Zonele „pubelă" ale Timişoarei. Nici măcar amenzile Poliţiei Locale nu sperie pe nimeni

Data publicării:
gunoaie

Locul ideal de depozitare a gunoaielor este, pentru unii, un colț de stradă, pe lângă un copac sau un stâlp de iluminat. Sunt timişoreni care pun deşeurile în pungi. Alții îl aruncă pur și simplu. Pare că nu le pasă că pot primi o amendă. Gunoaiele de la colț de stradă apar cu regularitate.



”Oamenii trebuie să realizeze că, pentru peturi, hârtie, există containere speciale și cred că acolo le este locul, nu aruncate printre frunze și pe trotuare. Dar până când va realiza cineva...”, ”Nesimțire! Ce să vă zic altceva?”, ”Alţii, în schimb, spun că s-au obişnuit cu peisajul. Este cazul celor care locuiesc pe strada Aurel Popovici”, spun timișorenii abordați de echipa Digi24 Timișoara.

 

”Oamenii s-au învățat că în acele locuri pot să depună astfel de deșeuri, știind că vine RETIM-ul și le ridică. Mulți nu-și pun problema că ceea ce fac este un lucru ilegal și că s-ar putea alege cu niște sancțiuni din partea organelor abilitate”, afirmă Livian Hotico, purtătorul de cuvânt al societăţii de salubritate.

”În cursul anului 2013, pentru astfel de fapte au fost aplicate un număr de 822 de sancţiuni contravenţionale”, ne spune Georgina Velicu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Timişoara. Iar valoarea amenzilor nu este de neglijat: între 500 şi 1.000 de lei.

reporter: Ioana Sapianu
operator: Dan Șoșdean
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri