Video Exclusiv Copii transformați în traficanți de droguri. Cum au ajuns pe mâinile rețelelor din România. Interviu în închisoare cu un fost traficant

Valentin Stan Data actualizării: Data publicării:
Imagine simbol / Sursă: Profimedia
Imagine simbol / Sursă: Profimedia

România este incapabilă să își protejeze copiii în fața drogurilor. Este o concluzie pe care o putem trage, dacă analizăm datele oficiale. Agenția Națională Antidrog, de exemplu, spune că vârsta la care copiii încep să consume droguri a scăzut din nou, ajungând la cazuri în care copii de doar 10 ani se droghează. În paralel, o statistică pe care am obținut-o de la DIICOT arată că în ultimii 3 ani 877 de minori au fost racolați de rețelele de traficanți și puși să vândă droguri. Ca să înțelegem cum ajung adolescenți de doar 14-15 ani pe mâna infractorilor, am mers la Penitenciarul Jilava, unde am discutat cu un bărbat condamnat pentru trafic.

Primul joint la 14 ani. Dealer la 16 ani

Laurențiu are 32 de ani, iar jumătate din viață și-a petrecut-o în preajma drogurilor și a rețelelor de traficanți. Nici măcar nu intrase la liceu când a fumat prima dată marijuana. Acea țigară a fost însă primul pas al transformării din copil în traficant. El a fost condamnat la doi ani de închisoare și ar trebui să fie eliberat peste 5 luni. A primit o pepdeasă mai mică, deoarece le-a dat procurorilor ponturi despre alți traficanți. Ne-a oferit un interviu chiar în închisoare și ne-a povestit cum a devenit dealer după doar doi ani de la primul joint.

„A început totul în 2007 când aveam 14 ani. A început cu o cunoștință care a venit din Olanda cu un joint. A fost o glumă, o caterincă. Am fumat și de acolo a început toată plăcerea asta. Ușor, ușor am intrat în branșă. Am început să cumpăr 5(n.r: grame), să le vând la plic, 10,20 și apoi am început cu sutele, chiar și kilogramele, până acum doi ani când mi-a făcut cineva flagrant. Am fost prins, trafic internațional, 10 kilograme de marijuana.”

Mi-a dat prima oară 5-10 (n.r: grame), m-a văzut că sunt de încredere, că vin, că aduc banii, pentru că atunci eram copil, nu prea aveam o situație financiară bună, să fi muncit pe undeva, să dispun de banii aceia. 16 ani aveai? Da. Ușor, usor a început să capete încredere în mine. A început să imi dea mai mult. „Haide, Laurențiu, să nu îți mai dau 5-10, îți dau 50, că văd că ai potențial. Hai să îți dau 100 și vii și îmi aduci tu banii după aceea.”

Minor care vinde droguri altor minori

Laurențiu vindea sute de grame de droguri în fiecare săptămână. Părinții n-aveau nici cea mai mică idee că băiatul lor devenise unul dintre cei mai importanți traficanți din cartier. Cei mai mulți clienți ai lui erau tot adolescenți. În mare parte, era vorba despre vecini sau colegi de școală. După câțiva ani, a venit răndul lui să racoleze copii în rețeaua pe care o conducea.

„Nu prea aveau cum să își dea seama, pentru că părinții mei sunt din provincie. Părinții mei nu prea au știut ce înseamnă droguri, nu prea știau fenomenul. Mă vedeau cu ochii roșii și spunea mama că sunt beat. Mă punea să suflu și imi zicea: „Miroși a bere”. Vindeam minorilor, pentru că cu ei făceam cei mai mulți bani, să fiu sincer. Aceia erau sursa mea de venit. Că voiam, că nu voiam trebuia să am încredere în ei pentru că în alte părți nu prea aveam. Aveam în jur de 10-15 care veneau zilnic, de 2-3 ori pe zi, toți minori. Fiind și eu minor, tot cu minorii lucram.”

„Minorii n-au cazier, n-au nimic. Scapă cu suspendare”

Minorii sunt o mină de aur pentru rețelele de traficanți. Li se promite că nu vor ajunge la închisoare. Laurențiu ne-a povestit că adolescenții sunt vrăjiți de sumele imense de bani, dar și de respectul pe care-l capătă în cartier. Infractorii îi învață mereu ce să facă, dacă sunt prinși de Poliție. Copiii sunt folosiți cel mai des la tranzacțiile mici, deoarece în cazul afacerilor cu kilograme de droguri adolescenții sunt victime ușoare pentru procurori.

„Se duc la secție, dau o declarație, li se confiscă acele droguri și apoi sunt lăsați să plece și sunt chemați peste două luni de zile la DIICOT. La DIICOT acolo știu și ei. Le-am spus întotdeauna: aceleași declarații. Să țină minte declarația dată la secție, ca să o susțină și la DIICOT. Toarnă, toarnă când e prins la înghesuială, dacă e să fie un puști...Eu nu am lucrat să am încredere la 15-16 ani să îi dau o cantitare mare, pentru că dacă e o cantitare mare poate să se piardă. Dacă ai 2-3 kilograme, beleaua e cât casa. Nu e cum ai fi cu 5-10 grame, prins acolo și fiind prima oară, fără cazier, fără nimic, ai șanse de 90% să scapi cu o suspendare și o probațiune.”

Laurențiu vrea să plece în Germania, după ce o să fie eliberat. Acolo se află iubita lui, alături de fiica lor. Vrea să lucreze într-o macelărie și să își înceapă viața de la zero. Până atunci, încearcă să îi convingă pe alți condamnați să renunțe la dependența de droguri.

„Ce i-ai spune lui Laurențiu de la 16 ani? Să nu facă asta în viața lui. Este un miraj care ține foarte puțin. Banii făcuti peste noapte, cum ii faci așa se și duc. Pentru 3-4 ani de zile să trăiesc undeva sus și acumă să fiu jos și să o iau de la început, aș fi preferat să fiu Laurențiu muncitorul.”



De cele mai multe ori, marijuana este livrată din Spania. Traficanții de acolo pun marijuana în colete, iar stupefiantele sunt plimbate prin toată Europa, fără ca șoferii să știe ce au în mașini. Adolescenții sunt cei care își riscă libertatea și ridică toate coletele. Mai departe, marijuana ajunge la capul rețelei care împarte cantitatea de droguri.

Date despre minorii implicați în rețele de trafic

Datele pe care ni le-au oferit procurorii DIICOT arată o scădere în ceea ce privește numărul minorilor prinși de autorități. Asta nu înseamnă neapărat că a scăzut numărul adolescenților racolați. Este posibil ca aceștia să se ascundă mai bine sau să încheie acorduri de recunoaștere și să scape de dosarele penale.În 2022 au fost prinși 410 minori, în 2023 au fost 338 de cazuri, iar în primele 9 luni ale acestui an ofițerii au găsit 129 de minori traficanți.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri