Temperaturile ridicate aduc boli de sezon: vezi recomandările medicilor
Data publicării:
Georgiana Ursuleac are 17 ani şi a ajuns vineri la spital, după ce starea de sănătate i s-a înrăutăţit brusc. Cum şi sora ei mai mică de doar 9 ani, avea aceleaşi simptome, mama lor a chemat ambulanţa.
Medicii le-au administrat imediat celor două fete perfuzii şi tablete cu tratamentul corespunzător unei boli digestive, iar diagnosticul este enterocolita. După o scurtă discuţie cu medicii, mama pacientelor şi-a dat seama şi de cauza bolii: de la niște caș, cumpărat din piață!
Dacă boala nu se agravează şi este diagnosticată în timp util, pacienţii pot pleca acasă după aproximativ patru zile.
Vezi recomandările făcute de Virgil Musta, medic primar boli infecţioase, pentru cei care urmăresc Digi24 Timișoara!
Cu excepţia hepatitei A, o altă boală a sezonului cald, care poate fi prevenită prin vaccin, de celelalte afecţiuni putem scăpa doar prin evitarea factorilor de risc. Toxiinfecţiile alimentare şi muşcăturile de căpuşă sunt alte boli cu care medicii se confruntă în această perioadă. Pentru evitarea răspândirii boli trebuie să avem o igienă riguroasă, să evităm zonele aglomerate şi să nu stăm în preajma persoanelor care au simptomele acestor boli.