Cât de greu e să ai propria afacere? Încercările prin care au trecut câțiva tineri, antreprenori din liceu
În sondaje apar procente foarte mari de oameni care susţin că ar dori să îşi deschidă o afacere. Realitatea e că avem una dintre cele mai reduse rate de firme, raportat la suta de mii de locuitori. Uriaşa discrepanţă e dată de riscurile inerente antreprenoriatului. Începutul e întotdeauna greu. Oamenii de afaceri care au reuşit pot reprezenta exemple despre ce înseamnă să o apuci pe acest drum. Urmăriți ce spun ei într-un nou reportaj marca „România Fast Forward”:
Andrei Cionca, antreprenor CITR: Din totalitatea oamenilor care eșuează din primul business, 92% nu-l mai încearcă pe al doilea. Sunt doar 8% dintre noi, europenii, care au eșuat în primul business și care îl încearcă pe al doilea.
- Sunt mai multe companii româneșți de succes care se închid decât companii care se deschid în piață și e greu pentru cele care sunt în piață să să reziste.
- Deși macro se vede foarte bine, la nivel micro sunt doar 4% companii care au la activ peste un milion de euro, deci pe care putem să le numim companii de impact în economie, iar din aceste 4%, adică aproximativ 23 de mii de companii, 50% au dificultăți de finanțare.
- Există chei ale succesului?
- După 20 de ani de experiență în dificultate cred că principala trăsătură este una psihologică: nu trebuie niciodată să nu te dai bătut.
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
Firma condusă de Andrei Cionca este de câţiva ani liderul pieţei de insolvenţă din România. Dar până să ajungă la acest nivel drumul nu a fost unul uşor.
Andra Buţiu - manager CITR Prahova: La majoritatea aniversărilor auzim chestia asta, cum au început ei într-o maşină şi cu o imprimantă după ei. Este o poveste emoţionantă şi încurajatoare în acelaşi timp.
- Tu ca antreprenor ai trecut prin dificultăți? Ai simțit la un moment dat că businessul nu o să mai meargă sau...
- Eu ca antreprenor, acum 20 de ani, n-am avut niciun model, eu ca antreprenor am încercat să văd foarte multe modele americane și am citit Steve Jobs, Richard Branson, Warren Buffett, mi-am dat seama că la nivel de principiu sunt bune, dar când am vrut să aplic ceva mi-am dat seama că sunt foarte puțin de aplicat în economia românească, care are foarte multe particularități.
Andrei Cionca este absolvent al Facultăţii de Drept de la Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Imediat după absolvire s-a angajat ca jurist debutant într-o societate de insolvenţă. În 2001 a înfiinţat o filială a societăţîi, iar doi ani mai târziu, în 2003, filiala era deja lider pe piaţa insolvenţei. Această nișă era puțin dezvoltată în România. În 2006, decide însă ca împreună cu alţi doi asociaţi să pună pe picioare Casa de Insolvenţă Transilvania. Firma avea să câştige la scurt timp cel mai mare proiect de lichidare din România, Tractorul Braşov.
- Da, am avut niște momente de agonie și extaz, am avut într-un an cel mai mare succes din domeniul în care activam, am avut cea mai mare tranzacție românească, vânzarea Tractorul la 78 milioane de euro, după 90 de zile după ce am preluat proiectul, un timp foarte scurt; și peste un an jumate, eram în pragul falimentului personal, pentru că banii care au venit din acel proiect în 2007 i-am investit pe toți în companii româneșți, a venit criza, partea mea de capital social, banii pe care îi investisem s-au pierdut și m-am trezit brusc în faliment personal, pe care nu știam în momentul respectiv să-l evit, pentru că taxele, eu fiind liber profesionist, au venit peste un an jumate și m-am trezit cu aproape un milion de euro de plată, în conditiiile în care banii pe care îi avusesem și îi investisem tot în economia României - și cunoașteți deja cazul, pentru că este unul clasic în compania Cemacon Cluj. Investițiile mele s-au făcut praf și am avut nevoie de trei ani de zile în care să încep tot cu totul de la zero, să reinventez modelul de business pe care-l aveam. Am plătit 50% penalități la statul român pentru că taxele de 600 de mii din 2009 au făcut un milion de euro doi ani mai târziu, când am putut să le plătesc. Am plătit taxele și penalitățile aferente statului român, am luat-o de la zero și astăzi am propria mea experiență de turned out, propria mea experiență de criză prin care am trecut și d-asta poate că pot să înțeleg atât fenomenele economice care se întâmplă într-o dificultate, scăderea cifrei de afacere, scăderea profitului s.a.m.d., dar mai ales pot să le înțeleg pe cele psihologice: însingurarea antreprenorului în dificultate, efectul pe care-l are asupra lui, pierderea încrederii celor din jur, a tuturor partenerilor și tot acest lanț de decizii greșite care la final duc la eșec, povestește Andrei Cionca.
Citiți și: Cum să ai succes după ce aproape ai dat faliment? Cazul fabricii românești de cărămidă Cemacon
***
Cu sau fără modele de succes în afaceri, mulţi tineri intră în lumea antreprenoriatului. Unii pentru că vor independenţă, alţii împinşi de anumite situaţii. Este și cazul lui Alexandru şi Andrei, care au descoperit că la fabrica din Tohan, judeţul Braşov, nu se mai fabrică biciclete, iar brandul Pegas a rămas neînregistrat. L-au înregistrat ei ca marcă şi au decis să readucă la viaţă bicicletele copilăriei din perioada comunistă. Drumul nu a fost lipsit de provocări.
Alexandru Manda - antreprenor Pegas: E mult mai simplu să greșeșți la început. Acum, când este mult mai mare business-ul, eșți mai atent la fiecare pas.
Andrei Botescu - antreprenor Pegas: O afacere în sine cu biciclete este un demers riscant pentru a-ți asigura veniturile. Până și părinții mei îmi ziceau: Fă și tu ceva serios! Fă un doctorat, fă ceva, o meserie serioasă. Mai departe, da, așa cum îți spuneam, sunt mulți oameni care nu cred că se pot face lucruri. După aia e mentalitatea asta: „Băi, oricum ce e românesc nu e bun, e o combinație, e ceva neserios, sigur e ceva la mijloc…ˮ
Alexandru Manda: Primul an nu am făcut un super-business plan, că dacă îl făceam ca la carte, completat cu fiecare căsuță, cu fiecare cifră, ne apucam de altceva. Prima dată a fost instinctul și apoi a fost business-ul.
Andrei Botescu: Te judecă la prima greșeală. Am făcut și noi greșeli. Nu e normal să mai și greșeșți? Te judecă mult mai mult decât ar judeca, să zicem, un brand din afară. Ăla poate să greșească, noi nu putem să greșim.
Alexandru Manda: O cumpănă importantă a fost când ne-am asociat cu un investitor și atunci a fost un moment de decizie. A venit Andrei și a zis: „Băi, e cineva interesat de noi. Mergem mai departe? Mergem în Liga 1? Da, normal, haide!
Alexandru Manda: E ca la un meci: toată lumea e pe stadion, toată lumea se pricepe, toată lumea își da cu părerea, dar tu eșți singurul care joacă.
Citiți și: Pegas, afacerea românească născută din nostalgie
***
Smaranda Ioana Vlad - studentă: Trebuie să rișți mult, altfel nici nu se poate. E un cuvânt care trebuie să rămână lipit de cuvântul antreprenor, cuvântul risc.
Riscul nu a sperit-o pe Smaranda. La doar 17 ani a decis să devină om de afaceri.
- Ție de unde ți-a venit ideea de antreprenoriat?
Smaranda Ioana Vlad: Ideea de antreprenoriat a venit acum doi ani și un pic când parcă îmi doream să fac asta, dar fiind într-o familie în care nu există deloc tradiția antreprenorială, nimeni nu era de acord cu asta pentru mine și la 17 ani am pus un pariu, ca să zic așa, cu părinții mei. Le-am cerut o sumă de bani și apoi pe restul i-am mai pus eu din economii și am transformat casa bunicilor din Constanța într-un hostel, ca să le demonstrez că e pentru mine antreprenoriatul și că mă descurc când spun despre asta.
- Ai câștigat pariul?
Smaranda Ioana Vlad: Am câștigat pariul. Sunt studentă la Facultatea de Antreprenoriat, iar hostelul funcționează în continuare foarte bine și dezvolt între timp și alte afaceri.
- De ce?
- În ultima perioadă am revenit la pasiunea mea inițială, la educație, și acum sunt antreprenor în educație, am lansat Activity Camp, prima tabără din România care unește trei tipuri de activități: dezvoltare personală, zona de artistic și zona de limbi străine.
- Unde și ce faceți?
- Ce facem... facem învățare prin joc la Bran, în perioada 16-21 iulie, și îmbinăm toată zona asta de joc și plăcere cu ce însemna școală, pentru că în momentul de față în România sunt foarte separate. E o distanță prea mare între joc și școală.
- Prin ce provocări ai trecut până acum?
- Cea mai mare provocare e să înțeleagă omul din exterior pasiunea din ține. E foarte greu să scoți la iveală toate lucrurile pe care tu le știi despre bussinesul respectiv, ce crezi tu despre tabere, ce crezi tu despre hostel și cumva la început... ți-e foarte greu să scoți asta la iveală.
- Ai avut parte de eșec, momente în care n-au mers lucrurile, momente în care a trebuit s-o iei de la zero?
