Cu multă răbdare şi migală, restauratorii de la Muzeul Banatului muncesc câte 10 ore pe zi pentru a reface sutele de obiecte descoperite în situl din Piaţa Unirii. Restauratorii îşi încep ziua căutând printre mii de fragmente bucăţelele potrivite, pe care apoi le lipesc cu soluţii speciale, le pictează şi le aduc la forma iniţială.
După 40 de ani, domnul Găvan îşi face meseria cu aceeaşi plăcere şi se bucură atunci când un ulcior sau o oală, vechi de sute de ani, prind contur. Până acum, restauratorii timişoreni au refăcut peste 150 de vestigii descoperite în Piaţa Unirii. De la sfeşnice, la ulcele, oale, farfurii şi alte obiecte folosite în urmă cu cinci secole, toate sunt refăcute de mâinile lor harnice.
Nu toate vestigiile găsite în Piaţa Unirii vor putea fi, însă, admirate de timişoreni. Una dintre cele mai importante descoperiri, fortificaţia otomană de la începutul secolului al XVI-lea, nu va fi pusă în valoare după finalizarea lucrărilor de reabilitare a pieţei.
"Este imposibilă valorificarea în momentul de faţă. Practic noi cercetăm modul în care această fortificaţie otomană a fost construită, pentru că aşa cum v-am, spus este o fortificaţie din lemn şi pământ, după care zona va fi predate constructorului pentru a-şi introduce utilităţi", ne-a declarat arheologul Sorin Tincu.
Dacă arheologii dezvelesc pe şantier istoria oraşului de pe Bega, în atelier restauratorii pregătesc artefactele pentru o expoziţie. Aşadar, în curând, timişorenii vor putea să vadă şi să înţeleagă o parte din viaţa cetăţii din secolul al XVI-lea.
reporter: Caterina Ledrer
operatori: A. Ionescu/ D. Şoşdean
editor web: Răzvan Bulacu