ROMÂNIA FURATĂ. Cazul Mechel – cum au ajuns rușii să controleze mare parte din siderurgia românească
Județul Dâmbovița, august 1970. În planurile de dezvoltare trasate de comunişti, județul Dâmbovița trebuia industrializat. Printr-o hotărâre a consiliului de ministri, este inființată, ca pilon principal pentru întreaga zonă, "Uzina de Oțeluri Aliate".
„Problema siderurgiei românești este una care, într-un fel, ar putea fi caracterizată ca un miracol in deșert”, spune Gheorghe Zaman, directorul Institutului de Economie Națională.
Din 1975, comuniștii adaugă secții noi mastodontului, iar uzina devine Combinatul de Oțeluri Speciale Târgoviște. Cei peste 10.000 de angajați produc oțeluri aliate și înalt aliate pentru industria civilă și de apărare. În anii '80, trec la prodcuţia oţelurilor nucleare, folosite la construcția Centralei de la Cernavodă.
În 1990, prin hotărâre de guvern, COS Târgovişte devine societate comercială pe acţiuni. Noua firmă, aflată în subordinea Ministerului Metalurgiei, preia patrimoniului fostului combinat. După 30 de ani de directive, trebuie să se conducă singură, fără linie de la partid.
Instalațiile din România erau marea majoritate instalații învechite și chiar acolo unde instalațiile erau performante din punct de vedere tehnologic, din punct de vedere al mediului existau carențe substanțiale”, afirmă Petru Ianc, fost director al Direcției de Politici Industirale din Ministerul Economiei.
Lupta pentru supraviețuire
În primii ani de democraţie, COS supraviețuiește cu greu. Lipsa directorilor cu experiență în economia de piaţa și taxele de export mari duc la vânzarea produselor cu prețuri modeste. Principalii beneficiari rămân statele ex-sovietice și cele din Orient.
În 1993, după semnarea acordului de asociere cu Uniunea Europeană, restructurarea siderurgiei este dictată de la Bruxelles: România trebuia să-şi reducă, în următorii 15 ani, capacitatea de producţie, de la 14 milioane de tone, la două milioane de tone oțel anual.
Planul trebuia pus în aplicare prin „distrugerea fizică a instalațiilor, astfel încât să nu poată fi repuse în funcțiune”. În schimb, Uniunea ne lasa să exportăm fără taxe în statele comunitare.
„Acest program a fost gândit pentru ca România să acumuleze niște fonduri care să fie utilizate pentru restructurare”, spune Petru Ianc.
Măsurile impuse de Bruxelles sunt îndeplinite. Până la finalul anilor '90, producţia este redusă. Pe plan național, restructurarea are alte consecințe.
„Situatia mai degrabă s-a agravat decât s-a îmbunătățit, pentru că, pe parcurs, consumul intern a scăzut, au apărut supracapacități”, precizează Petru Ianc.
Asta înseamnă că marile combinate - Sidex Galați, Siderugica Hunedoara, CS Reșița, Industria Sârmei Câmpia Turzii, COS Târgoviște și Siderca Călărași - au lucrat, dar nu au avut cui să vândă.
Politica de stat se schimbă
În anii 2000, politica de stat se schimbă: garanțiile guvernamentale pentru investiții sau aprovizionare şi ștergerea datoriilor sunt măsurile luate pentru a menţine liniştea socială.
„Țara era foarte agitată și, atunci, nu se mai dorea ca alături de mineri să mai apară încă o forță”, spune Petru Ianc.
În zece ani, sub guvernele Nicolae Văcăroiu, Radu Vasile, Victorea Ciorbea, Mugur Isărescu și Adrian Năstase, cele şase combinate siderurgice din România primesc ajutoare de 1,2 miliarde de euro.
Politicienii vremii vorbesc despre "gaura neagră" a economiei româneşti, fabrici de care statul trebuie să scape.
Sub guvernul Năstase, în 2001, vânzarea întreprinderilor metalurgice intră în linie dreaptă.
Executivul își angajează răspunderea în fața Parlamentului: guvernul va privatiza totul în ritm accelerat. Printre angajamente se află şi vânzarea fabricilor păguboase, cu prețul simbolic de un euro.
„Acest program de privatizare a fost o stingere ușoară, cu pași mărunți, a economiei românești”, afirmă Mihai Toma, fost lider sindical la COS Târgoviște.
În baza legii asumate de Guvern, Fondul Proprietăţii de Stat, sub conducerea lui Ovidiu Mușetescu, întocmeşte o listă cu fabricile care trebuie privatizate de urgență. Teoretic, erau doar fabrici în declin. Practic, în document au fost incluse și societăți considerate viabile.
