Elevele lui Nolan și Moraru au pierdut din nou la limită în faţa Galaţiului. După eşecul de la Arad (73-76) arădencele au plecat învinse şi de pe malul Dunării, după o evoluţie cu destule suişuri şi coborîşuri.
Dacă după primele 10 minute gazdele aveau un avantaj de 12 puncte, ICIM-ul a revenit până la pauză şi mai avea de recuperat 6 puncte Galaţiul s-a mai desprins încă o dată şi avea 11 puncte înaintea ultimelor 10 minute. A urmat un galop al trupei „galben-albastre" pentru a recupera diferenţa, şi, cu 6 minute înainte de final, Aradul era în avantaj: 32-34, după câteva triple semnate de Hadzovic şi Moraru. Finalul a aparținut însă gazdelor, Jackson a transformat două „libere", iar arădencele au irosit ultima posesie.
„Am avut șansa noastră de a câștiga, cu siguranță, am lăsat însă să ne scape victoria printre degete. Una peste alta, însă, trebuie să fim mai inteligenți în momentele în care jocul e echilibrat și cred că așa lucrurile vor merge bine pentru noi”, a declarat, la final, Stacey Nolan, antrenorul celor de la Univ. Goldiș ICIM Arad.
„Ne-am calmat spre final. Am avut 4-5 minute mai proaste în ultimul sfert, dar în ultimele 2 minute ne-am calmat și așa am putut marca mai mult și lua deciziile cele mai bune”, a precizat și Eugenio Rodrigues, antrenorul celor de la Phoenix Galați.
După 10 jocuri, ICIM ocupă locul 7 în clasament, cu doar trei succese înregistrate până acum. În runda viitoare, galben-albastrele joacă tot în deplasare, pe terenul Universității Cluj, ocupanta locului doi în clasament.