenţional de la termen nu poate fi în niciun fel imputată SCA Gorghiu, Pop şi Asociaţii”, au fost precizările avocatului Tudor Octavian Pop.
Avocat Alina Gorghiu
Societatea civilă de avocaţi Gorghiu, Pop şi Asociaţii a fost înfiinţată pe 1 ianuarie 2005 de către trei avocaţi: Alina Gorghiu, actual co-preşedinte a PNL, Bogdan Olteanu, fost membru al PNL, actual viceguvernator al BNR, şi Tudor Octavian Pop, membru PNL.
În momentul în care Gorghiu, Pop şi Asociaţii a primit fără licitaţie contractul de la INL, Alina Gorghiu era consiliera personală a lui Teodor Atanasiu, preşedintelui AVAS, instituţie care era unic acţionar al INL.
Digi24 a cerut Alinei Gorghiu un punct de vedere filmat cu privire la acest contract şi la modul în care casa de avocatură a apărat interesele INL, dar actualul copreşedinte PNL a refuzat. Ne-a transmis prin SMS că, în momentul în care INL a atribuit contractul, nu mai era membru al casei de avocatură. Baroul confirmă: „Prin decizia nr.1969 / 19.07.2007, s-a aprobat suspendarea la cerere din profesie a d-nei avocat Gorghiu Alina-Ştefania începând cu 17.07.2007”.
Conducerea Baroului Bucureşti mai precizează pentru Digi24 că Alina Gorghiu s-a întors în firma de avocatură Gorghiu, Pop şi Asociaţii începând cu 1 ianuarie 2009. Momentul a coincis cu plecarea sa de la AVAS, din poziţia de consilieră a fostului preşedinte al acestei instituţii, liberalul Teodor Atanasiu.
„Dacă legiutorul spune că nu e conflict de interes înseamnă că nu e”, spune Teodor Atanasiu, vicepreşedinte PNL, fost preşedinte AVAS.
Avocat Bogdan Olteanu
În 2008, când INL a atribuit direct contractul firmei Gorghiu, Pop şi Asociaţii şi când s-au derulat cele două procese cu Baaklini, Bogdan Olteanu era preşedintele Camerei Deputaţilor şi totodată asociat în această societate de avocatură.
Baroul Bucureşti precizează că Bogdan Olteanu s-a retras din societatea de avocatură abia pe 11 octombrie 2009, când a fost numit viceguvernator la BNR.
Într-un răspuns pentru Digi24, Bogdan Olteanu precizează: „Pe întreaga perioadă în care am exercitat mandatele de ministru, respectiv de Preşedinte al Camerei Deputaţilor, nu am derulat nicio activitate în calitate de avocat, înţelegând prin aceasta că nu am derulat activități de consultanţă, asistenţă ori reprezentare juridică, nu am reprezentat societatea în relaţii cu terţi, nu am participat la procesul decizional în cadrul societății și nu am realizat venituri din exercitarea profesiei de avocat. Rațiunea acestei stări de fapt a fost obligația legală pentru perioada în care am fost ministru, respectiv judecata etică personală pentru perioada în care am fost Preşedinte al Camerei. Având în vedere cele arătate, nu dețin și ca atare nu sunt în măsură să vă dau informații despre chestiuni ce țin de activitatea societății de avocatură invocate, în primăvara lui 2008, perioadă în care, repet, alesesem să nu desfășor niciun fel de activitate profesională ca avocat.”
Șpaga de un milion de euro
După ce a câştigat procesul cu INL, Said Baaklini a început executarea silită a institutului. La ultima evaluare, din 2008, Institutul valora 32 de milioane de euro.
În 2009, la conducerea AVAS ajunge Mircea Ursache. El o înlocuieşte pe Alina Doreli Voicu cu inginerul Dan Copăcean care a început negocieri cu Saaid Baaklini.
„Când am discutat direct cu domnul Baaklini, dânsul mi-a arătat raportul de evaluare, cum a ajuns la el nu ştiu, mi l-a arătat şi mi-a spus: Doctore, mie mi s-a spus chestia asta: mai exact, valorează 32 de milioane, îl cumperi cu 3,5 milioane euro şi dai un milion şpagă, euro”, își amintește Dan Copăcean, director general al INL 2009 – 2014.
Numire pe criterii politice
Tot atunci, Corpul de Control al premierului Boc face o anchetă la institut. Ajunge la concluzia că Alina Doreli Voicu fusese numită pe criterii politice, la recomandarea PNL Bucureşti.
„Reporter: Doamna Alina Doreli Voicu mai este membru PNL?
Teodor Atanasiu: Cine? Cum o cheamă?
