Procurorii DIICOT susţin că reţeaua funcţiona de o jumătate de an. Cel care a pus bazele acestei grupări din Reşiţa este chiar de predicatorul penticostal, care primea ajutor de la alte patru persoane.
Aceştia racolau doar minori, iar unii dintre ei erau abuzaţi sexual şi obligaţi să se prostitueze. În schimbul unor sume de până la 100 de lei, unii minori erau filmaţi în timp ce întreţineau relaţii sexuale, iar imaginile erau postate pe internet.
UPDATE 2. Doi din membrii grupării din Caraș-Severin, acuzată de procurorii DIICOT că se ocupa cu racolarea și abuzarea de minori, au ajuns astăzi în fața judecătorilor. Anchetatorii au cerut arestarea celui despre care procurorii spun că era atât pastor, cât și lider al rețelei, dar și al principalului complice.
Atât liderul rețelei cât și complicele lui au fost arestați pentru 29 de zile. Imediat după aflarea deciziei, complicele a anunțat că nu va depune recurs și că judecătorii au procedat corect.
UPDATE 1. Cultul Penticostal ”Biserica lui Dumnezeu Apostolică”, Comunitatea Caraș-Severin, ne-a precizat despre persoana care face obiectul anchetei: ”Nu este membru în nicio Biserică Penticostală din cadrul cultului, nu a fost niciodată herotonisit (ordinat) ca și pastor și nu a fost botezat în cadrul cultului Penticostal. Bisericile noastre sunt instituții publice și nu putem interzice participarea unei persoane la slujbele și activitățile din programul săptămânal”.