O industrie care ridica balanţa exporturilor dictate de Nicolae Ceauşescu era cea electrotehnică. Nu doar semi-conductorii, calculatoarele şi elementele de automatizare aduceau profituri substanţiale, ci şi sursele de iluminat.
Mircea Paraschiva, fost director comercial la Steaua Electrică Fieni: „Plecau cu vagoanele pe vremea aia...pentru export era 70-80 la sută din producție”.
Becul românesc începe să străucească la Fieni, în judeţul Dâmboviţa, în 1935. Fabrica este înființată de un grup de oameni de afaceri germani şi români. În 1948, prin legea „pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi", comuniştii includ fabrica în lista celor 1.060 de uzine care urmează să fie confiscate de stat. Tot atunci, primeşte numele de „Steaua Electrică".
Prof. Ion Corbu, fost şef de proiect Steaua Electrică Fieni: „Eu am ajuns în '73, dar perioada de glorie de investitii a fost undeva după '75-'76 până în anii '80 și...s-au făcut investiții, s-au modernizat cuptoarele de topit sticlă, turnurile de amestec”.
În anii '80, în baza contractelor externe, Steaua Electrică Fieni ajunge să producă 10 milioane de becuri pe lună, de 2.200 de feluri.
Momentul '89 găseşte fabrica de la Fieni într-un uşor declin. Investiţiile în tehnică scad o dată cu ambiţia lui Ceauşescu de a plăti datoria externă inainte de termen. Banii petru retehnologizare întârzie să vină de la Centru, iar preţurile de producţie cresc.
Mircea Paraschiva, fost director comercial la Steaua Electrică Fieni: „Eu mergeam la contractări afară și, la un moment dat, prețurile noastre nu mai erau competitive. Nu mai aveam tehnologie”.
Cum a ajuns o fabrică etalon a industriei româneşti pe marginea prăpastiei aflaţi astăzi, de la ora 21:00, dintr-un nou episod al campaniei „Romania furată”.