Reporter: Alina Doreli Voicu.
Teodor Atanasiu: Nu ştiu. Habar n-am. Alina Doreli Voicu nu ştiu, nu cunosc. La conducerea INL nu s-au făcut numiri pe criterii politice, deci n-a fost susţinută de PNL.”
Mai mult, inspectorii guvernamentali spun că printre primele decizii luate de Alina Doreli Voicu în funcţia de manager se numără angajarea surorii sale, Claudia Balalia, concomitent cu concedierea celor 14 cercetători care mai lucrau aici.
„Nu avea facultate terminată, nu avea nimic. A pus-o director marketing, cu un salariu de trei ori mai mare decât cel al unui cercetător ştiinţific. Ea până atunci ne spunea că ar fi vândut celofan”, spune Dan Copăcean, director general al INL 2009 – 2014.
„Doamna directoare când a venit, mi-a propus să fiu consilierul ei. După două zile mi-a micşorat salariul la nouă milioane de lei, cum era pe-atuncea, adică portarul avea cu 50 de lei mai mult decât mine”, spune Ion Ciurea, director INL 1993 – 2008.
Corpul de control a ajuns şi la concluzia că ANAF ar fi încălcat legea. Agenţia ar fi trebuit să negocieze cu INL plata restanţei şi să informeze institutul că Saaid Baaklini vrea să achite datoria.
„În data de 15 martie, mă trezesc cu o factură de două miliarde lei vechi la gaz, pe care n-o plătise Voicu. Nu era o problemă. Atâta doar că pe 17 martie, mă trezesc cu ANAF-ul, care mi-a închis conturile, deşi le-am arătat că la sfârşitul lunii urma să încasăm 30 de miliarde de lei vechi. Deci, aveam de unde să plătim. I-am rugat, domle, nu-mi închideţi conturile, că-mi blochezi activitatea! Nu, aşa trebuie”, spune Dan Copăcean, director general al INL.
Decizie greşită a AVAS şi a casei de avocatură
„Deşi erau în vigoare prevederile articolului 1, punctul 16, din OUG nr.19/2008, pentru modificarea OUG nr.92/2003, privind Codul de Procedură Fiscală, care prevăd că în situaţia în care ANAF intenţionează să cesioneze creanţele fiscale, notifică debitorul asupra intenţiei sale, nici Direcţia Generală Juridică a AVAS şi nici Societatea de avocaţi Gorghiu, Pop şi Asociaţii nu le-au invocat, pentru ca INL SA să nu recunoască calitatea de creditor a lui Said Baaklini”, se arată în raportul de control al Guvernului.
Alina Doreli Voicu era, anul trecut, cenzor la Administraţia Domeniului Public Bucureşti, societate unde acţionar majoritar este Primăria Sectorului 3, cu 94.95%, restul acţiunilor fiind în posesia Rosal Grup SA. Conducerea acestei firme a refuzat să ne ofere informaţii despre Alina Doreli Voicu.
„Paznic: E pe teren, îmi daţi o carte de vizită şi vă sună ei.
Reporter: Cu doamna cenzor Alina Doreli Voicu putem vorbi?
Paznic: Eu cu cine am vorbit acuma o să vă sune dânşii.”
La Registrul Comerţului, Alina Doreli Voicu figurează ca acţionar la trei firme, FGC Activ Grup SRL, Mara Pro D.M.G. Grup SRL şi Dolci E Cibo Holding SRL. Prima firmă se ocupă cu comerţul de cozonaci, cafea, biscuiţi şi cipsuri.
Nici actuala conducere a Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului, fostul AVAS, nu a fost de acord cu un interviu filmat.
„AAAS nu deţine informaţii referitor la modul şi procedura prin care domnul Said Baaklini a cumpărat creanţa pe care ANAF o deţinea la INL SA Bucureşti. Menţionăm că AAAS nu şi-a dat acordul pentru valorificarea creanţelor pe care ANAF le deţinea la SC INL SA Bucureşti. Pentru a afla răspunsul la aceste întrebări vă sugerăm să vă adresaţi la A.N.A.F.”, a precizat Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului – AAAS.
Refuzul de a vorbi al celor implicați
Digi24 a solicitat şi conducerii ANAF un punct de vedere, dar nu am primit niciun răspuns. Declinul INL era abia la început. La jumătatea anului 2009, în plină criză imobiliară, Said Baaklini cere o nouă evaluare a institutului. De la 32 de milioane de euro, valoarea institutului coboară la 2,8 milioane de euro, cu 700.000 de euro mai puţin decât avea omul de afaceri libanez de recuperat.