Printre ele, şi combinatul de Oțeluri Speciale de la Târgoviște.
La finalul anului 2000, întreprinderea avea profit de jumătate de milion de dolari. Cu o linie de producție proaspăt retehnologizată, uzina producea osii pentru trenuri de viteză şi palete de turbină pentru compania General Electric. Combinatul găsise piețe de desfacere în Germania, Italia, Anglia și Portugalia.
„Tehnologia de la COS Târgoviște era una performantă, n-am știut noi s-o utilizăm când era proprietate de stat”, atrage atenția Gheorghe Zaman.
În 2002, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, succesoarea FPS, hotărăște vânzarea combinatului de la Târgovişte.
În conducerea uzinei sunt numiţi: doi consilieri de-ai premierului Adrian Năstase, unul al şefului AVAS și deputatul PDSR, Ana Gheorghe. La scurt timp, Combinatul de Oțeluri Speciale face, galopant, datorii și devine păgubos pentru buget.
„Multi au avut interes să aducă în pierdere unități de stat ca să poată fi privatizate la un preț mai scăzut”, susține Gheorghe Zaman.
„Datoriile au fost artificiale, pentru că regiile de stat s-au constituit ca instrumente politice, pentru că lângă prețurile foarte mari ale fluidelor energetice percepeau penalizări de întârziere, dar și majorări”, spune Ionel Marcel, fost director tehnic al COS Târgoviște.
Gaura neagră bună de vândut
Societatea se transformă într-o gaură neagră şi e potrivită pentru lista întreprinderilor bune de vândut. Pentru alegerea investitorului, AVAS pune o singură condiţie: minimum cinci ani de experiență în domeniu. Se înscriu în lupta pentru pachetul majoritar două firme - ERDEMIR ROMANIA SRL parte a Erdemir Group, cel mai mare producator de oțel din Turcia, şi off-shore-ul elveţian Conares Trading, cu legături în siderurgia rusească.
„S-au interesat și firme consacrate din Italia, firme din Germania. Am avut și Sheffield-ul din Anglia care și-a exprimat intenția pentru privatizarea combinatului”, susține Ionel Marcel.
„A venit momentul privatizării...trimis de guvernanții de la București. A rămas bătut în cuie că vin rușii. Au venit oamenii, ne-au spus: avem bani în băncile elvețiene. Noi, românii, ce-am zis: bun, bănci elvețiene, au bani, au asta..gata, e curată treaba”, spune Ion Bucur, fost maistru la COS Târgoviște
În august 2002 este perfectat contractul de privatizare. 76,7 la sută din acţiunile combinatului de Oțeluri Speciale Târgoviște sunt vândute cu 2.027.335,62 de dolari.
Ucraina ar fi vândut un combinat similar la 15 miliarde de dolari, susține Ionel Marcel.
Contractul este semnat. ERDEMIR ROMANIA SRL este descalificată, iar Conares Trading, societate fără experienţa solicitată în domeniu, devine proprietar majoritar al COS Târgovişte în urma unei negocieri directe.
Conares Trading era un off-shore înfiinţat, cu câteva luni înainte de privatizare, în catonul ZUG, din Elveția, de rusul Vladimir Iorich, apropiat al oligarhului Igor Ziuzin, patron al grupului Mechel.
Ziuzin este unul dintre cei mai puternici miliardari moscoviţi. Presa internaţională susţine că şi-a ridicat imperiul industrial sub protecţia Kremlinului postsovietic.
Imediat, o parte din acțiunile Conares Trading ajung la Mechel International Holdings, casa de comerț a grupului Mechel şi, astfel, combinatul devine, oficial, parte a gigantului rus.
„Lucrurile au fost cunoscute la un nivel foarte înalt din punct de vedere politic”, spune Ionel Marcel.
„Erau în curtea combinatului circa 15.000 de tone de produse si creanțe, bani de încasat de la diverși beneficiari, cam 500-600 de miliarde de lei”, susține Mihai Toma, fost lider sindical la COS Târgoviște.
Datorii eșalonate pe cinci ani
Prin contractul de privatizare, secretizat și la această oră, datoriile către furnizorii de curent și gaz sunt eșalonate pe o perioadă de cinci ani. Mechel este scutit şi de la plata majorărilor și penalităților aferente.
În contrapartidă, investitorul este obligat să nu vîndă, timp de cinci ani, activele societății, să respecte contractul colectiv de muncă şi să facă investiții tehnologice și de mediu de 20 de milioane de dolari.
Ajutoarele de la stat vin şi în anii următori.Între 2003 și 2004 combinatul primeşte, prin Hotărâre de Guvern, 67,7 milioane de dolari, de cinci ori mai mulţi bani decât primise între 1990 și momentul privatizării, 2002.
„Elementele pe care le-a pus statul român vizavi de această privatizare sunt elemente respectate de investitor. Am pus prea puține, n-am luat în calcul toate elementele, n-am avut toate datele problemei”, recunoaște Liviu Pop, fost ministru delegat pentru Dialog Social.
O nouă achiziție
În 2003, grupul Mechel îşi întăreşte poziţia în România. Cumpără combinatul de sârmă de la Câmpia Turzii, cu 27,2 milioane de euro. Condiţiile sunt aproape aceleaşi ca la Târgoviște: investiții de 20 de milioane de euro in schimbul ştergerii unei datorii de 58 de milioane de dolari, de opt ori mai mult decât ajutorul oferit din 1989 până la privatizare.
La şase luni de la preluarea combinatului de la Câmpia Turzii, la Registrul Comerțului este înregistrată, de acelaşi off-shore elveţian Conares Trading, firma MECHEL Casa de Comerț, administrată de Oleg Svedakov.
SRL-ul își deschide puncte de lucru la Câmpia Turzii și la Targoviște şi devine unicul exportator al produselor celor două combinate. Mecanismul pus la punct de casa de comerţ asigură profitul doar într-un singur sens, către Rusia, şi se bazează pe așa-numitele prețuri de transfer.
„Se exporta semifabricatul de la COS Targoviște, care era primit de firma-mamă, și la firma-mamă se mai punea un ambalaj, o marcă, o prelucrare sumară dacă era cazul și se reexporta, inclusiv în România, dar la un preț probabil cu mult mai mare decat prețul de export. Firma-mamă câștigă cu mult mai mult decât firma-fiică exportatoare”, explică Gheorghe Zaman.
Cu toate că ambele combinate sunt monitorizate de stat, Mechel încalcă înţelegerea de privatizare iniţială şi reduce numărul angajaţilor. Doar în cazul uzinei de la Târgoviște, sunt daţi afară o mie de oameni, în trei ani de la privatizare.
„A fost un adus aici, în România, un director care întelegea că sa conduce ca un gulag acest combinat. Pentru el, legile se terminau la poarta combinatului”, susține Mihai Toma.
La începutul lui 2005, la Târgoviște, este numit director general, de către Moscova, Shmyga Viatcheslav, directorul Diviziei Metalurgice Europa de Est a Mechel. Urmările se văd imediat.
„Prin 2005, a fost oprită oțelăria. În același timp a fost oprită și secția de forjă. Ce s-a întâmplat, de fapt,...România, încet-încet, a pierdut piața oțelurilor speciale, respectiv a celor inoxidabile, a pierdut-o din diverse motive”, spune Aurel Diamandi, director tehnic COS Târgoviște.
Vladimir Gofman, actualul director general al COS Targoviste, a fost adjunctul lui Viatcheslav până în 2008.
„Fiecare manager are părți puternice și părți slabe. Dumnealui are și plusuri și minusuri în egală măsură”, spune Gofman.
Prețuri de achiziție umflate
Sub mandatul lui Shmyga Viatcheslav, aprovizionarea cu materii prime se face doar cu ştiinţa companiei-mama din Rusia. Preţurile de achiziţie sunt, în unele cazuri, mai mari cu până 50 la sută decât cele ale pieţei. Conducerea cumpără materie primă, deşi nu are piaţă de desfacere pentru produse.
Investiţia în fier vechi se dovedeşte o afacere proastă de două ori, pentru că, o dată cu venirea crizei, preţul materiei prime se prăbuşeşte.
„Mmanagementul de atunci al combinatului de la Târgoviște a blocat sume uriase în depozite de fier vechi și semi-fabricate”, afirmă Petru Ianc.
Printre firmele folosite pentru decapitalizarea combinatului un loc aparte îl ocupă off-shore-ul austriac MTC MINERAL TRADING COMPANY. Prin intermediul lui, fabrica achiziţionează feroaliaje de la mai multe companii ucrainene.
Pe circuitul financiar mai sunt interpuse şi societați înregistrate în Statele Unite și în paradisurile fiscale din Belize și Insulele Virgine Britanice. Afacerile prin intermediul interpuşilor au făcut ca fabrica să înregistreze pierderi: in mandatul lui Schmyga Viatcheslav pierderile totale însumează 20 de milioane de euro.
Tot pe timpul lui Shmyga Viatcheslav, în 2007, statul încetează monitorizarea post-privatizare.
„Au început tovarășii să-și arate adevărata față și au început să preia din combinat ceea ce le lipsea lor, în speță tehnologie și utilaje”, povestește Mihai Toma.
„Într-adevăr au fost relocate utilaje, dar așa a decis acționarul. Practic, el este stăpânul și este normal să hotărască să facă ce vrea cu utilajele”, afirmă Vladimir Gofman.
Instalație certificată de NATO, dezmembrată de ruși
Forja de Blocuri și Bare era singura instalație certificată NATO din Europa de Est și care se încadra în categoria capacităţilor speciale prevăzute de legea privind pregătirea în caz de război .
„Practic, făcea țevi de tun. La nivelul lui 1988 se investise în ea cam 100 de milioane de dolari. Ea n-a apucat să funcționeaze. Nici măcar faza de probe nu a fost încheiată”, spune Mihai Toma.
„A fost dezmembrată, împachetată, dusă în Ucraina. Au luat tot români de la forjă ca să-i instruiască pe ăia acolo”, susține Ion Bucur, fost maistru la COS Târgoviște.
Utilajul dispare din combinat în 2008 și ajunge în Rusia, la uzina MECHEL din Chelyabinsk, o zonă puternic industrializată, cunoscută trept „Tankograd" în perioada celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Aici a fost locul de naștere al celebrului tanc T-34, cu care Rusia a câștigat ofensiva împotriva Germaniei naziste.
La momentul respectiv, conducerea Mechel România îşi motiva deciziile de management astfel: „Cererea pentru produse forjate de pe piaţa românească şi pieţele europene s-a diminuat semnificativ".
„Probabil că, la ora asta, produce țevi și armament pentru armata rusă”, spune Alexandru Rus, președintele Federației METAROM.
Utilajul este relocat. Şi asta, în ciuda faptului că investitorul nu ar fi avut voie să facă aşa ceva. Clauzele din contractul de privatizare prevăd că rușii trebuie să menţină toate utiliajele şi instalaţiile pentru apărarea naţională la parametri normali.
Proces de extindere
Tot în 2008, înainte ca efectele crizei financiare să afecteze Europa, şi în ciuda previziunilor directorilor, combinatul de la Târgoviște înregistrează un profit de 40 de milioane de euro. Mechel decide să se extindă în România.
În aprilie cumpără cu 142 de milioane de euro, de la societatea WBS din Italia, uzina de sârmă și plase Ductil Steel Buzău, cu tot cu punctul de lucru de la Oțelu Roșu. Tranzacția intră în vizorul Consiliului Concurenței. Pentru că rușii erau proprietari şi ai combinatului de sârmă de la Campia Turzii, erau suspecţi de monopolizarea pieţei.
„La prima vedere au rezultat niște semne de întrebare. Totuși, dupa câteva luni, operațiunea a fost abrobată în 2008, fără să se impună condiții”, afirmă Bogdan Chirițoiu, președinte Consiliul Concurenței.
În același an, în Rusia, patronul Mechel, oligarhul Igor Ziuzin, este acuzat de Vladimir Putin că ar fi practicat prețuri mai mici la export decât pe piața internă și că nu a plătit taxele aferente tranzacțiilor.
În februarie 2010, Mechel se extinde din nou. Cumpără, printr-un off-shore din Cipru, Laminorul Brăila. Pentru combinatul înființat în 1923, Mechel plătește 9,4 milioane de euro. Rușii ajung să deţină, în plină criză economică, cinci combinate metalurgice din România.
Proteste după restructurări masive. Rușii vând combinatele
Toate cele 5 întreprinderile încep restructurări masive. Datoriile către bugetul de stat cresc, iar salariaţii ies in stradă.
Pe fondul protestelor virulente, în septembrie 2012 Guvernul cere AVAS verificarea contractelor de privatizare de la Târgoviște și Câmpia Turzii. Concluzia cercetărilor: Mechel și-a respectat angajamentele asumate în momentul cumpărării.
La finalul lui 2012, Mechel oprește întreaga activitate de la Câmpia Turzii, Târgoviște și Brăila. În același timp, ANAF trece la executarea silită împotriva COS Târgoviște pentru datorii de peste 10 milioane de euro.
Cu câteva zile înainte de Crăciunul anului 2012, activele de la Câmpia Turzii sunt puse gaj pentru un împrumut de 50 de milioane de euro.
Mechel Campia Turzii primeşte banii împrumut de la un off-shore, parte a companiei mama, MECHEL INTERNATIONAL HOLDINGS, înregistrat în Elveția.
