Primul festival al științelor, la Timișoara
Timișoara a devenit casa științelor. Într-o piaţă din zona centrală a oraşului, experimentele de fizică, biologie şi robotică au atras o mulţime de oameni. Prima ediție a Timișoara Science Festival a beneficiat de ajutorul unor mentori de la Universitatea Oxford.
Acesta este doar unul dintre experimentele care au captat atenţia publiului pasionat de ştiinţe. La atelierele de chimie, fizică, biologie, robotică, matematică sau astronomie, elevii și studenții și-au prezentat inovațiile, care i-au lăsat pe curioşi cu gura căscată.
La atelierul de robotică a fost cea mai mare înghesuială. Darius Vesa, elev în clasa a XII-a la Colegiul Tehnic Emanuil Ungureanu, împreună cu o echipă formată din șase membri și trei mentori, a creat un robot cu care transportă legume. Creaţia sa a fost prezentată şi în tăbăra internatională de robotică desfășuarată la Beclean, unde a câștigat locul I.
Voluntarii care au condus atelierele pe diverse teme ştiinţifice de la Timisoara Science Festival au fost supravegheaţi de şapte mentori de la Oxford.Cei mici au fost cei mai fascinați de cele văzute, iar părinții i-au adus, cu condiția să nu încerce și acasă astfel de experimente.
Festivalul a avut ca scop crearea unei legături între dispora academică și mediul educational din România și să ofere o șansă să se afirme celor pasionați de științe.
Reporter Alina Damian/ Operator Adrian Ionescu
- Etichete:
- festivalul stiintelor timisoara
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News