Pe 14 decembrie 2009, instanţa aprobă, la cererea AVAS, intrarea în insolvenţă a INL şi o nouă evaluare a activelor. A doua zi, omul de afaceri libanez trece la executarea silită a institutului pentru a-şi recupera creanţa. El cere vânzarea integrală. Procedura este blocată de decizia de intrare în insolvenţă.
În ianuarie 2010, un nou evaluator, numit de instanţă, stabileşte că INL valorează 12 milioane de euro. În tot acest timp, Institutul îşi continuă activitatea, fără ca angajaţii să aibă lumină şi căldură.
Din momentul ăla a început tragedia pentru noi, pentru că nu mai puteam lua comenzi”, spune Dan Copăcean, director general al INL.
Între timp, Said Baaklini vinde creanţa pe care o are la INL către firma BCS Secure Investments SRL, societate înfiinţată pe 21 aprilie 2008. El deţinea 33,33% din acţiuni, restul de 66,66%, fiind în posesia unui offshore din Cipru, Potts Enterprises Limited.
După patru luni, pe 22 august 2008, Baaklini iese din firmă şi îşi cesionează acţiunele către un offshore din Panama, Scottsdale Business Corporation.
BCS Secure Investments SRL vinde creanţa în vara lui 2011 unui om de afaceri libanez, Bachir Wissam. Acesta este un interpus în mai multe afaceri controlate de Said Baaklini. Bachir Wissam a fost administratorul societăţii Libarom Agri, în perioada 8 decembrie 2010 - 10 martie 2011.
Libarom Agri este deţinută în proporţie de 94% de Said Baaklini, cel care o şi administrează. Prin această firmă, Said Baaklini a cumpărat pe 31 august 2010 patru motoare de la UCM Reşiţa cu 250 de milioane de euro, preţ supraevaluat de 50 de ori. Scopul ingineriei financiare l-a constituit o returnare ilegală de TVA de 60 de milioane de euro. Said Baaklini a fost condamnat în acest dosar pe 18 decembrie 2015, la patru ani şi jumătate de închisoare.
În primul buletin de insolvenţă al INL, din 26 august 2011, Institutul are datorii totale de 4,1 milioane de euro. 93,4 % din totalul datoriei, adică 3,8 milioane de euro, erau către Bachir Wissam. Restul erau salariile angajaţilor şi datorii către furnizori.
Pe 16 noiembrie 2011, Tribunalul Bucureşti decide intrarea în faliment. Pe 11 octombrie 2012, institutul e scos la vânzare pentru patru milioane de euro.
La sfârşitul anului 2013, INL este vândut pe bucăţi către trei firme controlate de oameni de afaceri arabi. Cel care a negociat tranzacţiile a fost Remus Borza, prin firma sa de insolvenţă Assistance Insolve. Nici el nu a vrut să ne ofere un interviu filmat.
Remus Borza a fost condamnat în februarie 2015 la un an de închisoare cu suspendare, deoarece a fost găsit în conflict de interese. Firma sa de insolvenţă, care era administrator judiciar la Hidroelectrica, a încheiat contracte de asistenţă juridică cu casa de avocatură unde Borza era asociat.
IRMEX SA, firmă controlată de omul de afaceri arab Ali Madadi, a luat o bucată din institut cu 1.632.954 de euro. Romanel Internaţional Group SA, societate controlată prin două offshore-uri reprezentate de Faisal Badr Eddin Sinno - Universal Trading Company S.A.L. din Liban şi Universal Trading CO T.S. Corp din Panama, a achiziţionat o altă bucată cu 2.390.000 de euro. Restul a fost adjudecat cu 1.250.000 de euro de către Supreme Imex SRL, firmă deţinută de offshore-ul Bolero Investments Limited din Regatul Unit, care e reprezentat de sirianul Khalil Alkhoury.
În toamna anului trecut, în curtea institutului se făceau forări, pentru a se vedea ce clădiri se pot ridica pe respectivul teren.
„Forăm în ideea să vedem ce se găseşte jos. Ce se construieşte n-avem de unde şti noi”, spune un muncitor.
Acum două săptămâmi, clădirile INL au început să fie dărâmate pentru a face loc unor clădiri de birouri.
„Concluzia firească este că ne aflăm în faţa unei forme mascate de privatizare, care s-a făcut în detrimentul statului român”, spune Mircea Ursache, preşedinte AVAS 2008 – 2009.
Digi24 a luat legătura şi cu Said Baaklini, care în momentul de faţă e încarcerat, dar conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor ne-a transmis că omul de afaceri libanez nu doreşte să ne ofere un interviu.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
