Spitale „bolnave", din cauza lipsei banilor. Pacienții se plâng de mizerie și dotările vechi

Data publicării:
spitale prima

La câtă igrasie este pe pereţi şi la cât de învechit este întreg mobilierul, e mai mult decât evident că la Clinica de Pediatrie II sau la Maternitatea Bega din Timişoara, holurile nu au mai fost modernizate de ani buni. Sunt condiţii greu de imaginat, având în vedere că vorbim de spitale dintr-o ţară europeană. O spun mai ales pacienţii: ”E mizerie mare. În spitale nu ştiu dacă vine Sanepidul să vadă ce mizerie este, mizerie!”, - Cum sunt saloanele, mobilierul, se respectă curăţenia? ”Sunt vechi, urâte, goange, e groaznic”, ” Condiţiile sunt foarte proaste. Are o asistentă nu ştiu câte saloane, e imposibil aşa ceva, imposibil”.

 

Chiar şi acolo unde s-au făcut modernizări de-a lungul anilor, confortul nu poate fi comparat cu cel din unităţile sanitare din străinătate. Este cazul Spitalului Judeţean din Timişoara. ”La Maternitatea Bega au fost făcute renovări, au fost reamenajate saloane, însă cu siguranţă mai sunt şi acolo multe lucruri de făcut. Avem în plan pentru anul acesta, am cerut Consiliului Judeţean Timiş să ne finanţeze, pentru renovare la Clinica Bega şi cu siguranţă vom finaliza, anul acesta, investiţiile majore pe care le avem în plan”, ne asigură Iulius Jugănaru, managerul Spitalului Judeţean din Timişoara.

Şi la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, investiţiile au fost minime şi s-au realizat, mai ales, din sponsorizările făcute de foştii pacienţi.

În acest an, pentru toate unităţile medicale există promisiuni de noi finanţări de la autorităţile locale. În vreme ce municipalitatea a anunţat că, în funcţie de priorităţile bugetare, va aloca fonduri pentru modernizarea Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, CJT promite că va sprijini financiar Spitalul Judeţean.

reporter: Maria Rohnean
operator: Mihai Pop
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri