Ultimele pregătiri pentru Festivalul Plai

Data publicării:
5 ULTIMELE PREAGTIRI PLAI icon

80 de voluntari, unii veniți din cealaltă parte de ţară sau chiar din străinătate au lucrat intens pentru a pregăti spaţiul care găzduieşte evenimentul. Unii dintre ei sunt pentru prima dată la Plai, alţii în schimb, nu au ratat nicio ediţie a festivalului în ultimii opt ani.

"Îmi place Festivalul Plai foarte mult. L-am văzut ca vizitator în mulți ani. Și mi se pare normal să dau o mână de ajutor la o idee în care cred și care-mi place", "Voiam să fac voluntariat la un festival și am căutat pe Google, am găsit Plai-ul și atunci, având experiența de anul trecut, am fost foarte încântată și de oameni, de întregul festival și am zis că vreau să fac din asta o tradiție, să vin și anul ăsta", "Suntem într-adevăr o familie, consider chestia asta. Nu e ca și acasă, când te roagă mama să speli vasele sau să dai cu aspiratorul. Aici, când te roagă cineva sau când ai ceva de făcut, toată lumea o face cu plăcere", ne-au declarat câţiva dintre voluntari și viitori membri ai publicului.

Festivalul Plai înseamnă trei zile de distracţie, cu muzică atent selectată. În acest sfârşit de săptămână vin la Timişoara nume ca Zaz, Patrice, Baba Zula, Maia Vidal sau Nuevo Tango Quintet. În plus, vizitatorii vor putea participa la zeci de ateliere, vizionări de filme și alte suprize pregătite de partenerii festivalului.

"O să avem niște concerte extraordinare și îi așteptăm pe oameni. De asemenea, avem 41 de corturi și parteneri cultrali care îi așteaptă pe oameni să îi învețe diverse și să participe la workshop-uri, la expoziții și la piesele de teatru ce se vor întâmpla pe scena 2", declară încrezătoare Andreea Dulama, organizator Festivalul Plai.

Oltea Zambori, PR-ul Festivalului Plai: "Timișorenii, în general, susțin acest festival din tot sufletul pentru că se simt parte din el, cu toate activitățile culturale pe care le descoperă aici, cu hobby-urile și cu pasiunile pe care le-au descoperit și le vor descoperi venind aici timp de trei zile. Muzeul Satului Bănățean este gazda evenimentului încă de la prima ediție".

"Este un prilej cu care vor veni mii de oameni și vor vedea Muzeul Satului. Se îmbină multiculturalitatea cu cultura, cu evenimentul muzical", ne-a declarat Claudiu Ilaș, directorul Muzeului Satului Bănățean din Timișoara.

Peste 10.000 de oameni au trecut pragul Festivalului Plai anul trecut, iar organizatorii speră ca și ediția din acest an să fie un succes.

reporter: Ioana Sapianu
operator: Dan Șoșdean
editor web: Răzvan Bulacu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ceva ascuns în centrul Pământului ar putea schimba durata zilelor. Descoperirea care pune...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...