Regina Maria | Cea mai frumoasă față a diplomației

Data publicării:
maria

După primul război mondial, România s-a prezentat reîntregită la masa negocierilor de pace de la Paris. Şi a avut de înfruntat noi obstacole. America, Anglia, Franţa şi Italia i-au reproşat pacea separată încheiată cu Germania. Regina Maria a avut un rol esenţial în recunoaşterea Unirii şi primirea ţării în tabăra învingătorilor.

La momentul păcii finale, cea de la Paris, negociatorii români au fost prinşi pe picior greşit. Impetuozitatea lui Ionel Brătianu l-a impresionat neplăcut pe Georges Clemenceau, prim-ministru francez şi omul numărul 1 al Conferinţei de Pace. Pe coridoarele de la Versailles se spunea că hainele premierului român sunt prea noi ca să fie vorba de un om de viţă. În fapt, ecuaţia era una foarte concretă. Statele Unite erau interesate de petrolul românesc aşa că principiul naţiunilor, enunţat de preşedintele Woodrow Wilson şi favorabil României, se lăsa aşteptat. O izbucnire a lui Brătianu care l-a apostrofat pe Wilson în plină conferinţă a dovedit că România avea nevoie urgent de o schimbare de ton.

Elena Vijulie, jurnalist Digi24: „Locul acesta, atât de umil astăzi, a fost până în 1930, gară regală. Imaginaţi-vă acest peron, în martie 1919, aglomerat de cea mai bună lume trăitoare în Bucureşti. Iată ce povesteşte Regina Maria. "Am plecat la 3.10, gara înţesată de oameni, atât de plină încât nu prea vedeam cum aş putea să dau mâna cu toţi. Toţi miniştrii, generali francezi şi ofiţeri englezi, miniştrii străini, generali români, multe doamne, unii cu lacrimi în ochi, alţii cu feţele radioase şi misterioase, ca şi cum ar fi ştiut raţiunile ascunse ale călătoriei mele".”

Regina Maria | Vedeta regală a Europei

Călătoria cu trenul spre Paris a durat cinci zile via Milano. Teoretic, vizita era una neoficială. Regina petrecea câteva zile la Paris în drum spre Londra unde avea să-şi viziteze fiul, pe Nicolae, elev la Eton College.

Practic, călătoria a făcut mai mult decât putea face o vizită oficială. Cazată la Ritz, în celebra Place Vendome, regina României era asaltată, începând cu sosirea la gară şi terminând cu serile de la Opera, de fani. Strigătele "Vive la Reine!", "Vive la Roumanie!" se auzeau peste tot. Succesul ei imens era alimentat sistematic şi de la Bucureşti. Suverana era rugată să primească ziariştii occidentali oricât de des îi stătea în putinţă. Salonul reginei se transformase în sală de presă.

Diana Mandache - istoric, MNIR: „Ea primise mai multe denumiri din partea presei. Nu era numai regina soră de caritate, regina soldat prin faptul că fusese alături şi în tranșee în perioada primului război mondial, dar și regina diplomat, ambasador. Era un tip de diplomaţie ad-hoc în care regina Maria fusese trimisă cu o misiune specială neoficială care venea să completeze diplomații profesioniști. Şi aici rolul lui Brătianu a fost foarte important. Era nevoie de anumite informaţii precise geopolitice.”

1919 | Misiunea Mariei: România, privita favorabil

Bine pregătită, Maria se va vedea pe rând cu preşedintele şi premierul Franţei, cu eminenţa cenuşie a negociatorilor americani, cu generalul Joffre şi cu generalul Foch. Cu zile atat de incarcate, timpul pentru cumpărături era foarte scurt, spre nemulţumirea fiicelor şi a doamnelor de onoare.

Întrevederea Mariei cu G. Clemenceau, decisivă

Întâlnirea cu premierul Georges Clemenceau a fost decisivă. M-a atacat frontal, povesteşte regina, în legătură cu încheierea păcii separate cu Germania. Când a încercat să-i explice, francezul a privit-o drept în ochi şi a spus: "Nu-mi spuneţi mie aceasta, dumneavoastră eraţi pentru rezistenţă!". M-a pus în încurcătură, dar i-am mărturist cu curaj că fiind femeie sunt adesea pătimaşă şi fiind atât de aproape nu aveam depărtarea necesară ca să văd lucrurile în întregime, își aminteşte Maria, cum a dat dreptate post-factum oamenilor de stat de la Bucureşti, care au hotărât să cruţe ţara de o tragedie inutilă. "Ştiu că am oferit o imagine frumoasă ţării mele prin zâmbetul meu", concluzionează ea. "O regină ca aceasta trebuie primită cu onor militar, cu generalul Foch în frunte!", a punctat şi Chemenceau. Regina României a plecat apoi în sunetul Marseillaisei.

Vizita la preşedintele Raymond Poincare se încheie cu trecerea în registă a gărzii de onoare. Era pentru prima dată când Franţa republicană a oferit unui suveran această cinste.

Maria - prima vizită în ţara natală după război

Pe 12 martie, Maria părăseşte Parisul continuându-şi călătoria spre Londra. Este condusă la trenul regal de şeful statului francez, ia vaporul la Boulogne până pe coasta engleză şi ajunge cu trenul la gara Victoria, unde este întâmpinată de rege şi regină, cărora le spune simplu - George şi May. Vizita londoneză se dovedeşte ceva mai liniştită decât cea de la Paris. Se bucură de revederea cu fiul ei, Nicky, care arată minunat în uniforma sa de la Eton. Însoţită de fiicele mai mici, Ileana şi Mărioara, îşi poate vedea în tihnă rudele, în primul rând, verii regali.

Regina Maria la Londra | Diplomaţie în familie

Regina continuă la Londra întâlnirile umanitare şi politice. Se întâlneşte cu proprietarii celebrului magazin Harrods, mari donatori pentru România. Crucea Roşie britanică se dovedeşte de asemenea generoasă. Generoasă este şi regina Angliei: Maria se simte stânjenită să apară la Operă fără bijuterii. Ale ei luaseră calea Rusiei, o dată cu tezaurul BNR. Dar o scoate din încurcătură verişoara May, cu câte o diademă sau colier. Politic, discursul Mariei devine mai puternic în Anglia. Datorită emigraţiei ruse mai bine plasate, aici veştile îngrozitoare din Rusia sunt tratate cu mai multă seriozitate. Aici se înţelege mai bine cât de gravă este ameninţarea bolşevică şi cât de important este pentru Europa să facă din România o barieră puternică în calea comunismului.

Pentru întoarcerea spre ţară, Maria a trecut din nou prin Paris. Între altele ca să se vadă cu preşedintele american, Woodrow Wilson. Dacă la Palatul Elisee, Maria a demontat reproşurile legate de pacea separată încheiată de România cu Germania, în discuţia cu americanul, regina a trecut la ofensivă. România este un partener de nădejde şi trebuie să devină o pavăză stabilă în calea bolşevismului, prin urmare trebuie să devină România Mare. Frontierele extinse au fost recunoscute prin tratatele de la Versailles şi Saint-Germain din 1919 şi tratatul de la Trianon din iunie 1920.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri