Zilele afacerilor, la Timişoara. Participanţii au învăţat din succesul sau eșecurile celor mai renumiți manageri

Data publicării:
afaceri prima

Directorii celor mai mari companii, antreprenori cu sau fără experiență, dar și studenți. Sunt doar câțiva dintre cei care au participat la Business Days, în principal pentru a-și face noi relaţii, de ajutor în creearea sau dezvoltarea unei afaceri. Maria Scripca s-a numărat printre ei. Este o tânără antreprenoare care de două luni și-a lansat un business în domneiul IT-ului și telecomunicațiilor.

”Sunt două zile pline în care te întâlnești unul cu altul, sunt mici antreprenori ca și mine în cazul ăsta, care pornesc acum la drum și de asemenea oameni care au fost antreprenori mici și acum sunt mari directori pe piață. Astăzi am strâns zeci de cărți de vizită”, spune Maria Scripca, manager IT și telecomunicații.

Diana Dunai, o altă participantă, este studentă încă, dar se gândește serios la propria afacere încă de pe băncile Facultății de Drept: ”Am venit aici pentru că vreau să învăț mai mult decât colegii mei, vreu să învăț ceva mai mult pe lângă Drept”.

Iar dacă înainte de conferință ideea afacerii nu era clară, cei cu experiență au ajutat-o să își pună în ordine ideile: ”Am discutat cu unul din speakeri și am ajuns să facem din hobby-ul prietenului meu, sky, să transformăm totul într-un blog, o excursie cu cazare și distracție și pe lângă acestea încerc să cunosc mai mulți oameni pentru o dezvoltare a ei”.

Şi au avut de unde învăţa. Managerii unor companii de renume le-au vândut secretele unei afaceri prospere.

”Am început acum 17 ani în distribuția de feronerie pentru mobilă pe care după aceea am dezvoltat-o și în industria electrocasnicelor încorporate. În anul 2014 avem programată o cifră de afaceri de peste 6 milioane de euro”, afirmă Ovidiu Toader, manager.

Și pentru că cele două zile au abordat subiecte legate de valoare pe termen lung, succes sau inovație în afaceri și sfaturile au fost nenumărate.

”Cum poți să rămâi autentic când urmărești sfaturile primite de la alții? Cred că până la urmă fiecare trebuie să ia lucrurile bune pe care le-a văzut, le învățat în cele două zile de business day și să le pună în aplicare cu o amprentă personală pentru că numai în felul acesta vor putea avea succes”, afirmă Adrian Cioroianu, speaker al acestui eveniment.

Este al treilea an în care Timişoara găzduieşte evenimentul Business Days.

reporter: Corina Sfia
operator: Mihai Pop
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Elena Lasconi, fotografii cu fiica ei, înainte de alegeri. „Avem multe de învățat de la copiii noștri”
Newsweek
HAOS la Poșta Română: Peste 2.000.000 de pensii, în pericol să nu fie livrate. Guvernul intervine
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Incident grav în Cluj: un bărbat a căzut în puțul liftului. Victima a fost intubată și transportată la spital
Incident grav în Cluj: un bărbat a căzut în puțul liftului. Victima a fost intubată și transportată la spital
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...