- Da. Am preconizat înainte să lansăm taberele că va fi un număr mult mai mare de înscrieri... nu știu dacă a venit din entuziasmul meu exagerat legat de aceast proiect sau din faptul că avem un pic de altă viziune asupra educației față de restul lumii din România, dar a fost o lună după care am tras linie și am zis: Ok, nu renunțăm, rămâne ideea asta, pentru că e bună și pentru că noi credem în ceea ce putem să facem, dar trebuie să ne recalibrăm un pic obiectivele de număr de copii, de număr de ateliere s.a.m.d și cum facem să transmitem din nou către exterior tot ce știm noi mai bine aici în interior.
- E greu în România să faci afaceri la 19 ani?
- Nu știu dacă este mai greu decât în altă parte. E mai greu să te numești antreprenor în România la 19 ani, că toată lumea are impresia asta... ca să fii antreprenor trebuie să ai 40 de ani și un milion de euro în bancă. Dar lupt continuu cu curentul și încerc să arăt și altora că se poate și e o meserie, nu trebuie să termini o altă facultate...
- Când te-a bătut prima oară gândul de a întră în lumea antreprenoriatului?
Cosmin Scripcariu - student: Nu știu exact când, dar presupun că e undeva în jurul vârstei de 15 ani. Am început să vând cartele telefonice și tot felul de lucruri second pe internet și apoi am început să particip la foarte multe ședințe...
- Care au fost sursele din care ai încercat să faci bani în decursul vieții tale de până acum?
- Am încercat să fac tot felul de lucruri. Am încercat să fac bani din box, practicam boxul. După care am patentat agenda specială de network marketing pe care am încercat s-o vând în Londra, un eșec din care am învață foarte multe lucruri. Acum am deschis un alt business împreună cu un prieten drag, un magazin online unde vindem chituri de mulaje de mâini.
Alex Burghelia - student: Da, avem un magazin online unde vindem ceea ce producem. Se numește Memo Shop magazinul nostru. Ceea ce producem este un fel de chit de mulaje de mâini. E un produs destinat familiilor și cuplurilor din România pentru moment. Ne dorim să mergem și internațional. Prin intermediul acestui chit pe care oamenii îl folosesc singuri acasă, aceștia își pot realiza un mulaj cu propriile lor mâini ca o amintire pe care s-o aibă o viață întreagă.
- Tu ai intrat în lumea asta a antreprenoriatului încă de mult timp. Care au fost pașii?
- Am început undeva pe la 18 ani prin a închiria în regim hotelier un apartamen al părinților mei, era al bunicilor. Asta a fost prima mea experiență antreprenorială. Dacă Smaranda a transformat casa bunicilor ei într-un hostel, eu am transformat apartamentul bunicilor mei într-un hotel.
- A fost primul pas de antreprenoriat? De a face bani, primii tăi bani câștigați?
- Sunt primii mei bani câștigați, sunt mândru de ceea ce am putut să realizez la momentul acela.
Iar antreprenoriatul nu este o joacă pentru cei doi prieteni. Ei s-au înscris şi la cursurile Academiei de Antreprenoriat, tocmai pentru a învăţa mai bine cum să gestioneze propriile afaceri.
Cosmin Scripcariu - student: M-am înscris aici în primul rând pentru mediul acesta de antreprenor în care pot să trăiesc și pot să-mi dezvolt businessul și pentru ecosistemul asta din care pot învăța foarte mult alături de oameni care au experiență în business. Vin din Bototsani. Sunt de la 600 km de București și am venit aici în special pentru mediul asta antreprenorial unde simt că mă pot dezvolta mai repede într-un proces accelerator, ca să spun așa. De la 15 ani am încercat să mă descurc singur financiar, drept urmare mi-am luat ambiția asta asta de a mă descurca singur.
- E greu să fii antreprenor în România la 19 ani?
Alex Burghelia - student: Dacă vrei, nu e greu. Orice e greu, depinde de mindset-ul pe care-l ai.
Andrei Cionca - antreprenor Casa de Insolvenţă Transilvania: Peste tot ai nevoie de o înțelegere a fenomenului, foarte mult curaj și de foarte mult optimism și energie pozitivă care să te ajute să treci peste problema respectivă. Ceea ce pe minne m-a surprins într-un mod extrem de pozitiv este umorul cu care cei din tânăra generație vorbesc despre aceste greșeli, despre modul în care într-o zi s-au trezit în mijlocul unei situații și s-au gândit: Mâine închidem; sau cum au venit tot felul de critici - Domn'e, multinaționalele au voie să facă și să greșească, voi n-aveți; adică avem deja această lejeritate moștenită de a trata problemele mult mai ușor, de a internaliza greșeala mult mai ușor, de a o face să fie înțeleasă și acceptată și să tragem învățăminte din ea și să mergem mai departe, care din punctul meu de vedere este cheia succesului pentru un antreprenor. Și anume: cheia succesului nu depinde de câte greșeli întâmpină, ci de modul în care el reușește să treacă peste toate și să nu se dea bătut niciodată.
Toate reportajele campaniei „România Fast Forward” le găsiți aici.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
