Un milion de euro la patru școli
Te-ar putea interesa și:
În competiţie s-au înscris 13 unități de învățământ din Timișoara, însă doar patru au fost desemnate cele mai performante, în funcție de rezultatele la concursurile școlare și la examenele naționale.
Cu o promovabilitate peste 90% la Evaluarea Națională și premii de ordinul sutelor la olimpiade și concursuri, Școala Gimnazială Nr. 30, este una dintre unitățile de învățământ premiate de primărie. Conducerea școlii are un proiect de extindere care presupune construirea a trei corpuri noi de clădire. Deși banii care îi revin din premiul de un milion de euro de la municipalitate nu sunt suficienți, școala ar vrea să îi investească în imobilele în care ar funcționa 42 de clase noi pentru elevii de la ciclul primar și gimnaziu.
„Suma repartizată școlii noastre cu siguranță nu va acoperi întregul nostru gând legat de extinderea școlii. Având în vedere că numărul elevilor de la clasele pregătitoare și de la clasele I este absolut necesară o extindere a școlii”, explică Crina Rusu – directorul adjunct al Școlii Gimnaziale Nr. 30 Timișoara.
Din categoria Colegiilor Naționale și liceelor teoretice, Liceul „Grigore Moisil” a fost evaluat având cele mai mari performanțe. Aici, toți elevii de liceu au promovat ultima sesiune de Bacalaureat, iar 59% dintre aceștia au obținut medii peste nota 9. Conducerea unității de învățământ ar vrea ca elevii să beneficieze cât mai repede de premiul obținut prin munca lor.
„Noi ne-am dori modernizarea în continuare a laboratoarelor de informatică, pentru că aici în școala noastră există cinci laboratoare de informatică. Avem 150 de calculatoare la noi în școală, 60 le-am schimbat anul trecut, măcar 60 daca am mai schimba ar fi foarte bine”, adaugă Carmen Bociu – directorul Liceului teoretic „Grigore Moisil”.
„Premiile pentru aceste secțiuni urmează să fie, nu niște sume alocate direct, ci premii în reparații în dotări, în investiții l anivelul fiecărei școli. Până la pornirea bugetului pe 2016, discuțiile se poartă cu școlile câștigătoare pentru a vedea care sunt nevoile cele mai importante pentru fiecare dintre ele”, povestește Dan Diaconu – viceprimarul Timișoarei.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.