Tendinţa românilor este să economisească bani şi să îşi cumpere o bicicletă la mâna a doua, însă comercianţii ne spun că de cele mai multe ori, aceştia ajung să suporte costuri mai mari decât le-ar fi adus o bicicletă nouă.
”Diferenţa între o bicicletă nouă şi una second hand este că cea second hand e mai ieftină, dar după ce trebuie reparată, schimbate cauciucurile, butucul, şi celelalte accesorii, ajunge la preţul celei noi, cea nouă având şi garanţie”, ne spune Nagy Gzuriskrokos Pavel, comerciant.
Pentru o bicicletă de condiţie medie, trebuie să scoatem din buzunare aproximativ 500 de lei, însă dacă preferăm una performantă, vom suporta costuri de până la 5.000 de euro, iar suma va creşte în funcţie de accesoriile pe care i le aplicăm. Banii nu sunt mulţi, în raport cu avantajele, spun iubitorii mersului pe două roţi.
Și totuși... ”E de sute de ori mai ieftin decât să fii șofer. În primul sănătate, în al doilea rând bani necheltuiţi”, spun timișorenii.
Şi cum orice plimbare este mai frumoasă împreună cu prietenii, puteţi merge cu o bicicletă cu trei locuri: vine tocmai de la Budapesta şi e principala atracţie a acestui târg.
Cei care au ajuns să folosească mijlocul de transport pe două roţi, încă se plâng de o mare problemă în România: lipsa pistelor de biciclete. Sau lipsa lor de continuitate. Ori amenajarea lor precară. Sau faptul că sunt invadate de mașini ori, acolo unde au fost trasate pe trotuar, pietonii nu par dispuși să îl cedeze. ”Să ne facă şi nouă condiţii. Că astea nu sunt condiţii pentru biciclişti, sincer. Dezastruoase”, spun bicicliștii.
Cu toate astea, an de an, interesul pentru deplasarea cu bicicleta, in timpul liber sau chiar la serviciu, a crescut considerabil.
Reporter: Adina Iriza
Operator: Alin Lungu
Editor web: Călin Țenche