Care sunt cauzele apariției durerilor tendonului lui Ahile
Data actualizării: Data publicării:
Durerile în spatele piciorului sau scăderea mobilității la mers pot arăta afecțiuni ale tendonului lui Ahile. Acesta face legătura între călcâi și mușchii gambei. De ce apar dureri în această zonă discutăm cu dr. Vladimir Pușcașu, medic primar ortopedie și traumatologie.
Tendonul lui Ahile, adică structura de țesut fibros care conectează mușchii din spatele gambei de osul călcâiului, este supus la o presiune constantă în timpul activităților fizice, astfel încât se poate inflama, provocând tendinită, sau chiar se poate rupe. Durerea intensă la nivelul gleznei și călcâiului, rigiditatea și umflarea articulației sunt manifestări clinice serioase, care trebuie să trimită pacientul cât mai repede la un medic ortoped, pentru consultație și stabilirea unui diagnostic corect.
Medicul ortoped poate recomanda una sau mai multe investigații imagistice, precum examenul RMN, radiografia digitală și ecografia de părți moi. În acest fel, va identifica leziunea tendonului lui Ahile, pentru a stabili tratamentul adecvat. Ruptura tendonului necesită intervenție medicală de urgență.
Articol susținut de SANADOR, mai multe detalii pe www.sanador.ro