Alun este cel mai îndepărtat cătun din Ţinutul Pădurenilor, cum urci spre Munţii Poiana Ruscă. Abia când te apropii la mai puţin de doi km de aşezare, înţelegi de ce este numit satul de marmură. Drumul de ţară, pietruit, se transformă dintr-o dată într-un drum pavat cu bucăţi de marmură.
”Aşa arată aproape toate cele 100 de case din satul Alun. Au fost case mari, trainice, rezistente, construite toate pe fundaţii din marmură. Oamenii însă au plecat, iar acum gospodariile sunt pustii”, spune Andrada Velciov, reporter Digi24 Timișoara.
Acum, în sat mai sunt doar două familii. În total, cinci suflete. Tanti Maria este unul dintre ultimii locuitori din Alun. Are 88 de ani şi a văzut cu ochii ei cum satul devine pustiu: ”S-or dus copiii la şcoli şi s-or dus şi or cumpărat căşi prin Hunedoara şi pe unde or putut oamenii”, - S-au mutat la oraş? ”Da”, - Aici nu aveau unde să lucreze? ”Păi nu, că aici o fost şi cariera şi mina de fier, dar dacă o venit....toate s-or gătat”.
”Din 110 de familii au mai rămas două. N-au avut unde să lucre oamenii aici”, afirmă Maria Benteu.
Autorităţile au privit şi ele neputincioase la depopularea satului. ”Actualmente, mai sunt două familii care locuiesc în permanenţă în satul Alun. Pe timp de vară, mai vine tineretul care nu uită de locurile natale, unde s-au născut şi au crescut. Bătrânii, majoritatea au murit, tineretul o plecat la oraş pentru locuri de muncă”, ne-a declarat Dorel Rădoane, viceprimarul comunei Bunila.
Cătun aproape părăsit, unde totul e făcut din marmură. Acesta este paradoxul modern al satului Alun. ”Păi cu marmură, că asta îi piatra aici, asta îi piatra satului, şi drumul, ficare avea pe familie să facă drumul, să îl pietruiască acolo cu marmură”, spun Maria şi Aron Benteu.
Andrada Velciov precizează: ”Cariera de marmură, abandonată după 1990, se află chiar la intrarea în sat. Bătrânii din zonă spun că marmura de la Alun a fost folosită pentru construirea Casei Poporului”.
- Dar la Casa Poporului cum o duceau? Cu Raba? ”O, cu maşini mari, o duceau la Simeria şi acolo o tăiau şi o duceau dup-aia cu trenul”, își amintește Aron Benteu.
Oamenii din zonă se mândresc, de asemenea, şi cu biserica de marmură din sat, construită între 1937-1940. Localnicii spun că e singura de acest gen din toată Europa: ”Or venit din toată Europa şi or văzut-o aici”.
Nici în alte sate din Ţinutul Pădurenilor situaţia nu e mai bună. În Bunila, de exemplu, mai trăiesc doar 6 oameni, la fel şi la Ruda, iar în Poiana Răchiţelii au mai rămas 20 de familii.
Reporter: Andrada Velciov
Operator: Tiberiu Mariş
Editor web: Călin Țenche