După doar două luni, Mechel anunţă vânzarea tuturor combinatelor româneşti ca parte a „strategiei actualizate a Mechel, care este îndreptată către dezvoltarea direcţiilor de producţie cheie şi vânzarea business-urilor non-profit."
Pentru cele cinci combinate metalurgice, Mechel primeşte 52 de euro. Cumpărătorul este societatea românească Invest Nikarom SRL, cu capital social de 99.000 de lei, şi cu sediul într-un apartament de trei camere din Bucureşti. În fapt, în spatele SRL-ului cu nume românesc sunt tot cetăţeni ruşi, apropiaţi Mechel.
Vânzarea combinatului de la Târgovişte a fost făcută cu patru zile înainte de a fi anunţată public.
Pachetul de 86,6 la sută din acţiuni al Mechel Târgovişte ajunge la Mazur Investments, un off-shore înființat la Nicosia în iulie 2012. În aceeaşi zi, off-shore-ul cipriot şi, implicit combinatul, sunt preluate de SC Invest Nikarom SRL. Societatea e deţinută de rușii Svetlana și Oleg Chumachov, părinții fostului reprezentant al Mechel în România, Olga Chumachova.
În 19 februarie 2013, ziua în care Mechel anunțată vânzarea către Invest Nikarom, avocații combinatului de la Târgoviște cer Tribunalului Dâmbovița intrarea fabricii în în insolvență.
Administrator special este numit Oleg Shvedakov - fostul administrator al Mechel Casa de Comerț SRL, firma care a intermediat toate exporturile din România în ultimii ani.
În primele două luni, Oleg Shedakov semnează deciziile de concediere a 500 de salariați. Ruşii cer insolvenţa şi pentru restul combinatelor.
Datoriile combinatelor ajung la jumătate de miliard de euro, mare parte la bugetul de stat. Pe lista creditorilor, cea mai mare datorie o înscrie o companie din Braşov - specializată în colectare de fier vechi, demontarea sau dezasamblarea maşinilor şi echipamentelor scoase din uz - SILNEF SRL.
Cu șase luni înainte de intrarea combinatului în insolvenţă, SILNEF îşi deschisese un punct de lucru la sediul combinatului. Ea are de recuperat 50 de milioane de euro.
SILNEF SRL se laudă cu demolare unor secţii din Rafo Onești, Tractorul Brașov, Rulmentul Brașov sau Nitramonia Fagăraș.
Societatea este controlată de omul de afaceri Silviu Strejuţ, și este cercetată de DNA într-un dosar de evaziune fiscală de peste un milion de euro prin comercializarea de fier vechi.
Invest Nikarom reia producția
După preluarea combinatelor, Invest Nikarom reia producția la Târgoviște și Buzău, cu mână de lucru redusă la minimum.
„Ne-am redimensionat atat din punct de vedere al personalului, cât și din punctul de vedere al produselor”, spune Marius Toader, director tehnic la Ductil Steel Buzău.
Anul acesta, noii acționari au redeschis o parte și din Laminorul Brăilă și o secție la Câmpia Turzii. Asta în timp ce combinatul de la Oțelu Roșu este trecut în conservare, iar planurile de reogarnizare impuse de intrarea în insolvență așteaptă să fie aprobate de instanțe.
Dacă în ultimii zece ani, Guvernele României nu au mai pompat bani în industria metalurgică, a făcut-o Uniunea Europeană, dintr-un fond special destinat dezamorsării efectelor globalizării şi dispariţiei unor ramuri economice la nivel european.
Primii care au primit 3,5 milioane de euro din aces fond au fost muncitorii de la Câmpia Turzii, care trebuie să se pregătească în alte domenii şi să înceapă noi afaceri, Banii acoperă, paradoxal, nu numai efectele globalizării, ci și cele produse de administrarea păguboasă. La fel ca-n cazul combinatului de la Târgoviște.
În comparație cu perioada de glorie, fostele combinate ale rușilor de la Mechel mai produc azi doar o cantitate infimă de sârmă, cuie și fier beton.
Asta în timp ce despre oțeluri speciale pentru industria civilă și mai ales de apărare nici nu poate fi vorba.
„E trist ce s-a intamplat, din punctul meu de vedere, acolo. Trist pentru economia românească”, spune Liviu Pop, fost ministru delegat pentru Dialog Social.
Cu puțin peste 2.000 de angajați în toate întreprinderile, din peste 14.000 câți erau în 1999, totul se poate traduce într-o notă de plată. Achitată de noi toți, dar și de Uniunea Europeană.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
